Capitolul unu 7

  1. 1
  2. 1
  3. 1
  4. 1
  5. 1
  6. 1
  7. 1

Nu numai atat, dar crestinul poate trai in lumea pe care a facut-o Dumnezeu. La urma urmei, acesta trebuie sa fie testul. Aceasta este diferenta dintre stiinta si stiintifico-fantastic. Stiinta trebuie sa se potriveasca in lumea care exista; ea nu poate fi izolata de aceasta.

Nu este surprinzator ca, daca un Dumnezeu rational a creat universul si m-a asezat in el, tot El a corelat si categoriile mintii mele pentru a se potrivi in acest univers, pur si simplu din cauza ca trebuie sa traiesc in el. Aceasta este o extensie logica a celor spuse de mine anterior. Daca aceasta lume este facuta asa cum spune sistemul iudeo-crestin ca este conceputa, atunci n-ar trebui sa ne surprinda faptul ca omul poseda categorii ale mintii care se potrivesc universului in care traieste.

Uniformitatea categoriilor mintii umane a fost indelung studiata de oameni precum Claude Levi Strauss, de exemplu, sau Noam Chomsky in teoria lui privind gramatica elementara. Acesti oameni au descoperit ca, intr-un fel sau altul, exista categorii uniforme ale mintii umane. Dar crestinul intreaba: "La ce altceva ne-am putea astepta?" Este firesc ca Dumnezeul personal si infinit care a facut lumea si care m-a asezat in ea sa fi facut si categoriile mintii in asa fel incat sa se potriveasca locului in care m-a asezat.

Sa transpunem aceasta in lumea fizica. Am un sistem respirator, iar sistemul meu respirator se conformeaza atmosferei pamantului pe care traiesc. Nu este potrivit pentru Venus sau Marte, si nici lunii, dar se potriveste mediului in care exist eu. De ce se conformeaza lumii in care traiesc? Nu este surprinzator ca sistemul meu respirator este corelat cu atmosfera pamantului, pentru ca acelasi Dumnezeu rational a creat atat sistemul meu respirator, cat si atmosfera - si El m-a asezat in aceasta lume. Astfel ne putem astepta la o corelatie intre sistemul meu respirator si atmosfera in care traiesc. Revenind la epistemologie, nu este surprinzator ca Dumnezeu a stabilit o corelatie intre categoriile mintii mele si lumea in care traiesc. Astfel, in ce priveste cunoasterea, daca un Dumnezeu rational a facut lumea si m-a facut si pe mine, nu vom fi surprinsi sa vedem ca El a facut categoriile mintii umane in asa fel incat sa se potriveasca cu categoriile lumii exterioare. Amandoua sunt creatia Lui. Exista categorii in lumea exterioara si exista categorii ale mintii mele. Ar trebui oare sa fiu surprins daca ele se potrivesc?

Desigur, aceasta difera foarte mult de pozitivism, in al carui sistem nu este nimic care sa explice de ce exista ceva. Asa cum am spus mai inainte, pozitivismul in toate formele lui a murit, deoarece pentru el cuvantul data nu poate apela decat la credinta noastra. Nu exista nimic inerent in sistem care sa explice de ce exista datele. Deci pozitivismul este opusul crestinismului.

Sa mai observam un element al pozitiei biblice in aceasta problema a categoriilor. Biblia isi transmite invatatura in doua moduri diferite: in primul rand, ne comunica unele lucruri prin afirmatii didactice, in verbalizari, in propozitii. De exemplu, ma invata principiile de care ne ocupam in aceasta carte. In al doilea rand, Biblia mai invata aratandu-mi cum lucreaza Dumnezeu in lumea pe care El insusi a creat-o. Trebuie sa citim Biblia pentru diferite motive. Trebuie s-o citim pentru faptele pe care ni le comunica si trebuie s-o citim devotional. Dar daca citim Biblia in fiecare zi, ea transforma si viata noastra - ne da o mentalitate diferita. In lumea moderna de azi traim inconjurati de mentalitatea uniformitatii cauzelor naturale intr-un sistem inchis, dar daca citim Biblia, ea ne ofera o mentalitate diferita. Nu trebuie sa minimalizam faptul ca, citind Biblia, traim intr-o mentalitate care este cea corecta, opusa marelui zid format din mentalitatea care ne este impusa din toate partile - prin educatie, literatura, arta si mass-media.

