Razele Soarelui

"S-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor ...", am citit cu durere din Psaltire, si somnul m-a cuprins. Am visat atunci cum o ceata de sfinti coborau pe pamant sa vada de mai pastreaza cineva predaniile Parintilor, de mai traiesc urmasi ai Purtatorilor-de-Dumnezeu. Sfintii s-au oprit in fata unui morman in care erau stranse o parte dintre cartile scrise nu cu multa vreme in urma; cineva le aruncase gramada, unele peste altele. Sfintii s-au apropiat, mahniti ca vad cum cartile zac in praf, si au inceput sa citeasca din ele.

Nu mi-a fost greu recunosc cateva fete care semanau cu cele pe care le stiam din icoane. Sfantul Apostol Pavel citea cu fata luminoasa din scrierile Batranului Justin, marele dascal al Serbiei; iar Teodor Studitul, dupa ce a rupt cateva carti eretice, s-a oprit asupra textelor Parintelui Serafim, cel cu nume de floare. Sfantul Simeon, Noul Teolog, citea cu ochii in lacrimi din marturia Preacuviosului Parinte Sofronie, imbunatatitul ucenic al Sfantului Siluan.

"Nu, inca nu a sosit ceasul, pentru ei sfarsitul va intarzia!", A spus cel care semana cu Batranul din Patmos. Si ceilalti au plecat, fiecare in alta parte de lume, ca sa aprinda candelele de la mormintele celor care i-au inteles si cu vrednicie i-au urmat.

Iar apoi s-au ridicat la cer ca sa le multumeasca.

Am auzit cum bat clopotele pentru utrenie si m-am trezit. Era Duminica Tuturor Sfintilor. Inainte sa merg la slujba am aprins si eu o candela pentru cei care nu si-au plecat genunchii lui Baal ...


O literatura de marturisire crestina

Pr. Prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu

"Fata de cuvantul rostit la altar, literatura are o libertate mai mare." "Literatura poate sprijini cuvantul rostit la amvon." "Sunt oameni pe care i-a intors la Dumnezeu o poezie religioasa."

Sunt cuvinte ale Profesorului, Unul din personajele piesei de teatru a lui Danion Vasile "Taina iubirii". Au caracter de maxime, au aerul unei profesiuni de credinta din care se naste insusi actul de a scrie literatura. Literatura - ancilla theologiae, Iata un subiect de meditatie, intre altele pe care le propune cartea lui Danion Vasile.

Cauta autorul o intemeiere pentru demersul sau? Nu era necesara, pentru ca de la inceput literatura a venit in intampinarea vietii de credinta. Piatra de temelie a poeziei romanesti este "Psaltirea in versuri" (1673), cunoscuta transpunere a psalmilor lui David in limba romana de catre Dosoftei.

In contextul desacralizat al literaturii moderne si postmoderne, al secularizari-lor de toate felurile, pledoaria lui Danion Vasile are o tinta precisa - literatura de marturisire crestina, pe care ne-am dori-o cu adevarat o prezenta vie, lucratoare, roditoare, in productia imensa de carte actuala. Nici nu e de mirare ca asistam la o adevarata invazie a limbajului suburban in proza, de vreme ce atatia ani literatura de marturisire crestina a fost interzisa, dupa cum nu e de mirare ca apare o asa-zisa autoare cu blasfemiile din piesa "Evanghelistii" . Si e si mai putin de mirare ca mai e si premiata, pentru ca o asemenea alegere pentru premiere, ca in cazul oricarui premiu, exprima o optiune simbolica de promovare a unei anumite directii. Pe scurt, s-ar rezuma la indemnul: "Blasfemiati si veti fi premiati!".

"Taina iubirii" apare ca un balsam, ca o contrapondere la o asemenea directie. Este un text ambitios, in care se regasesc teme cat pentru trei-patru piese de teatru: rugaciunea, taina nuntii, lucrarea de mantuire, cultura crestina, intelectualii si biserica etc. Inspiratia navalnica a autorului transmite acea fierbinte incredere in adevarurile pe care le marturiseste si care capata, in aceste contexte, hainele specifice paginii de teatru. Se vede de departe - pentru cel care cunoaste activitatea lui Danion Vasile - ca, venind dinspre pagina de concepte teologice, de eseu pe teme morale si de disciplina a informatiei, are senzatia unei libertati mai mari, dar totul ramane sub supravegherea atenta a teologului, pentru ca nu cumva, dincolo de infatisarile diferitelor momente ale actiunii si gandirii personajelor, sa se strecoare un element neadecvat. El stie ca si altcineva e foarte atent la tot (personajul ... negru!) Si ca se impune contracararea manevrelor sale.

