Cordonul bunicii - poveste pentru copiii necajiti si parintii lor

  1. Birbirini ekisini gsteren elektromanyetik kuvvet alanlar?.
  2. Bobinin Manyetik alan izgilerinin degisimi.
  3. CERN partikl h?zland?r?c?na ait bir kompleks yerlesim diyagram? ve LHC k?sm?n?n detayl? bir plan? ..
  4. Dnya, Ay ve Gnes iin ??? a?s?n?n degisimi.
  5. Esit ve z?t ykler (stteki sekil) ve zdes ykler (Alttaki sekil).
  6. Gl ekirdek kuvvet alan?nda titresim yapan gluonun dalga hareketini belirler

- Bunico, spune-mi o poveste, te rog ...

- O poveste? Dar nu ti-am mai spus de un an de zile. Doar acum stii sa citesti singura, iubita mea, spuse bunica. Ce, ai terminat si cartea primita de Sfantul Nicolae?

- Nu, bunico, dar imi plac mai mult povestile spuse de tine. De cand am invatat sa citesc mama m-a rugat sa te las in pace, sa nu te obosesc, sa citesc singura. Dar imi e dor de o poveste spusa de tine ...

- Bine, spuse bunica. Vino aici, langa fotoliu. O sa iti spun o poveste mai trista ...

- Cum e "Fetita cu chibriturile"? Nu-i nimic, imi place si asa.

- Da, cum e "Fetita cu chibriturile" ... Doar ca pe asta n-a scris-o Andersen. N-a scris-o nimeni ...

- "A fost odata ..."

- "Ca niciodata", completa nepotica.

- "Odata, acum vreo saizeci de ani, o fetita saraca si necajita. O chema Irina ..."

- Ca pe tine, bunico?

- Da, ca pe mine. Sa zicem ...

"Mama ei murise cand era mica, iar tatal ei plecase de acasa si isi facuse o alta familie. Cu alta sotie, alti copii. Iar Irina fusese crescuta de bunicii ei, de parintii mamei ei. Avusese o copilarie plina de lipsuri, dar, cu toate astea, o copilarie frumoasa. Pentru ca bunicii ei erau oameni credinciosi, oameni buni la suflet, si aveau grija ca putinul pe care il aveau sa il foloseasca cu recunostinta.

Cele mai frumoase momente le traia de Pasti si de Craciun. Ii placea sa mearga in fiecare duminica la biserica, dar de Pasti si de Craciun era mult mai frumos ... Atunci Irina primea de fiecare data haine noi. Ca semn al faptului ca innoirea hainelor trebuie sa fie insotita de o innoire sufleteasca. Ce sa spunem? Avea Irina prieteni si colegi de scoala ai caror parinti erau bogati, dar nici unul din ei nu era asa de fericit ca ea, nici de Pasti, nici de Craciun. Sarbatoarea Pastilor o ducea cu gandul la Invierea mortilor, si se gandea ca, daca va duce o viata curata, va trai in vesnicie impreuna cu mama ei. De Craciun se gandea ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit in aceasta lume plina de rautate si de egoism ca sa ne invete sa ne iubim, sa ne invete ca iubirea e cel mai important lucru din lume ...

Irinei ii placea sa vorbeasca mult despre lucrurile acestea cu prietena ei Alexandra, fata preotului de la biserica. Dar cu ceilalti colegi nu putea vorbi despre asta. O considerau prea preocupata de Biserica, de Dumnezeu ...

Intr-un an, cu doua zile inainte de Craciun, Alexandra o intreba pe Irina:

- Auzi, dar tu nu ai alta haina groasa? Ca o sa vina zapada ... Si pe asta o porti de cand a inceput frigul. O sa vorbesc cu mama mea si ti-o dau pe a mea, ca am doua, spuse Alexandra.

- Nu, nu e nevoie. Maine bunicul ia pensia si primul lucru dupa ce vin de la scoala e sa mergem sa imi ia o haina noua. Asa facem in fiecare an. Azi am fost cu bunica, am cautat prin magazine si am gasit ceva si frumos si ieftin.