Cand citesc Biblia, descopar ca atunci cand Dumnezeul infinit si personal lucreaza in istorie si in cosmos, El lucreaza intr-un mod care confirma ce a spus despre lumea exterioara. Eu numesc aceasta legamantul creatiei. Ceea ce face El nu violeaza niciodata ceea ce ne comunica. Cand Dumnezeu lucreaza in cursul istoriei, El lucreaza consecvent cu felul in care El spune ca este lumea exterioara. Universalia operand in particularii defineste si confirma ceea ce spune El ca sunt particulariile.

Astfel, in Biblie avem doua lucruri - avem invatatura didactica a Scripturii si avem si ceea ce ne face sa spunem: "Da, iata cum lucreaza Dumnezeu." Aceasta este o intelegere profunda. Biblia prezinta intr-adevar miracole, dar ele nu ocupa o parte insemnata in Biblie. Ele sunt intamplari neobisnuite - de aceea le si numim miracole. De obicei il intalnim pe Dumnezeu intervenind in creatie prin legile naturale ale lumii, asa cum a facut-o El. Marea Rosie este despicata; a facut lucrul acesta folosindu-Se de vantul de rasarit. Isus a fript peste - si a avut un foc pe care sa-1 friga. Cu siguranta ca acestea sunt miracole, dar in cea mai mare parte Dumnezeu actioneaza in lume intr-un mod care confirma atat observatiile mele cu privire la lume, cat si felul in care Dumnezeu ne-o prezinta in portiunile didactice ale Bibliei.

Aceste doua lentile pe care ni le da Biblia sunt intotdeauna perfect armonizate - lentila invataturii didactice si lentila lucrarii lui Dumnezeu in istorie si in cosmos. Ele isi gasesc paralela in afirmatia profunda din Marturisirea de Credinta de la Westminster, care afirma ca atunci cand Dumnezeu isi reveleaza atributele Sale omului, ele sunt adevarate nu numai in raport cu omul, ci si in raport cu Dumnezeu. Dumnezeu nu spune doar o poveste; El ne spune ce este adevarat in raport cu El. Ceea ce ne spune El nu este exhaustiv, pentru ca noi suntem finiti si nu cunoastem nimic intr-un mod exhaustiv. Noi nu putem nici macar comunica unul cu altul intr-un mod exhaustiv, pentru ca suntem finiti. Dar El ne spune adevarul - chiar si marele adevar despre Sine Insusi. El nu Se joaca cu noi.

De pe aceeasi baza, descoperim ca stiinta nu trebuie sa fie un joc. Uneori, astazi, se pare ca stiinta devine un joc. Asa cum am mai spus, nu cred nici macar o clipa ca stiinta, care a renuntat acum la baza care i-a dat nastere si care si-a pierdut pana si pozitivismul, poate continua intr-un mod cu adevarat obiectiv. Stiinta devine un joc in doua moduri diferite. Pentru multi oameni de stiinta, stiinta a devenit un fel de strategie. Ei se angajeaza intr-un joc complicat intr-un spatiu foarte restrans, astfel incat nu trebuie sa acorde importanta problemelor reale sau sensului. Exista multi oameni de stiinta care s-au inchis in laboratoarele lor citind afisajele de pe ecrane - iar specimenul este pe cale de disparitie. Si aceasta este o simpla strategie burgheza asemanatoare baiatului de bani gata care coboara pe schiuri urmarind doar secundarul ceasului. Caci pentru crestin lumea are sens; are o realitate obiectiva. Stiinta nu este un joc.