"Taina iubirii" ne-a amintit de teatrul lui Lucian Blaga, un teatru, dupa cum se stie, mai mult de biblioteca, si aceasta pentru ca nu pe spectacolul evenimentelor mizeaza, ci pe aventura gandirii personajelor. Probabil ca evolutia spre o mai puternica intuire a faptului de viata ar aduce un spor de autenticitate. Ramane, in cuvintele acestor personaje, o adanca sete de puritate, care ar putea fi a unei generatii in cautarea de orizonturi elevate ale existentei.

"File din sufletul meu" este un jurnal al starilor lirice ale unui eu foarte atent la temperatura sa sufleteasca. Notatii, poezii, ca niste tatonari ale disponibilitatilor afective in ebulitie. Danion Vasile a izbutit sa comunice in- tr-un fel original cateva momente ale infiorarilor sale mistice (cand vorbeste de iubita, versul are o pulsatie stilistica mai modesta) si suntem siguri ca nu se va opri aici. Referinta noutestamentara, subtilitatile teologice gasesc un vesmant adecvat (vezi "Mana care cuvanta" - un text antologic), desi mai sunt aspecte de cizelat.

Cand da frau liber trairii si nu pare obsedat de detalii tehnice, e mai firesc, face sa se auda o voce lirica inconfundabila.

* * *


Extras din "Fundamentele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse", document care prin decizia Sinodului arhieresc din anul 2000 este studiat in seminariile si in facultatile de teologie ortodoxa din Rusia:

"Propovaduind vesnicul adevar al lui Hristos unor oameni care traiesc in niste conditii istorice schimbatoare, Biserica realizeaza acest lucru prin intermediul formelor de cultura specifice timpului, natiunii, diferitelor grupari sociale.

Ceea ce a fost constientizat si trait de unele popoare si generatii, uneori poate fi descoperit din nou de ceilalti oameni, devenind ceva intim si usor perceptibil pentru ei.

Nicio cultura nu poate fi considerata unica accepta-bila pentru exprimarea mesajului spiritual crestin. Limbajul cuvintelor sau cel al chipurilor prin care este exprimata evlavia, metodele si mijloacele lui, in mod firesc se schimba odata cu mersul istoriei deosebindu-se in dependenta de contextul national si de orice alt context. (...)

Biserica se foloseste de diferitele parti ale culturii pentru a exprima adevarul crestin. Iconograful ortodox, poetul, filozoful, muzicianul, arhitectul, actorul si scriitorul apeleaza la mijloacele artei pentru a-si exprima experienta innoirii lor spirituale, pe care au dobandit-o si pe care doresc sa o impartaseasca si celorlalti.

Cultura profana este capabila de a fi vehicul al evlaviei. Si acest lucru este deosebit de important in cazul in care slabeste influenta crestinismului din societate, sau cand autoritatile civile intra intr-o lupta deschisa cu Biserica ".


"Sfarsitul istoriei inseamna

biruinta Cartii ... "

- Interviu cu Danion Vasile -

Domnule Danion Vasile, Simpozionul tinerilor teologi, care s-a desfasurat in aceste zile la Facultatea de Teologie din Bucuresti, a luat sfarsit. Astazi a avut loc expunerea materialelor de la Sectia de literatura. As dori sa ne spuneti cateva pareri legate de aceste materiale si, mai apoi, sa ne vorbiti despre piesa de teatru pe care ati prezentat-o.

Nu ma asteptam ca interesul colegilor mei, al celor de o varsta cu mine si al celor care inca mai sunt studenti, sa fie atat de modest fata de o astfel de manifestare. As incerca o comparatie. Cand ma aflam in primul an de facultate a avut loc un concurs de literatura religioasa, cu doua sectii, creatie si recitare. La sectia creatie am fost vreo 40-50 de participanti. Concursul respectiv a insemnat pentru mine foarte mult. Nu numai prin faptul ca am luat locul intai, ci mai ales prin faptul ca m-a stimulat pe calea scrisului. Vazand ca sunt atatia studenti cu care imi pot impartasi pasiunea scrisului, am prins elan. M-as fi asteptat ca astazi sa fie foarte multi tineri dornici sa isi faca publica optiunea de a scrie. Cand scrii, nu scrii numai pentru tine. Si vazand ca astazi au fost asa putini vorbitori m-am intristat: inseamna ca tinerii nu mai vor sa scrie. Asta inseamna ca, pe undeva, e o problema. Din moment ce lumea, publicul cititor, are nevoie de literatura crestina, si acestui gen de literatura ii lipsesc autorii, situatia nu are cum sa ma bucure.

