Mucenicia Cartilor

Nu s-au multumit sa ne ucida

Marturisitorii;

s-au hotarat sa le ucida si Cartile.

Mai intai le-au spanzurat prin piete;

dar vazand ca oamenii le aduc pe ascuns flori,

ca unor raposati, au preferat sa le arda pe rug.

Spre surprinderea noastra, Cartile au plans

si apa vie pe care o ascundeau a stins focul.

"Aceeasi vrajitorie care pastreaza moastele nearse

isi arata puterea si acum ", au spus ei,

si au incercat sa le decapiteze.

Dar, spre uimirea lor, din ranile Cartilor

a inceput sa siroiasca sangele, si ei s-au speriat:

erau satui de atatia martiri.

Dupa ce s-au sfatuit indelung au incetat sa ucida Cartile;

au inteles ca cea mai teribila prigoana

este sufocarea prin libertate. Si au tiparit gramezi de carti,

care de care mai interesante, pline de stiri senzationale,

dar care nu zideau cu nimic sufletul.

Pentru ca nimeni sa nu mai aiba timp de altceva

au tiparit atat de mult, si atat de ieftin,

incat uneori restul la paine se dadea in carti.

Ce nu au putut lovi cu sabia, au lovit cu pacea ...

"Doamne, care stii ca exista nu doar litere care ucid,

ci si litere care ascund viata,

pentru jertfa celor care le-au scris,

scoate-le la lumina! Trimite-le spre noi!

De cand ne-au ucis marturisitorii

Suntem cam singuri ... "





POVESTI PENTRU COPIII MARI SI MICI | Picaturi bune | Povesti cu iubire | Doctorul doctorilor | Cordonul bunicii - poveste pentru copiii necajiti si parintii lor | Zidurile din suflete | Gemenii | SCENA 1 | SCENA 2 | SCENA 3 |

© um.co.ua -