Al doilea mod, si mult mai periculos, in care stiinta isi pierde seriozitatea, cred ca este preluarea grabita si fara discernamant a sociologiei.3Intrucat oamenii au pierdut baza obiectiva care le dadea certitudinea cunoasterii in domeniile lor de activitate, ii gasim tot mai mult manipuland stiinta in functie de propriile lor dorinte sociologice sau politice, in loc sa se bazeze pe obiectivitatea concreta. Vom intalni din ce in ce mai mult ceea ce eu numesc stiinta sociologica, prin care oamenii manipuleaza faptele stiintifice. Carl Sagan (1934-), profesor de astronomie si stiinte spatiale la Universitatea Cornell, demonstreaza cum conceptul de stiinta manipulata nu este deloc unul deplasat. Continuator al lui Edgar Rice Burroughs (1875-1950), el amesteca permanent stiintificul cu stiintifico-fantasticul. Mass-media ii ofera mult spatiu TV la orele de maxima audienta si mult spatiu in ziare si reviste, iar guvernul Statelor Unite a cheltuit milioane de dolari pe echipamentul special inclus in sonda care a fost trimisa pe Marte - la indemnul lui, pentru a oferi sprijin sigurantei lui obsesive ca acolo se va gasi viata. Cu Carl Sagan, linia ce delimiteaza stiinta obiectiva este estompata, iar mass-media raspandeste in randul maselor amestecul lui de stiinta si stiintifico-fantastic ca pe un fapt incitant.

Pierderea certitudinii obiectivitatii este un lucru grav pentru omul de stiinta, la fel cum este si pentru dependentul de droguri. O putem intalni la dependentul de droguri - acesta pierde adesea distinctia dintre realitate si fantezie, iar obiectivitatea de dilueaza pana la disparitie. Dar omul de stiinta se poate gasi si el in aceeasi situatie. Daca isi pierde baza epistemologica, atunci se afla si el intr-o situatie grava. Ce mai poate insemna stiinta o data ce nu mai esti sigur de obiectivitatea unui lucru, sau nu te mai situezi pe o baza epistemologica care-ti poate da certitudinea unei corelatii intre subiect si obiect, sau o baza clara pentru diferentierea dintre realitate si fantezie?

Crestinul are un motiv care ii indreptateste pretentia de a cunoaste realul, sa faca descoperiri in sfera realitatii si sa distinga realul de nonreal, intocmai ca primii oameni de stiinta. Aici ne situam noi. Cand crestinul abordeaza domeniul cunoasterii fara cinism, lumea exterioara exista cu adevarat. De ce? Pentru ca Dumnezeu a facut-o sa existe si a stabilit o corelatie intre subiect si obiect.

Cele de mai sus ma privesc pe mine, cel care privesc in afara.

A doua consecinta a conceptiei crestine privind epistemologia se refera la ceilalti oameni care se uita la mine: ce sunt eu, realitatea interioara a lumii gandurilor mele, in contrast cu ceea ce par a fi din punctul de vedere al altora. Aceasta este o problema serioasa pentru multi oameni moderni. Ei incearca tot timpul sa se cunoasca unii pe altii - si tot ce gasesc este o fatada. Cum putem trece dincolo de aceasta? Cum putem ajunge la persoana reala care se afla dincolo de noi?

Crestinul nu trebuie sa aleaga intre a cunoaste lumea exterioara sau lumea interioara in totalitate si a nu le cunoaste deloc. Nu trebuie sa ma astept sa-1 cunosc perfect pe celalalt, pentru ca sunt o fiinta finita. Dar ma pot astepta ca ceea ce cunosc sa se potriveasca, pentru ca, la urma urmei, Cel care 1-a facut este Creatorul tuturor lucrurilor. Forta sistemului crestin - testul cu acid - este ca toate se potrivesc, isi au locul lor sub cupola Dumnezeului infinit si personal care exista, el fiind singurul sistem din lume in care acest lucru este adevarat. Nici un alt sistem nu are o cupola sub care sa se potriveasca totul. De aceea sunt acum crestin si nu mai sunt agnostic. Toate celelalte sisteme au un element care iese din schema, ceva nu poate fi integrat; si acest ceva trebuie fie mutilat, fie ignorat. Dar crestinul poate vedea totul potrivindu-se la locul sau, sub cupola crestina a existentei Dumnezeului infinit si personal, fara a-si pierde propria integritate.

Acest lucru este adevarat cand ma uit in afara la lume, dar este adevarat si cand ma uit in interior, la semenii mei, in acest domeniu deosebit de important, care preocupa atat de mult gandirea oamenilor moderni. Cum ii pot ei cunoaste pe alti oameni? Cum pot trece dincolo de fatada de lemn? Cum putem sti ca exista ceva in spatele ei? Ce se poate spune despre contrastul dintre ceea ce s-ar putea sa fiu eu in interior, ceea ce sunt in interior si ceea ce apar in exterior? Cum pot cunoaste eu pe cineva?