Care credeti ca este motivul acestei lipse?

S-ar putea sa fie tocmai faptul ca tinerii teologi considera teologia ca pe o stiinta oarecare. Nu e normal ca o facultate care ar trebui sa te aprinda ca o torta sa ramana fara roade. Tinerii sunt cuprinsi de o amorteala foarte periculoasa. Nu ma refer numai la faptul ca ei nu scriu literatura. Ar putea face altceva. Dar faptul ca nu scriu exprima faptul ca, pe undeva, ceva nu este in regula. Tinerii nu scriu pentru ca le lipseste dorinta de a scrie si curajul de a scrie. Eu cred ca cei care aleg sa studieze Teologia ar trebui sa isi doreasca sa fie marturisitori ai credintei crestine. E normal faptul ca nu toti studentii sunt poeti. Dar faptul ca sunt atat de putini poeti printre tinerii teologi mi se pare anormal. Desi m-am asteptat ca interesul pentru literatura sa creasca, asa ceva nu s-a intamplat, cel putin nu s-a intamplat inca.

De ce lipsesc artistii crestini, sau mai bine zis de ce sunt atat de putini artisti crestini?

Intrebarea aceasta m-a framantat multa vreme. A fi artist crestin, sau a fi intelectual crestin, e un lucru foarte greu: presupune a merge pe calea sfinteniei. In momentul in care un intelectual vrea sa fie crestin trebuie sa se smereasca, trebuie sa inteleaga ca scopul creatiei sale trebuie sa fie folosul aproapelui, si nu castigarea gloriei sau a aplauzelor. Or asta e foarte greu: sunt cativa artisti crestini, sau mai bine zis considerati crestini, si intre ei sunt si mai putini care vor sa mearga pe calea cea ingusta a Evangheliei. Lumea intelege prin artist crestin un artist intre ale carui teme cea religioasa ocupa un loc important, eventual cel principal. Artistul crestin trebuie sa fie cu totul altceva: sa fie un marturisitor. Sa fie un fel de preot la altarul literelor. Asta presupune o transfigurare launtrica aparte. Presupune in primul rand jertfa. A scrie frumos inseamna a trai frumos. Experienta ortodoxa ne arata ca omul poate spune si marturisi numai ceea ce traieste. Adica viata nu poate fi mimata. In momentul in care vrei sa fii un bun scriitor crestin trebuie sa incerci sa devii un bun crestin. Nu poti da marturie despre ceea ce nu ai cunoscut.

Si credeti ca artistii crestini sunt putini pentru ca lipsesc cei care vor sa dea o asemenea marturie?

Nu, marturie vor sa dea multi. Dar ei inteleg ca aceasta marturie costa. Si pretul li se pare prea mare. Prefera sa faca altceva. Prefera sa se joace cu talantii pe care i-au primit de la Dumnezeu.

Spuneti-ne de ce v-ati hotarat sa scrieti teatru?

Impactul este mult mai mare atunci cand oamenii vad si aud ceva decat atunci cand citesc. Teatrul faciliteaza transmiterea mesajului. Mult mai intensa este participarea spectatorilor decat a cititorilor. Sunt constient insa ca, deocamdata, oamenii vor alege mult mai usor un spectacol de divertisment decat o piesa de teatru cu subiect religios. Dar, daca dramaturgii vor da dovada de iscusinta, si daca vor fi ajutati de regizori talentati, teatrul religios va primi aprecierea publicului.

Ce probleme intampina un dramaturg crestin?

In primul rand lipsa unor erminii, a unor canoane care sa il ajute sa se desfasoare. Pentru iconari totul e simplu: experienta de sute de ani a predecesorilor le da posibilitatea de a alege intre doua tipuri de arta. Unii iconari cred ca au de ales intre o arta traditionalista si o arta inovatoare. De fapt alegerea este intre o arta in care autorul Il marturiseste pe Dumnezeu, folosind talantii primiti, si o arta in care autorul se marturiseste pe sine, exploatand motivul religios.