- Cum stii ... Oricum, abia astept sa te vad cu haina noua.

A doua zi, insa, cand veni acasa de la scoala - incepea vacanta -, Irina gasi un bilet in usa. Asteapta-ma in fata blocului. O sa vin repede. Bunica ...

Oare s-au dus sa imi cumpere haina fara mine? Da, asta cred ca s-a intamplat ... , zise Irina in gandul ei. Cobori in fata blocului si se aseza pe o banca. Isi scoase cartile de scoala din ghiozdan si incepu sa citeasca ceva ... Dupa o ora, aparu si bunica. Trista, cu ochii in lacrimi.

Irina ii sari in brate:

- Ce s-a intamplat? Unde e bunicul?

- Unde sa fie? La spital. Era bine cand a venit pensia, dar apoi i s-a facut rau. A venit salvarea si l-a dus la spital.

- Vreau sa ma duc sa il vad.

- O sa mergem diseara. Ca maine o sa il opereze si vrea sa te vada inainte de operatie ...

- O sa mergem si o sa ii cant colinde. Da, o sa ii cant bunicului, sa se bucure, zise fata.

Irina uitase de hainuta cea noua. Se gandea doar la bunicul ei. Si, cand bunica i-a spus ca hainuta cea noua va veni mai tarziu, ca banii trebuiau dati doctorului pentru operatie, Irina nu a spus nimic. Cel mai important pentru ea era sa i se intoarca bunicul acasa ...

Si seara s-au dus la spital. Bunica a vorbit cu o asistenta si Irinei i-au dat voie sa cante. A cantat frumos de tot. Vocea ei curata rasuna pe tot etajul. S-au strans nu numai bolnavii de la alte camere, s-au strans si asistentele. A venit chiar si un doctor, doctorul care urma sa il opereze pe bunicul Irinei. Toti au fost impresionati. Cand Irina a terminat de cantat, s-a mirat vazand atatia bolnavi adunati in fata salonului. Cand a ajuns cu bunica acasa, i-a pus tot felul de intrebari despre boala ...

Dar bunica nu avea stare sa vorbeasca cu Irina. Astepta sa o culce pe fata, ca sa inceapa rugaciunile pentru sanatatea bunicului. S-au rugat putin amandoua, cum faceau in fiecare seara cand era si bunicul acasa. Apoi Irina s-a dus in camera ei. Insa nu putea sa doarma. Statea in pat si se framanta. Ba se gandea la bunicul ei, ba se gandea la haina pe care nu mai avea cum sa o primeasca. Si haina veche ii era cam mica ... si nu prea tinea de cald. Dar in minte ii tot veneau bolnavii care se adunasera in fata salonului.

- Ce bine ca sunt sanatoasa ... - isi spuse. Eu maine nu voi primi niciun cadou de la bunici, dar, totusi, ce bine ca Dumnezeu ma tine sanatoasa. Sunt atatia bolnavi ... Si atatia copii bolnavi. Ce-mi da mie Dumnezeu cadou? Imi da sanatate. Un cadou fara fundite, fara panglici, dar un cadou frumos ...

Irina adormi. Dupa o ora de rugaciune, se culca si bunica ... La miezul noptii insa, Irina se scula brusc. Visase ceva frumos. Aprinse lumina in camera si incepu sa cotrobaie prin lada cu jucarii. Gasi o punga cu multe panglici, pe care bunica ei, care fusese croitoreasa, nu le mai folosea. Intra tiptil-tiptil in camera bunicii si ii lasa o funda mare, rosie, cam sifonata, pe plapuma. Apoi mai facu ea ceva treaba cu celelalte panglici si se culca.

Dimineata, bunica se trezi devreme. Era framantata ... Vazu panglica pe plapuma, dar nu intelese ce cauta acolo. Ca nu era legata de niciun dar. Si ... de unde dar? Irina nu avea bani de daruri. Bunica se scula si merse in camera fetitei. O gasi pe Irina dormind, tinand strans in brate icoana cu Hristos, care statea de obicei la capul patului, pe perete.