Conform invataturilor lui Dumnezeu, revelatia biblica il obliga nu numai pe omul exterior, ci si pe cel din launtru. Normele Scripturii nu il privesc doar pe omul exterior, ci si pe omul interior. Care este ultima porunca in Vechiul Testament? Este o porunca adresata omului launtric: "Sa nu poftesti." Fara acesta toate celelalte se destrama.

Revelatia lui Dumnezeu il obliga nu numai pe omul exterior in relatie cu morala, ci si pe omul din launtru; de asemenea, cand Dumnezeu reveleaza cunoasterea istoriei si a cosmosului, ea il obliga nu numai pe omul exterior, ci si pe omul din launtru. Astfel, doi oameni care traiesc sub revelatia lui Dumnezeu poseda, in lumea gandurilor lor, un cadru comun, o realitate comuna.

Descoperim astfel ca Biblia ne comunica o revelatie propozitionala, faptica din partea lui Dumnezeu, care promoveaza norme atat pentru omul launtric cat si pentru cel exterior. Conform Bibliei, omul launtric nu este cu nimic mai autonom decat omul exterior. Cand omul launtric devine autonom se produce o revolutie de proportii similare celei care are loc atunci cand omul exterior devine autonom. Toate problemele omului apar, asa cum am aratat in Evadare din rational, din cauza ca omul incearca sa izoleze ceva ca fiind autonom fata de Dumnezeu si, dupa cum am insistat atunci, cand ceva devine independent fata de Dumnezeu, "natura inghite harul".

Acelasi lucru se intampla si cand se pune problema cunoasterii altor oameni. Nimic nu trebuie sa devina autonom fata de Dumnezeu. Domeniile interioare ale cunoasterii, sensului, ale valorilor si domeniile interioare ale moralei depind de Dumnezeu la fel de mult ca si lumea exterioara. Pe masura ce crestinul creste spiritual, el trebuie sa isi subordoneze tot mai mult lumea gandurilor sale si lumea lui exterioara normelor Bibliei. Dar ce putem spune despre necrestin? Cand un crestin se apropie de un necrestin, el poseda un punct de plecare in cunoasterea celuilalt pe care necrestinul nu-1 are, pentru ca, fiind crestin, el cunoaste statutul unei persoane. Unul dintre cei mai inteligenti oameni cu care am lucrat vreodata statea in camera mea din Elvetia plangand, pur si simplu pentru ca era un adevarat umanist si un existentialist. Plecase de acasa, dintr-o tara sud-americana, la Paris, pentru ca Parisul era centrul acestei mari gandiri umaniste. Dar a descoperit ca nu-i place acolo. Profesorilor nu le pasa de nimic. Umanismul acesta era inuman. Era pe punctul de a se sinucide cand a venit la noi. M-a intrebat: "Cum de ma iubiti; de unde incepeti?" "Stiu cine esti, i-am spus eu, pentru ca esti facut dupa chipul lui Dumnezeu." Si de aici mi-am inceput discutia cu el. Crestinul are un punct de pornire in comunicarea sa chiar si cu un necrestin: trece de la fatada exterioara la realitatea interioara, pentru ca indiferent ce ar spune omul ca este, noi stim cine este el cu adevarat. El este facut dupa chipul lui Dumnezeu; iata cine este el. Si noi stim ca undeva adanc in el - indiferent cat de impietrit sau de mort ar parea, sau chiar daca s-ar socoti o masina - noi stim ca dincolo de fatada se afla o persoana care vorbeste, iubeste si vrea sa fie iubita. Si indiferent de insistenta cu care afirma ca este amoral, in realitate el are impulsuri morale. Stim aceasta pentru ca el este creat dupa chipul lui Dumnezeu. Astfel, crestinul poate initia comunicarea chiar si cu un necrestin din exterior spre interior, intr-un mod pe care necrestinii pur si simplu nu-1 cunosc.

