Capitolul unu 1

  1. 1
  2. 1
  3. 1
  4. 1
  5. 1
  6. 1
  7. 1

Necesitatea metafizica

Aceasta carte trateaza necesitatea filozofica a existentei lui Dumnezeu si a comunicarii Sale - in domeniul metafizicii, al moralei si al epistemologiei.

Pentru inceput, trebuie sa intelegem care sunt cele trei domenii de baza ale gandirii filozofice. Primul este in domeniul metafizicii sau al Fiintei. Acesta este domeniul existentului - deci vizeaza problema existentei ca atare. Aici se include existenta omului, si trebuie sa intelegem ca existenta omului nu este in sine o problema mai mare decat existenta a orice altceva. Nimeni n-a spus lucrul acesta mai bine ca Jean-Paul Sartre, care aprecia ca problema filozofica fundamentala se refera la faptul ca ceva exista mai degraba decat sa nu existe nimic. Nici un demers care merita sa fie numit filozofie nu poate ocoli realitatea ca lucrurile exista si ca ele exista in forma si in complexitatea lor prezenta. Asadar aceasta inteleg eu prin problema metafizicii - existenta Fiintei.

Al doilea domeniu al gandirii filozofice este acela al omului si al dilemei omului. Omul este personal si totusi finit, astfel incat el nu constituie un punct de integrare suficient pentru sine. Ne putem aminti o alta afirmatie profunda a lui Sartre: nimic finit nu are sens decat daca are un punct de referinta infinit. Crestinul va fi de acord ca Sartre are dreptate aici.

Omul este finit, deci el nu constituie un punct de integrare suficient pentru sine. Exista totusi o diferenta intre om si non-om. Omul este personal, in contrast cu ceea ce este impersonal - sau, pentru a utiliza o expresie pe care am mai folosit-o in cartile mele, omul isi are "umanitatea" lui.

Behaviorismul si toate formele de determinism spun ca omul nu este personal - ca el nu este in mod intrinsec diferit de impersonal, insa dificultatea cu care se confrunta acesta este, in primul rand, ca neaga orice consemnare pe care omul a facut-o in legatura cu sine de-a lungul a cel putin 40 000 de ani (daca acceptam sistemul modern de datare) si, in al doilea rand, ca nu exista nici un determinist sau behaviorist care sa poata trai consecvent pe baza determinismului sau ori a psihologiei sale behavioriste - adica spunand ca omul este doar o masina. Acest lucru este adevarat si in cazul lui Francis Crick, pentru care omul poate fi redus la proprietatile chimice si fizice ale structurii ADN. Interesant este, totusi, ca Crick arata limpede ca nu poate trai cu propriul sau determinism. Intr-una dintre cartile sale, Of Molecules and Men, el incepe curand sa vorbeasca despre natura ca fiind "ea", iar intr-o carte de dimensiuni mai reduse, dar mai profunda, The Origin of the Genetic Code, scrie cuvantul natura cu majuscula. B. F. Skinner, autorul cartii Beyond Freedom and Dignity, exprima aceeasi tensiune.

Exista asadar doua dificultati in acceptarea determinismului si behaviorismului modern, care afirma ca nu exista nici o diferenta intrinseca intre om si non-om: pentru aceasta ar trebui, in primul rand, sa negam indelungata observatie a omului asupra sa insusi, incepand de la picturile rupestre si chiar inainte de ele; in al doilea rand, nici un sustinator al determinismului chimic sau psihologic nu poate trai ca si cum ar fi non-om.

O alta problema in dilema omului este caracterul lui nobil. Poate ca nu ne place termenul caracter nobil sau noblete, dar orice cuvant am alege, exista ceva maret in om. As dori sa adaug aici ca evanghelicii au comis deseori o greseala grava, punand semnul egalitatii intre realitatea ca omul este pierdut si sub judecata lui Dumnezeu si ideea ca omul este un nimic - un zero. Dar Biblia nu ne invata asa ceva. Exista ceva maret in om, iar noi ne ratam probabil cea mai mare sansa in evanghelizarea generatiei noastre din cauza ca nu insistam asupra faptului ca Biblia explica de ce este omul maret.

