PROFESORUL, ANDREI, OANA, ILIE, PERSONAJUL ??IN NEGRU, PORTARUL, FEMEIA DE SERVICIU, COPILUL

  1. Catedrale cu sfinti in zeghe

(Cadrul este aproape acelasi cu cel de la sfarsitul scenei 4. In plus, pe scena se afla in acelasi loc Diogene, mort langa butoiul sau, si Personajul in negru.)

PROFESORUL: E nevoie de cultura crestina. E nevoie de oameni de cultura care sa raspandeasca mesajul crestin. Lumea are nevoie de acest mesaj si e o greseala sa punem bariere intre cultura si cult. Dimpotriva, cultul da culturii puterea de a innobila sufletele. Purtand mesajul crestin, cultura se intregeste.

ILIE: Cultura rupta de cult nu innobileaza decat superficial, la suprafata.

PROFESORUL: Intalnirea de astazi mi s-a parut deosebita. Chiar daca am fost putini. (Catre Ilie)Revin la textul tau si spun ca ideea cu catapeteasma pagana e un binevenit semnal de alarma. Pe cat e de originala, pe atat e de patrunzatoare. E evident faptul ca, fata de cuvantul rostit de la altar, literatura are o libertate mai mare. Niciodata un parinte nu ar putea pune in biserica o catapeteasma pagana. Literatura poate sprijini cuvantul rostit de la amvon. Sunt oameni pe care i-a intors la Dumnezeu o poezie religioasa. Nu avem cum sa epuizam posibilitatile pe care le ofera literatura. Curaj, curaj, curaj. Unui om care spune ca Ortodoxia e moarta ii pot arata creatiile voastre, care arata ca se poate gandi crestineste. Nu suntem retardati, nu suntem invechiti. Va rog din tot sufletul, nu va ingropati talantii. Ar fi mare pacat.

OANA: Domnule profesor, doar de asta venim aici, sa ne ajutati sa ne folosim talantii cum trebuie.

PROFESORUL: Nu e nimeni care sa nu fi primit talanti de la Dumnezeu. Nu toti au darul de a scrie. Dar cei care il au, sa scrie.

ANDREI: Uneori ma gandesc ca e prea devreme sa scriu, ca trebuie sa mai astept, sa ma mai maturizez.

ILIE (Catre profesor): Ce sa facem? ... Asteptam sa mai crestem?

PROFESORUL: Unii cauta o viata intreaga, cu felinare, cu lanterne si reflectoare, sa gaseasca un model crestin. Asa cum Diogene cinicul cauta cu felinarul in mana, la lumina zilei, un om adevarat. Scornim in jurul nostru cautand un model, iar cand il gasim ii cautam defecte. Stiti, Alexandru cel Mare, marele cuceritor a spus: "Daca nu eram Alexandru, as fi vrut sa fiu Diogene". Daca L-ar fi intalnit pe Hristos, cred ca Diogene ar fi zis: "Decat sa caut o viata si sa raman filosof, mai bine recunosc Adevarul si Il urmez pe Hristos". Dar Diogene a murit cautand. Stim ca nu avem decat o singura viata. Nu doua, nu trei. Daca nu valorificam acum talantii pe care ni i-a dat Dumnezeu, la batranete vom regreta enorm. Si Cel care ni i-a daruit ne va cere socoteala.

ANDREI: Greu moment.

PROFESORUL: Sa nu murim ca Diogene, cautand, fara sa facem nimic pentru cei din jurul nostru.

ANDREI: Fiecare dupa chemarea lui.

PROFESORUL: Voi, daca aveti darul scrisului, trebuie sa luati in serios aceasta inzestrare. Sa puneti in valoare darurile pe care le-ati primit de la Dumnezeu. E mai folositor un scriitor bun, care nu se leneveste sa scrie, decat un geniu care nu comunica nimic cu ceilalti, asa ca nu va mahniti ca nu sunteti cine stie ce genii. Bucurati-va ca aveti darul de a scrie. Dupa voi or sa apara altii mai buni. E firesc. Vor fi incurajati de scrisul vostru. E nevoie de un inceput promitator. Si, dupa atatia ani petrecuti la catedra, am nadejdea ca voi puteti fi acest inceput. Doar de asta ne adunam aici.

OANA: Speram sa nu vi se micsoreze increderea pe care o aveti in noi .....