Dar intre crestini cunoasterea personala ar trebui sa fie mai profunda. Sa aratam ca ne dorim comunicarea, ca ne-am saturat de aceasta oribila inumanitate mecanica pe care o intalnim in jurul nostru. Ne-am saturat sa fim doar niste cartele IBM. Baiatul si fata crestina, care vor sa fie deschisi unul fata de altul, sotul crestin si sotia crestina, care vor sa fie deschisi unul fata de altul, pastorul si oamenii care vor sa fie deschisi unii fata de altii - cum pot avea cu adevarat experienta aceasta, trecand de la exterior la interior? Problema cunoasterii reciproce consta in discrepanta dintre ceea ce omul pare a fi si ceea ce este el in launtrul lui. De fapt, cand vrem sa patrundem in interioritatea cuiva si sa ne cunoastem unul pe altul, problema este intotdeauna aceasta. Cum putem ajunge la celalalt?

Putem vedea oare ca pe masura ce oamenii accepta invatatura biblica pentru omul din launtru, are loc o comasare tot mai accentuata a omului launtric cu omul exterior - pentru ca omul interior si cel exterior apartin unei normativitati integratoare a valorilor si a cunoasterii? Trecerea de la omul exterior la omul launtric este posibila, deoarece exista o aliniere crescanda a acestora, ambii fiind legati impreuna prin aceeasi universalie. Trebuie sa permitem normelor lui Dumnezeu care stabilesc valoarea si cunoastere sa unifice omul interior cu cel exterior, ceea ce va duce la diminuarea discrepantei intre acestia.

Din nefericire, noi nu vom respecta perfect norma stabilita de Dumnezeu in lumea interioara a gandurilor - cu nimic mai mult decat o facem in lumea exterioara, si (intr-o lume cazuta), probabil, nici atat. Dar normele lui Dumnezeu despre adevar, morala, valori si cunoastere se constituie ca niste fagasuri (sau, pentru a folosi o analogie mai buna, o Stea Polara) care dau unitate lumii interioare si lumii exterioare. Normele lui Dumnezeu dau nu numai unitate, ci asigura si o punte de legatura intre aceste doua lumi. Aceasta ni se aplica noua, dar ne ajuta sa patrundem si in lumea interioara a altora. Cand pasim din lumea exterioara in lumea interioara a gandurilor, nu plutim pe o mare fara tarmuri nici in ce ne priveste pe noi insine, nici in ce priveste femeia sau barbatul care ne sta in fata.

Pentru cei care trec prin mlastinile generatiei prezente, aceasta inseamna frumusete. O data ce a inteles lucrul acesta, omul interior renunta imediat la autonomie, iar particulariile omului launtric si ale celui exterior sunt reunite sub aceeasi universalie; aceasta unitate o data obtinuta, slava Domnului, putem incepe cu adevarat sa patrundem in lumea interioara a celuilalt.

Si aceasta trebuie sa faca parte din mantuire, din lucrarea continua a lui Cristos in viata crestinului. Pierderea acestui lucru a privat sarmana noastra generatie de adevarata comunicare umana. Barbati si femei care dorm impreuna de ani de zile raman inchisi unul fata de celalalt, pentru ca nu exista nici o universalie care sa lege particulariile interioare de particulariile exterioare. Dar pentru crestin exista: pe masura ce crestem spiritual si aducem particulariile interioare ale lumii gandurilor - sensul, valorile, cunoasterea si morala - sub normele lui Dumnezeu, exteriorul in toate aparentele sale se conformeaza din ce in ce mai mult la ceea ce suntem in interior , astfel incat putem sa ne cunoastem cu adevarat unul pe celalalt.

Pana acum m-am analizat pe mine privind in afara si pe altii privind la mine. Ne apropiem acum de a treia consecinta a conceptiei crestine despre epistemologie care are in vedere realitatea si imaginatia. Intr-un fel, aspectul acesta este cel mai important dintre cele trei. Am discutat intr-un capitol anterior conceptia moderna despre epistemologie, unde omul modern nu are nici o distinctie intre realitate si fantezie. Acum vorbesc despre reversul acestei situatii in cazul crestinului. Traiesc intr-o lume a gandurilor, care este plina de creativitate; in mintea mea exista imaginatie creatoare. De ce? Pentru ca Dumnezeu, care este Creatorul, m-a facut dupa chipul Lui, eu pot calatori cu imaginatia dincolo de stele. Acest lucru este adevarat nu numai in cazul crestinului, ci pentru orice om. Fiecare om este facut dupa chipul lui Dumnezeu; de aceea, nimeni nu este limitat in imaginatia lui la propriul sau trup. Dand frau liber imaginatiei noastre, putem schimba ceva in forma universului, multumita lumii gandurilor noastre - in pictura, in poezie, ca ingineri, sau ca gradinari. Nu este oare minunat acest lucru? Exist si sunt capabil sa impun produsele imaginatiei mele asupra lumii exterioare.