Omul nu este insa numai nobil (sau orice alt cuvant cu care am prefera sa inlocuim acest termen), ci omul este si crud. Iata inca o dilema cu care ne confruntam. Prima dilema este ca omul este finit si totusi personal, a doua dilema este contrastul dintre nobletea omului si cruzimea lui. Aceasta poate fi exprimata intr-o forma moderna: instrainarea omului de sine insusi si de toti ceilalti oameni in sfera moralitatii.

Avem deci doua domenii ale gandirii filozofice: in primul rand metafizica, problema Fiintei, a existentei, si in al doilea rand morala. Al treilea domeniu in acest studiu este epistemologia - problema cunoasterii.

Acum dati-mi voie sa fac doua observatii generale. Mai intai, filozofia si religia investigheaza aceleasi intrebari fundamentale. Crestinii - si mai ales crestinii evanghelici - tind sa uite acest aspect. Filozofia si religia nu se ocupa cu intrebari diferite, desi dau raspunsuri diferite si folosesc termeni diferiti. Intrebarile fundamentale atat ale filozofiei, cat si ale religiei (si ma refer aici la religie in sens larg, incluzand si crestinismul) sunt intrebari referitoare la Fiinta (ce exista), la om si la dilema lui (morala) si la epistemologie (cum cunoaste omul). Filozofia trateaza toate aceste probleme, dar la fel face si religia, inclusiv crestinismul evanghelic ortodox.

A doua observatie generala se refera la cele doua sensuri ale cuvantului filozofie, care trebuie pastrate complet distincte, daca vrem sa evitam confuzia. Primul sens este cel de disciplina, sau de subiect academic. La aceasta ne gandim de obicei cand vorbim despre filozofie: un studiu deosebit de tehnic, pe care il abordeaza putini oameni. In acest sens, putini oameni sunt filozofi. Dar exista si un al doilea sens, pe care n-ar trebui sa-1 pierdem daca vrem sa intelegem problema proclamarii Evangheliei in lumea secolului al XX-lea. Pentru ca filozofie inseamna si conceptia despre lume a unei persoane. In acest sens, toti oamenii sunt filozofi, pentru ca toti oamenii au o conceptie despre lume. Acest lucru este la fel de adevarat pentru omul care sapa un sant ca si pentru filosoful din universitate.

Crestinii au avut intotdeauna tendinta de a dispretui conceptul de filozofie. Aceasta a fost una din slabiciunile crestinismului evanghelic ortodox - ne-am mandrit ca dispretuim filozofia si mai ales ca dispretuim intelectul. Seminariile noastre teologice rareori leaga teologia de filozofie, in special de filozofia curenta. Astfel, studentii ies din seminariile teologice fara sa stie cum sa puna crestinismul in legatura cu conceptia contemporana despre lume. Aceasta nu inseamna ca ei n-ar cunoaste raspunsurile. Dimpotriva, observatia mea este ca majoritatea studentilor care absolva seminariile noastre teologice nu cunosc intrebarile.

De fapt, filozofia are o cuprindere universala. Nici un om nu poate trai fara o conceptie despre lume, de aceea nu exista nici un om care sa nu fie filosof.

Nu exista multe raspunsuri posibile pentru cele trei domenii fundamentale ale gandirii filozofice, dar exista o multime de detalii in jurul acestor raspunsuri fundamentale. Ne va fi de foarte mare ajutor - fie ca studiem filozofia in universitate si ne simtim teribil de derutati fie ca incercam sa comunicam Evanghelia oamenilor obisnuiti - daca ne dam seama ca, desi exista multe detalii care pot fi discutate, totusi raspunsurile posibile, in conceptele lor fundamentale, sunt extrem de putine.

Aceste intrebari primesc doua categorii de raspunsuri.