Irina avea in jurul gleznelor cate o panglica. La fel in jurul mainilor, in jurul mijlocului, in jurul gatului.

Bunica intelese tot. Si incepu sa lacrimeze. Funda rosie de pe plapuma era un semn ca bunica era un cadou pentru Irina. Atat de mult isi iubea Irina bunica, incat o considera un cadou de la Dumnezeu. Ce era cu panglicile de la maini si de la picioare? Era o dovada ca Irina intelesese ca Dumnezeu poarta grija de sanatatea ei. Si intr-o vreme frumoasa de iarna, cand prima zapada se asternuse pe strazi, cand atatia copii zaceau prin spitale, suferind de tot felul de boli, Irina era sanatoasa. Si se bucura ca Dumnezeu i-a facut acest dar. Se bucura de sanatatea pe care i-o daruise Dumnezeu. Si nu multi copii au fost la fel de bucurosi ca Irina anul acela ...

* * *

- Si bunicul ei s-a facut bine ?, intreba nepotica.

- Da, operatia a reusit. Mai mult inca. Doctorul, care fusese fascinat de colindele cantate de Irina, nu a vrut sa primeasca niciun ban pentru operatie si Irina a primit la timp hainuta de care avea nevoie. Era o hainuta speciala, udata cu lacrimi. Irina a rugat-o pe bunica sa ii coasa pe cordonul de la hainuta cea noua panglica pe care si-o legase in noaptea de Craciun in jurul mijlocului. Ca sa nu uite ca si hainuta era un dar de la Dumnezeu ...

- Mi-a placut povestea, desi inceputul a fost prea trist, zise nepotica.

- Si mie mi-a placut, zise bunica. Si apoi, spuse in soapta, ca sa nu fie auzita de fetita: "Cordonul acela il mai pastrez si astazi ..."


Ultimul nivel ...

Parintii plecasera de acasa, avand incredere in Radu. Plecasera la bunica, la mama mamei lui, care se simtea foarte rau.

La plecare, si mama si tata l-au pupat. Apoi, au inchis usa camerei. S-a auzit cum au incuiat usa casei. Cand Radu a auzit ca s-au suit in lift, s-a dat repede jos din pat sa se uite pe geam. Nu, nu ca sa le faca semn cu mana. Ci ca sa se convinga ca pleaca. I-a vazut suindu-se in masina. Au plecat ...

"Ce bine ...", spuse copilul. Aprinse lumina in camera si apoi dadu drumul calculatorului. Putea sa se joace in voie - pentru ca parintii ii spusesera ca se vor intoarce abia in dimineata urmatoare ...

Radu incepu sa se joace jocul lui preferat, "Victima". Era un joc in care te luptai cu diferiti dusmani si, daca reuseai sa omori unul din ei, iti dadeai seama cat de puternic a fost dupa numarul de puncte pe care il primeai.

Radu jucase atat de mult atat acest joc, incat aproape de fiecare data ajungea la nivelul 10, unde erau dusmanii cei mai puternici.

Se juca o ora, se juca doua ore, dupa trei ore ochii incepura sa ii lacrimeze. Dar nu voia sa se lase. Voia sa bata recordul saptamanii trecute, dar nu reusea. Ii era din ce in ce mai somn, capul il durea, dar era hotarat sa nu se culce pana ce nu va ajunge la un nou record. Atipise de cateva ori, dar anuntul "Game over" - "Jocul s-a terminat", il trezea de fiecare data.

La un moment dat, dupa ce omorase toti adversarii de la nivelul 10, dupa ce depasise vechiul record, pe ecran a aparut o imagine care a facut sa ii sara inima din piept de emotie. Trecuse la nivelul 11 ??...

"Oare de ce in instructiuni scrie ca sunt doar 10 nivele? Abia astept sa trec si de nivelul asta ..."

Adversarii de la nivelul acesta erau mult mai greu de invins. Pentru prima victima a primit, spre dezamagirea lui, foarte putine puncte. Poate si pentru ca era un copil - era primul copil care aparuse in jocul acesta ... Cand pe monitor a aparut victima, numele ei si punctajul obtinut, Radu sa mirat foarte tare, pentru ca victima arata ca si colegul lui de banca, Razvan , si avea acelasi nume. De obicei, victimele de la primele zece nivele aveau nume ciudate, din litere si cifre. Aici era altfel. Si punctajul era foarte mic.