Cum credeti ca ar trebui sa fie canoanele dramaturgiei crestine?

Nu cred ca vor exista asemenea canoane. Dar ar trebui totusi sa fie precizate anumite principii. Un prieten al meu, regizor de teatru radiofonic, a pus pe unde o dramatizare dupa cartea lui Iov. Eu nu stiu in ce masura teatrul se poate intersecta cu relatarile scripturistice. Nu stiu in ce masura e bine ca intr-o piesa de teatru sa o vedem reprezentata pe Maica Domnului sau pe Sfantul Nicolae.

Sunteti de parere ca e gresita reprezentarea personajelor biblice?

Nu am o parere precisa, dar cred ca da. Cum ar putea o actrita sa exprime curatia Maicii Domnului? Sau cum ar putea un actor sa exprime ravna Sfantului Nicolae, care atunci cand l-a palmuit pe Arie nu a fost biruit de manie omeneasca, ci ardea de dragoste pentru Hristos?

Eu am evitat sa introduc elemente riscante, elemente nesigure, elemente care sa produca efecte nedorite. Chiar daca piesa mea nu este deloc o piesa cuminte, o piesa standard, am incercat sa nu inovez acolo unde nu stapaneam terenul. Cred ca e un inceput bunicel, si sper ca altii vor scrie mai bine dupa mine ...

Prin piesa de teatru pe care tocmai ati prezentat-o ??incercati sa ii stimulati pe cei care au primit talantul scrisului.

Piesa "Taina iubirii" e o piesa la care am lucrat mult. In forma initiala ea a fost tiparita sub titlul "Epifanii". Dupa ce am tiparit-o mi-am dat seama ca e nevoie sa existe cititori crestini, ca in momentul in care va exista cererea va aparea si oferta. In forma actuala piesa e dedicata cititorilor care, dezamagiti de faptul ca lumea aceasta nu ii implineste, vor sa afle cate ceva despre taina iubirii crestine. In forma initiala mesajul principal al textului era tocmai de a-i stimula pe tineri sa scrie.

Si dumneavoastra sunteti tanar ...

Da, dar specialitatea mea nu e dramaturgia, cum nu e de altfel nici poezia. Cartile pe care le-am tiparit arata care este specialitatea mea. Pot spune ca am scris teatru incercand sa acopar un gol in literatura crestina contemporana. Eu imi doresc ca altii sa scrie teatru si poezie, iar eu sa raman cu cartile mele - despre tineri, despre neopaganism, despre farisei, despre familie, despre necazuri ... Fiecare sa faca ce stie mai bine. Daca ar fi fost alti dramaturgi crestini in generatia mea, eu nu cred ca as mai fi scris teatru. Ii lasam sa o faca ei, si ar fi facut-o mai bine. Acelasi lucru e valabil si in ceea ce priveste poezia: daca ar fi fost mai multi poeti tineri, eu as fi stat deoparte. V-am spus ca in primul an de facultate am obtinut primul loc la concursul de literatura crestina al facultatii. Lucrul acesta m-a obligat. Mi-am spus ca, de vreme ce am fost considerat atunci cel mai iscusit, desi eu am retineri fata de talentul meu poetic, trebuie sa scriu in continuare. Si am scris.

In ce constau retinerile fata de propriile poezii?

Daca as fi critic de specialitate, cred ca as considera ca poezia lui Danion Vasile nu e poezie propriu-zisa. E o incercare de a scrie poezie ...

Atunci de ce scrieti?

Scriu datorita faptului ca poeziile mele si-au gasit sustinatori. Faptul ca unii oameni au fost impresionati de ele e pentru mine un semn ca nu scriu degeaba. In poezia mea exista anumite elemente originale, care nu sunt greu de observat. Cred ca poezia religioasa contemporana ar face bine daca ar tine cont de astfel de elemente.

Eu mi-am dorit foarte mult sa exista o poezie ca cea pe care o scriu eu. Stiu ca exista poezie religioasa de o inalta tinuta. Dar mi se pare ca ii lipseste latura catehetica. Adica o poezie religioasa care produce doar o anumita excitatie estetica de moment nu mi se pare intreaga. Cred ca rostul poeziei religioase este tocmai de a modela sufletele, de a indemna la cugetare, de a-i ajuta pe oameni sa se orienteze. Poezia poate fi un izvor de putere.

Ce anume v-a facut sa va orientati spre o astfel de poezie?