1. Prima categorie de raspunsuri afirma ca nu exista nici un raspuns logic, rational. Acesta este mai degraba un fenomen al generatiei noastre - situate sub "linia disperarii". Nu vreau sa spun ca nici unul dintre predecorii nostri n-a avut asemenea convingeri, ci doar ca ele nu constituiau conceptia dominanta. Astazi ea preteaza, mai mult decat oricand, aceasta nu numai in cazul filozofilor, dar si in discutiile purtate la coltul strazii, in cafenele, in salile de mese ale universitatii sau la statia de alimentare. Solutia propusa de obicei este aceea a inexistentei vreunui raspuns logic, rational - ca in final totul este haotic, irational si absurd. Aceasta conceptie este exprimata cu mare finete in gandirea existentialista si in teatrul absurdului. Aceasta este filozofia, sau conceptia despre lume, a multor oameni de astazi. Este esenta gandirii zilelor noastre: ca nu exista raspunsuri, ca totul este irational si absurd.

Daca cineva ar sustine ca totul este fara sens, ca nimic nu are raspunsuri si ca nu exista relatie cauza-efect, si daca si-ar sustine intr-adevar aceasta pozitie cu o oarecare consecventa, ea ar fi foarte greu de respins. Dar nimeni nu poate sustine in mod consecvent ca totul este haotic si irational si ca nu exista raspunsuri fundamentale. Asa ceva se poate sustine doar in mod teoretic, dar in practica nu se poate argumenta faptul ca totul este absolut haotic.

Primul motiv pentru care pozitia irationala nu poate fi sustinuta consecvent in practica este ca lumea exterioara exista si ca ea are forma si ordine. Ea nu este o lume haotica. Daca ar fi adevarat ca totul este haotic, incoerent si absurd, stiinta - viata in general - ar lua sfarsit. Nu putem trai decat intelegand ca universul care exista - universul exterior - are o forma, o ordine si ca omul se conformeaza acelei ordini, si astfel poate trai in ea.

Sa ne amintim de unul din filmele lui Godard, Pierrot le Fou, in care oamenii ies pe ferestre, nu pe usi. Dar este interesant ca ei nu ies prin perete. Godard spune de fapt ca desi nu are raspuns, nu poate iesi totusi prin perete. Aceasta este doar expresia pe care o da el dificultatii de a sustine ca exista un univers total haotic, desi lumea exterioara nu este lipsita de forma si ordine.

Uneori oamenii incearca sa aduca putina ordine, dar indata ce aducem putina ordine, prima categorie a raspunsurilor - ca totul este fara sens, totul este irational - nu mai este consecventa si cade.

Conceptia ca totul este haotic si ca nu exista raspunsuri ultime este sustinuta astazi de multi ganditori, insa, dupa cate am observat eu, acestia o sustin intotdeauna foarte selectiv. Aproape fara exceptie (de fapt, n-am gasit nici o exceptie) ei discuta rational pana cand pierd argument dupa argument, si atunci incearca sa strecoare un raspuns irational. Dar cand partenerul nostru de discutie procedeaza astfel, trebuie sa-i aratam ca, in momentul in care apeleaza selectiv la argumentul de factura irationala, el aduce intreaga sa argumentare sub semnul echivocului. Teoretic, pozitia irationalismului poate fi sustinuta, dar nimeni nu o accepta cand este vorba de lumea exterioara sau de categoriile gandirii si ale discutiei. De fapt, daca aceasta pozitie ar fi argumentata corespunzator, toata discutia s-ar sfarsi. Comunicarea s-ar sfarsi. Am avea doar o serie de sunete fara sens - bla-bla-bla. Teatrul absurdului a afirmat lucrul acesta, insa a esuat, pentru ca, daca citim si ascultam cu atentie teatrul absurdului, el incearca intotdeauna sa-si comunice conceptia conform careia comunicarea este imposibila. Dar declaratia ca nu exista comunicare este intotdeauna comunicata. Ea este insa comunicata selectiv, prin strecurarea in enunt a unor elemente de ordine. Vedem asadar ca aceasta categorie de raspunsuri - ca toate lucrurile sunt irationale -nu este un raspuns.

2. A doua categorie de raspunsuri este ca exista un raspuns care poate fi analizat rational si logic, si comunicat altora. In acest capitol vom trata metafizica prezenta in raspunsurile care pot fi discutate; mai tarziu ne vom ocupa de om si de dilema lui, adica de domeniul moralei, in relatie cu raspunsurile care pot fi discutate. Acum, deci, vom analiza raspunsurile acestea in domeniul Fiintei sau al existentei.