Dar sa mai facem urmatoarea observatie: fiind crestin si stiind ca Dumnezeu a facut lumea exterioara, eu stiu ca exista o realitate exterioara obiectiva si o realitate imaginara. Eu nu am indoieli in ce priveste existenta unei realitati exterioare, distincte de imaginatia mea. Crestinul este liber; liber sa zboare, pentru ca are o baza, deci nu traieste in confuzie intre fantezia lui si realitatea pe care a creat-o Dumnezeu. Suntem liberi sa spunem: "Aceasta este pura imaginatie." Nu este minunat sa fii pictor si sa reprezinti lucrurile intr-o maniera diferita de natura - sa nu te multumesti cu simpla "fotografiere" a naturii, ci sa faci lucrurile putin diferit? Nu este oare minunat sa fim facuti dupa chipul lui Dumnezeu si sa putem sa ne folosim creativitatea in felul acesta? Crestin fiind, am o epistemologie care-mi da posibilitatea de a nu confunda ceea ce gandesc cu ceea ce are o realitate obiectiva. Generatia moderna nu poseda asa ceva, de aceea exista tineri adanc sfasiati interior in aceste aspecte. Dar crestinii nu trebuie sa fie asa.

Astfel, crestinul poate avea fantezie si imaginatie fara a se simti amenintat. Omul modern nu poate visa cu ochii deschisi si nu se poate lasa cuprins de fantezie fara a fi amenintat. Crestinul ar trebui sa fie o fiinta vie, cu o imaginatie clocotitoare, dinamica, in stare de a crea ceva putin diferit de lumea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu ne-a facut sa fim creativi.

In concluzie, vedem trei consecinte interrelationate ale conceptiei crestinului despre epistemologie: in primul rand, cand privesc la lumea exterioara, la lumea relatiilor, in relatia subiect-obiect; in al doilea rand, cand alti oameni privesc la mine si eu privesc la alti oameni - vrand sa cunosc si sa inteleg alta persoana; si in al treilea rand, cand ma raportez la lumea interioara a gandurilor mele, a fanteziilor si imaginatiei mele. Privesc in afara si inteleg de ce exista o relatie subiect-obiect. Privesc la un semen de-al meu, la un necrestin, si stiu ca este facut dupa chipul lui Dumnezeu. Pe masura ce crestinii permit normelor Scripturii sa aduca din ce in ce mai mult laolalta omul interior si cel exterior, cunoasterea noastra reciproca dobandeste tot mai multa frumusete si profunzime. Si pentru ca nu este amenintat de diferenta dintre realitate si fantezie, crestinul ar trebui sa aiba o imaginatie entuziasta, creatoare de frumos. Toate aceste lucruri ne apartin. Alienarea moderna din domeniul epistemologiei poate face ca toate aceste trei domenii sa devina literalmente o oroare cumplita. Pierderea realitatii relatiei subiect-obiect; dificultatea oamenilor de a se cunoaste unul pe altul; si cosmarul ingrozitor al confuziei dintre realitate si fantezie; epistemologia moderna duce la toate aceste trei terori. Dar sub unitatea cupolei pe care o reprezinta Dumnezeul infinit si personal, in toate aceste domenii putem avea sens, realitate si frumusete. Avem adevar, dar avem si frumusete.




Cuvant inainte 3 | Cuvant inainte 4 | Cuvant inainte 5 | Cuvant inainte 6 | Cuvant inainte 7 | Capitolul unu 1 | Capitolul unu 2 | Capitolul unu 3 | Capitolul unu 4 | Capitolul unu 5 |

© um.co.ua -