In primul rand literatura inchisorilor. Se stie ca in inchisori marturisitorii nostri s-au hranit nu numai cu rugaciunea lui Iisus si cu Psalmi, s-au hranit si cu poezii religioase. In prigoana comunista poezia religioasa romaneasca a fost supusa unui veritabil examen pe care l-a trecut cu bine. E usor sa spui ca o poezie iti umple plamanii sufletesti. Dar e mai greu sa dovedesti, in fata prigonitorilor, ca aceasta poezie ti-a dat putere.

Acesta este cauza pentru care motivul prigoanei apare des in poeziile dumneavoastra?

Nu. Va voi spune care e cauza: in momentul in care Sfantul imparat Constantin cel Mare a dat libertate cultului crestin, vietuirea duhovniceasca a crestinilor a slabit, si cei mai ravnitori au plecat in pustie si au impodobit pustia cu manastiri; tot asa, dupa prigoana comunista, a existat riscul ca libertatea de manifestare a credintei sa aduca dupa sine o racire a trairii duhovnicesti. Astazi faptul de a fi crestin nu presupune niciun risc. Exista marea ispita de a alege sa traim o credinta caldicica, rece chiar. In fata acestei ispite una dintre cele mai bune arme este cugetarea la patimirea marturisitorilor dreptei credinte. Noi vedem ca la nivel mondial se fac eforturi pentru pace planetara, pentru libertatea credintelor religioase. Dar, paradoxal, Sfanta Scriptura ne arata ca, din motive pe care deocamdata nu le intelegem, in cele din urma va birui, chiar daca temporar, raul. Si chiar daca noi nu vom prinde acele vremuri, ne aflam intr-o perioada de prigoana permanenta: este vorba de prigoana pe care o ridica impotriva noastra vrajmasul diavol; diavolul care incearca sa monopolizeze cultura si care si-a pus pecetea pe o mare parte a culturii contemporane. Nu direct, ci mai ales indirect. Voi reproduce o cugetare a parintele Justin Popovici: "arianismul nu a fost inmormantat inca; astazi el este mai la moda si mai raspandit decat oricand. E raspandit ca un adevarat suflet in trupul Europei contemporane. Daca priviti la cultura Europei, in adancul ei veti gasi ascuns arianismul: toate se rezuma aici la om si numai la om, si chiar Dumnezeul-om Hristos a fost redus la cadrele unui om. Cine nu cunoaste abominabilul arianism al intelectualilor nostri? ... ", se intreba marele parinte, si intrebarea lui e cat se poate de actuala.

Vedeti o alternativa la aceasta cultura antropocentrica?

Alternativa culturii crestine este o alternativa cat se poate de serioasa. Nadajduiesc ca, in cativa ani, vom avea scriitori care vor sti ca printr-o astfel de literatura sa castige cititorii. As vrea sa fac aici o mica precizare: nu sunt partizanul unei literaturi exclusiv elitiste, care sa ajunga numai la un numar restrans de cititori tinta. Cred ca paralel cu aceasta literatura rasata ar trebui sa existe o literatura crestina pentru marea masa de oameni. Mai exact ar trebui identificate categoriile de public cititor si ar trebui sa existe o literatura care sa corespunda cerintelor fiecarei categorii. De ce are atata succes Paolo Coelho? Pentru ca are un public foarte variat. Temele lui incita, temele lui provoaca. Si modul in care scrie este degajat. Cartile lui se citesc usor (chiar daca unele sunt smintitoare, iar altele chiar ucigatoare de suflet - n.n.). Cred ca aici este cheia succesului sau extraordinar: in marea abilitate de a captiva atentia fara sa oboseasca. Un alt exemplu cred ca ar fi si mai potrivit: mult-discutatele telenovele. De ce se uita oamenii la astfel de filme? Pentru ca sunt foarte obositi pentru a face altceva mai interesant. Cred ca ar trebui sa existe o literatura crestina care sa poata fi citita de oameni obositi dupa o zi de munca, de oameni care nu au stare sa citeasca nici din Pateric, si nici din Vietile Sfintilor.

Cum credeti ca ar fi primita de critica o astfel de literatura?

Ar fi ironizata, ar fi criticata. De altfel, tiparind piesa de teatru "Epifanii" nu m-am asteptat sa mi se faca recenzii apreciative in revistele de specialitate. Cred ca a tipari o astfel de literatura presupune un anumit curaj: acela de a fi criticat, acela de a fi ironizat ...