Am spus deja ca nu exista multe raspunsuri fundamentale, desi exista o diversitate de detalii in raspunsuri. Destul de curios, sunt posibile numai trei raspunsuri fundamentale la aceasta intrebare, raspunsuri care sa fie deschise unei investigatii rationale. Raspunsurile fundamentale sunt, intr-adevar, extrem de putine.

Luam in considerare existenta, faptul ca ceva exista. Ne aducem aminte afirmatia lui Jean-Paul Sartre ca intrebarea filozofica fundamentala este ca exista ceva, in loc sa nu existe nimic. Primul raspuns fundamental este ca tot ce exista a aparut din nimic. Cu alte cuvinte, pornim de la nimic. Dar pentru a sustine aceasta conceptie, trebuie sa pornim de la absolut nimic. De la ceea ce eu numesc nimicul nimic. Nu poate fi "ceva-ul nimic" sau "nimicul a ceva". Pentru ca acest raspuns sa fie acceptat, trebuie sa fie nimicul nimic, Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa existe nici energie, nici masa, nici miscare si nici personalitate.

Iata cum descriu eu nimicul nimic. Sa presupunem ca avem o tabla foarte neagra care n-a fost niciodata folosita. Pe aceasta tabla desenam un cerc, iar in acest cerc cuprindem tot ce exista - si ca in cercul acesta nu este nimic. Apoi stergem cercul. Acesta este nimicul nimic. Nu trebuie sa permitem nimanui sa spuna ca da un raspuns pornind de la nimic, ca apoi sa inceapa de fapt cu ceva: cu energia, masa, miscarea sau personalitatea. Toate acestea ar fi ceva, dar ceva nu este nimic.

Adevarul este ca eu n-am auzit pe nimeni sustinand acest argument, pentru ca este de neconceput ca tot ce este acum a aparut din nimic. Insa, teoretic, acesta este primul raspuns posibil.

Al doilea raspuns posibil in domeniul existentei ar fi ca tot ce este acum are un inceput impersonal. Aceasta impersonalitate poate fi masa, energia sau miscarea, toate acestea fiind la fel de impersonale. Nu are nici o importanta filozofica fundamentala de la care dintre ele pornim. Multi oameni moderni lasa sa se inteleaga faptul ca, deoarece pornesc de la particule de energie mai degraba decat de la masa, acum demodata, ei au un raspuns mai bun. Asa a procedat Salvador Dali cand a trecut de la suprarealism la noul sau misticism. Dar astfel de oameni nu au un raspuns mai bun. Este inca tot impersonal. Energia este la fel de impersonala ca si masa ori miscarea. De indata ce acceptam inceputul impersonal al tuturor lucrurilor, ne confruntam cu o oarecare forma de reductionism. Reductionismul argumenteaza ca tot ce exista, de la stele la omul insusi, trebuie inteles in ultima instanta prin reducerea sa la factorul sau factorii originari, impersonali.

Marea problema, cand pornim de la impersonal, este sa gasim sens pentru particularii. O particularie este orice factor individual, orice lucru individual - partile separate ale intregului. O picatura de apa este o particularie - si la fel este si un om. Daca incepem cu impersonalul, atunci cum are vreun sens, vreo semnificatie, oricare dintre particularele existente acum, inclusiv omul? Nimeni nu a raspuns inca la aceasta intrebare. In toata istoria gandirii filozofice rasaritene sau apusene fie din vest, nimeni nu a dat pana acum un raspuns adecvat.

Daca pornim de la impersonal, totul, inclusiv omul, trebuie explicat in termeni impersonali, la care se mai adauga timpul si intamplarea. Sa nu lasam pe nimeni sa ne insele in aceasta privinta. Nu exista alti factori in ecuatie, pentru ca pur si simplu alti factori nu exista. Daca incepem cu un impersonal, nu mai putem avea nici un fel de concept teleologic. Nimeni n-a demonstrat vreodata cum timpul si intamplarea, pornind de la un impersonal, pot produce complexitatea necesara a universului, ca sa nu mai vorbim de personalitatea omului. Nimeni nu a venit cu vreo solutie la aceasta problema.