PROFESORUL: Cu frica de Dumnezeu, scrieti ce si cum puteti. Si incetul cu incetul, valoarea va iesi la iveala. Daca ar fi sa va las un testament v-as spune: "Pentru fiecare gand frumos pe care il asterneti pe hartie, pentru fiecare floare pe care o impartasiti altora, Dumnezeu va va rasplati. Incercati sa impartasiti cat mai multa lumina in jurul vostru! ".

ILIE: Sa tinem minte acest testament ...

PROFESORUL: Pentru ultimele clipe ale acestei intalniri v-am pregatit ca de obicei o cugetare. De asta data am ales un citat din apoftegmele lui Andrei Tarkosvki: "Sensul artei este rugaciunea, este rugaciunea mea. Daca aceasta rugaciune, daca filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atat mai bine. Atunci viata mea isi va recapata intregul sens: acela, esential, de a servi. "

ANDREI (Dupa o clipa de liniste): Nu am auzit cuvinte mai potrivite despre conditia artistului decat acestea ...

ILIE: Stiu ca Andrei Rubliov a fost canonizat de Biserica Rusa mai ales pentru modul in care a reprezentat iconic aratarea Sfintei Treimi de la stejarul lui Mamvri. Nu ar fi de mirare daca peste cateva sute de ani Tarkovski va fi canonizat pentru filmul "Andrei Rubliov" ...

ANDREI: Sa nu cadem in exagerari. Oricum, daca citatul lui Tarkovski nu a fost doar o iluminare de moment, si daca a fost un ecou al vietii sale launtrice, ar fi o dovada ca artistul a dobandit sfintenia.

ILIE: Mi-a vorbit cineva despre un scriitor rus, nu foarte cunoscut, care a trait parca in prima parte a secolului trecut si caruia i-au fost descoperite moastele. Si e cinstit de popor ca sfant, chiar daca nu stiu daca a fost inca trecut in Sinaxare.

ANDREI: Ar fi interesant sa stim mai multe despre acest scriitor. Ar trebui ca viata lui sa fie pilda pentru toti cei care incearca sa Il slujeasca pe Dumnezeu prin scrisul lor ...

OANA: Daca cineva scrie pentru a le intinde celor din lume o mana de ajutor si pentru ai ajuta sa se apropie de viata duhovniceasca, si daca intelege scrisul ca pe o slujire, cum spunea Tarkovski, atunci aceasta slujire e binecuvantata de Dumnezeu, devine slujire sfanta, cum e zugravirea icoanelor.

PROFESORUL: Ma bucur mult ca aveti curajul de a crea. Prin ceea ce creati va puneti sufletele pe tava. Atat de mult mi-as dori sa stiu ca veti scrie cat mai mult despre iubirea adevarata, despre taina ei, despre trairea duhovniceasca in furtuna patimasa a lumii ... Asta trebuie sa fie scrisul vostru: o forma de diaconie, o forma de slujire a aproapelui. Scriind sa aratati ca va intereseaza ceea ce se intampla cu cei de langa voi, ca vreti sa ii ajutati.

ANDREI: Noi, crestinii, nu trebuie sa ne multumim sa aratam dragoste numai celor din familia noastra. Asta o fac si paganii. Noi trebuie sa ii iubim pana si pe vrajmasi. Si, ca sa avem puterea de a-i iubi pe cei care ne fac rau, trebuie sa ii iubim si pe cei despre care nu stim decat ca exista. Ei nu ne fac nici bine, nici rau. Dar exista.

OANA: Sfantul Siluan Athonitul se ruga pentru intreaga lume.

ANDREI: Si nu a fost singurul, multi parinti s-au rugat la fel.

PROFESORUL: Intr-un fel, cele doua texte de astazi s-au legat ... Vulturii Oanei si parintele lui Ilie arata o cu totul alta forma de iubire decat cea cu care e obisnuita ziua de astazi. Acum se cauta iubirea patimasa, iubirea egoista. Voi aveti datoria de a marturisi prin textele voastre puterea iubirii transfiguratoare pe care o sadeste in inimile voastre Hristos.

ANDREI: Si cata nevoie au oamenii de aceasta dragoste ...

ILIE: Sau cata nevoie au sa inteleaga ca sunt mici artisti, mici creatori ...

OANA: Cum adica?

PROFESORUL: Inteleg la ce se refera Ilie. Multi se intreaba de ce traiesc, sunt ingenuncheati de framantari, de deznadejdi, de patimi. Tot asa cum eu va indemn ca prin scris sa scoateti tot ce e mai bun in voi, tot asa ii indeamna si pe ei Hristos sa se lupte pentru a dobandi mantuirea. Nu e o lupta simpla, cu atat mai mult cu cat vremurile de astazi ne pun in fata unor situatii pe care le regasim cu greu in istorisirile din veacurile trecute.