Dar acesta este riscul pe care ar trebui sa si-l asume orice scriitor.

E adevarat, numai ca atunci cand incerci sa tratezi subiecte religioase ai mult mai multe sanse sa fii luat in ras. Daca Dostoievski ar fi contemporan cu noi, nu cred ca ar fi luat in serios. Dar dau un exemplu care imi confirma spusele: poetul Daniel Turcea, pe care parintele Staniloae il considera cel mai mare poet religios crestin, este aproape necunoscut in tara noastra. De ce? Pentru ca pe cat de mult a fost apreciata in lumea literatilor poezia sa cvasi-pagana, pe atat de putin a fost recunoscuta valoarea poeziei sale crestine.

De ce?

Oamenii de cultura prefera sa idolatrizeze cultura, si au retineri fata de cei care incearca sa o aseze la locul cuvenit, la locul de slujitoare a cultului.

Ce riscuri credeti ca ar implica dezvoltarea unei literaturi crestine?

Ma voi referi numai la doua dintre ele: unul ar fi ca scriitorii, de dragul succesului, sa piarda din vedere roadele citirii si sa denatureze mesajul crestin. Adica, nevrand sa accepte rolul smerit de ai duce pe cititori de mana pana la poarta Bisericii, sa prefere sa cultive o literatura placuta la citit, buna la gust, dar care sa nu determine schimbari sufletesti, sa nu convinga de foloasele implicarii in viata bisericeasca . Al doilea risc ar fi ca, daca pana acum a cam lipsit literatura crestina, au cam lipsit poezia, romanele, nuvelele, peste catava vreme sa se ajunga la extrema opusa: sa fie atat de multa incat oamenii sa nu mai stie ce sa mai aleaga . Acelasi lucru s-a intamplat pe piata de carte religioasa: daca pana la revolutia din '89 cartile se gaseau foarte greu, acum s-au tiparit tone de carti, si oamenii nu stiu ce sa aleaga.

Cum credeti ca se pot rezolva astfel de probleme?

Prima se poate rezolva simplu: daca autorii merg pe calea aratata de Evanghelie, daca se lupta cu ispita succesului, spovedindu-se cu sinceritate, Dumnezeu ii va ajuta sa scrie ce trebuie. Cu cea de-a doua problema, desi alegerea va fi greu de facut, va exista totusi o alternativa la aceasta invazie neopagana cu care ne asalteaza mass-media. Si cred ca preotii ar putea incuraja literatura de calitate. Intr-un fel, autorii fara talent vor ramane fara cititori, si problema se va rezolva. Chiar daca non-valorile vor avea parte de publicitate, sper ca cititorii vor avea iscusinta sa faca selectia potrivita.

In incheiere v-as ruga sa ne spuneti cum vedeti dumneavoastra raportul dintre mesajele pe care ar trebui sa le transmita literatura crestina si cele cu care mass-media - si in mod special televiziunea - murdareste mintile oamenilor?

Nu cred ca antiteza este intre carte si televizor. Sau nu ar trebui sa fie. Exista o gramada de carti la fel de nocive din punct de vedere spiritual ca imaginile de desfrau si de violenta cu care ne ispiteste televiziunea.

Totusi, daca dintr-un anumit punct de vedere prin carte putem intelege prietenul nostru, calauza noastra in razboiul duhovnicesc, iar daca prin televizor putem intelege dusmanul care se lupta sa ne intineze mintile, s-ar putea spune ca, pana la un punct, biruinta va fi de partea televizorului. Oamenii, flamanzi de paine si dornici sa vada circul si divertismentul prezentat la televizor, vor incerca sa uite de carte, vor incerca sa fuga de cartile duhovnicesti. Dar, in cele din urma, la sfarsitul istoriei binele va triumfa. Putem spune ca sfarsitul istoriei inseamna biruinta cartii asupra televizorului. A Cartii cartilor, care este Sfanta Scriptura, dar si a tuturor cartilor duhovnicesti care i-au indreptat pe oameni spre Hristos ...




POVESTI PENTRU COPIII MARI SI MICI | Picaturi bune | Povesti cu iubire | Doctorul doctorilor | Cordonul bunicii - poveste pentru copiii necajiti si parintii lor | Zidurile din suflete | Gemenii | SCENA 1 | SCENA 2 | SCENA 3 |

© um.co.ua -