A doua victima, Mihai, semana izbitor cu cel mai bun prieten al lui Radu. Si numele era la fel ...

Pana ca Radu sa devina pasionat de jocurile pe calculator, cei doi ieseau in fiecare zi in parc, sa joace tenis sau fotbal. Dar, de cand Radu primise de ziua lui un calculator, era pur si simplu imposibil sa il mai desprinzi de monitor.

Cum venea de la scoala, dupa ce manca masa de pranz isi facea la repezeala temele si apoi statea sa se joace pe calculator. La inceput parintii se gandisera ca baiatului ii prinde bine joaca pe calculator, dar nu a trecut mult pana sa isi dea seama ca pur si simplu calculatorul schimbase viata copilului lor. Era din ce in ce mai nervos, la scoala era neatent, se inchisese in el, nu mai iesea sa se joace cu prietenii.

Baiatul era din ce in ce mai fascinat de nivelul 11: "Voi face orice ca sa trec si de nivelul asta ..."

Faptul ca victimele semanau cu oamenii pe care ii cunostea nu il mai punea pe ganduri. Reusise sa il impuste si pe bunicul sau - bunic care in viata reala se tot lupta sa ii convinga pe parinti sa vanda calculatorul sau sa il arunce ...

Imaginea bunicului l-a socat, asa ca se hotarase sa nu se mai uite la numele si infatisarea victimelor, ci doar la punctajul obtinut. Dupa alte patru victime, imagini luminoase de pe monitor il anuntau ca este marele invingator, ca trecuse la nivelul urmator.

Radu era foarte atent, era decis sa treaca si de nivelul acesta. Lupta a fost foarte foarte grea, desi lupta tot cu un copil. Parca victima ii intuia toate miscarile, parca ii stia gandurile. Gandea aproape la fel cu el. Lupta era din ce in ce mai stransa, dar, pana la urma, victima a cazut la pamant, impuscata in cap ...

Radu vedea pe ecran victima, pe care o chema tot ... Radu ... Parca pe monitor era tot el. Se privea cu atentie, din mai multe unghiuri. Da, el era.

Imaginea l-a socat puternic. Nu se gandise niciodata la moarte pana atunci. Isi privea victima in ochi ... si avea strania senzatie ca priveste in oglinda. Doar ca victima avea ochii umflati de oboseala si fata foarte palida.

Auzi un zgomot ciudat si apoi o voce aspra:

- Radule, ce faci aici? Radule ...

Deschise ochii cu greu si in fata ochilor vazu monitorul deschis. Adormise in fata calculatorului. Totul fusese doar un vis ... Se intoarse spre usa camerei. Parintii il priveau, cu ochii tristi.

- Am avut incredere in tine, zise mama. Si tot la calculator te-am gasit ...

- Bunica a murit, ii spuse tatal.

Parintii au iesit din camera si l-au lasat singur. Erau prea mahniti ca sa il mai certe ...

Radu s-a dus la baie sa se spele. Cand si-a vazut chipul in oglinda, s-a speriat. Ochii lui erau umflati de oboseala, ca ai victimei din vis. Si fata lui era palida. Arata exact ca si copilul pe care il impuscase in vis ...

In loc sa se spele, Radu se intoarse in camera, se aseza la birou, cauta fisierul care continea jocurile pe calculator si il sterse. Apasa butonul DELETE, preferand sa isi stearga toate jocurile din calculator decat sa ii stearga jocurile viata.

Intelesese ca, in loc sa se joace pe calculator, calculatorul se juca cu el. Si pana atunci il tot invinsese ...





POVESTI PENTRU COPIII MARI SI MICI | Picaturi bune | Povesti cu iubire | Gemenii | SCENA 1 | SCENA 2 | SCENA 3 | SCENA 4 | SCENA 1 | SCENA 2 |

© um.co.ua -