ILIE: Da, si uneori ne folosim gresit de intamplarile pe care le citim prin Vietile Sfintilor sau prin Paterice.

PROFESORUL: Trebuie ca fiecare persoana, indiferent ce meserie ar avea, sa isi dea seama ca este un creator, un artist. In momentul in care privim viata din prisma razboiului duhovnicesc observam ca si cea mai banala viata e palpitanta. Ne dam seama ca de vina nu e modul in care Dumnezeu ne-a randuit viata, ci modul gresit in care am inteles noi planurile Sale. Sau modul in care am raspuns chemarii Sale. De exemplu, orice tata si orice mama sunt dascalii copiilor lor.

ILIE: Sau ar trebui sa fie.

PROFESORUL: Cat de important e rolul parintilor in filmul vietii copiilor lor? Va dati seama ... Sau cat de importante pot fi rolurile noastre in filmele vietilor prietenilor si cunoscutilor nostri? De fapt, intai de toate orice om joaca in filmul propriei vieti. Trebuie sa se zbata sa o faca punandu-si la bataie toata priceperea, toate puterile.

ILIE: Asa e, Dumnezeu are cu fiecare om un plan, chiar daca e greu de inteles care este acesta.

PROFESORUL: Sa revin la ideea de mai inainte. Chiar daca nu e usor sa ajungeti la masura despre care vorbea Tarkovski, adica sa va fie scrisul o rugaciune, important este sa va asumati aceasta slujire. Asta este forma in care va puteti arata dragostea fata de aproapele. Cred ca stii, Oana, ca nu numai iubirea dintre soti este o taina. Ci orice forma de iubire curata. Pentru ca iubirea este semn al prezentei lui Dumnezeu. Iubirea aproapelui este o taina la fel de mare, chiar daca oamenii nu vor sa inteleaga asta. Cu doctorii e clar: daca isi iubesc aproapele, atunci si pe bolnavii care vin la ei ii trateaza cu multa grija. Cu profesorii e clar: daca isi iubesc aproapele, atunci si fata de elevi au intelegere si dragoste. O dragoste care pe copii ii insufleteste. Cu scriitorii ar trebui sa fie la fel de clar: daca isi iubesc aproapele scriu ceea ce trebuie. Dragostea pe care o purtam aproapelui se oglindeste foarte bine in modul in care ne folosim talantii.

ILIE: Sa fim constienti de asta.

PROFESORUL: Da, trebuie ca scrisul vostru sa fie patruns de focul fierbinte al slujirii aproapelui. Nu de cel al obtinerii gloriei, cum e la altii. Si, daca veti scrie din dragoste pentru ei, atunci Dumnezeu va va lumina si roadele voastre vor fi mult mai bogate ...

ANDREI: Iubire, iubire, iubire. Multi vorbesc despre iubirea aproapelui, dar putini traiesc aceasta iubire.

PROFESORUL: Sa incercam sa o traim noi. (Dupa cateva clipe de tacere)Gata, pentru azi am terminat. (Catre Andrei)De obicei, cand sunt si ceilalti, sala rasuna de "Cu noi este Dumnezeu ...".

OANA: Cantam si acum? Sau suntem prea putini?

(Disperat, Personajul in negru ii face semne dezaprobatoare profesorului. Acesta se gandeste putin si se uita iar la ceas.)

PROFESORUL: Da, pe ceilalti ii suplineste Andrei. (Catre Andrei)De obicei discutiile erau centrate pe analiza literara. Creatiile erau despicate in patru; se urmarea poate prea mult stilul, forma ... Acum, ca ai venit tu, discutiile au luat o tenta predominant religioasa. Am compensat putin golurile din intalnirile trecute. Cantam, nu?

(Se ridica in picioare. Incep sa cante. Personajul in negru da din maini, nervos, coboara de pe scena si fuge spre iesire. Cand se canta a doua oara, Diogene se ridica, apoi intra pe usa pe rand Raluca, credinciosii, portarul , copilul, femeia de serviciu, iconarul. Canta cu totii inca o data. Cortina se trage.)




POVESTI PENTRU COPIII MARI SI MICI | Picaturi bune | Povesti cu iubire | Doctorul doctorilor | Cordonul bunicii - poveste pentru copiii necajiti si parintii lor | Zidurile din suflete | Gemenii | SCENA 1 | SCENA 2 | SCENA 3 |

© um.co.ua -