Deseori acest raspuns - stabilirea punctului de pornire in impersonal - se numeste panteism. Noua gandire mistica este aproape intotdeauna o forma oarecare de panteism - si aproape toata teologia liberala moderna este si ea, la randul ei, panteista. Deseori acest inceput in impersonal se numeste panteism, dar de fapt este o capcana semantica, pentru ca prin folosirea radacinii teism este introdusa conotatia personalului, cand in realitate se defineste impersonalul. In discutiile mele, nu permit niciodata nimanui sa vorbeasca despre panteism fara sa constientizeze sensul termenului. Incerc sa arat, in desfasurarea conversatiei, ca notiunea adecvata aici nu este panteism, iluzia semantica a personalitatii, ci pan-totism [pan-everythingism, engl.]. De fapt, hinduismul si budismul antic, precum si misticismul modern, noua teologie "panteista" - nu sunt cu adevarat panteism Avem aici o solutie semantica, cuvantul teism fiind folosit ca un cuvant-conotatie. In Dumnezeul care exista am subliniat faptul ca solutiile moderne sunt de obicei niste misticisme semantice, iar acesta este unul dintre ele.

Dar orice forma ar lua pan-totismul, inclusiv forma stiintifica moderna ce reduce totul la particule de energie, el se confrunta intotdeauna cu aceeasi problema: sfarsitul este impersonal in fiecare caz in parte.

Raman insa doua probleme care vor exista intotdeauna - nevoia de unitate si nevoia de diversitate. Pan-totismul ofera un raspuns nevoii de unitate, dar nici unul nevoii de diversitate. Cand incepem cu impersonalul, diversitatea nu are nici sens, nici semnificatie. Sa ne gandim la vechiul panteism hindus, care deriva totul din om (In hindusa). In realitate, totul ar trebui sa se termine cu om pe o singura nota, fara nici o variatie, pentru ca nu exista nici un motiv pentru semnificatie sau variatie. Si chiar daca pan-totismul ar oferi un raspuns pentru forma, el nu ofera nici un sens pentru libertate. De obicei sunt introduse in discutie ciclurile, ca niste valuri pe care marea le impinge mereu, dar acestea nu dau o solutie definitiva nici uneia din probleme. In orice forma a pan-totismului, morala nu are nici un sens ca morala, pentru ca in pan-totism totul este, in cele din urma, egal. Teologia moderna trebuie sa se indrepte catre etica situationala, pentru ca in acest cadru nu exista nimic de genul moralei. Cuvantul morala este folosit, intr-adevar, dar el nu este decat un cuvant.

Aceasta este dilema celui de-al doilea raspuns, pe care multi oameni de astazi il sustin. Pornind de la particulele de energie, stiinta naturalista o sustine si ea. Multi studenti din universitati sustin o anumita forma de pan-totism. Cartile de teologie liberala urmeaza aproape uniform gandirea panteista. Dar daca pornim de la impersonal, asa cum trebuie sa faca panteistul, nu exista raspunsuri adevarate cu privire la existenta in complexitatea ei, sau cu privire la personalitate - la "umanitatea" omului.1

Al treilea raspuns posibil este sa stabilim un punct de pornire personal. Cu acesta am acoperit toate raspunsurile fundamentale posibile cu privire la existenta. Poate suna simplist, dar este adevarat. Aceasta nu inseamna ca nu exista detalii care ar putea fi discutate, sau variatii, sau subcapitole sau subscoli de gandire - insa acestea sunt singurele scoli de gandire fundamentale posibile. Cineva a spus odata cu mult talc ca in momentul in care terminam de discutat problemele fundamentale, ne trezim aproape singuri in incapere. Prin aceasta a vrut sa spuna ca pe masura ce aprofundam problemele fundamentale, cu atat alegerile care ne stau in fata sunt mai simple si mai limpezi. Nu exista multe raspunsuri fundamentale la marile intrebari ale vietii.

Sa vedem acum ce inseamna sa pornim de la ceea ce este personal. Inseamna a nu porni de la impersonal, din directia opusa. Elementul personalist este acum punctul de pornire pentru orice altceva. Doar in aceasta schema omul - fiind personal - are sens. Aceasta nu este ceva abstract. Multi dintre cei care ne viziteaza la L'Abri n-ar fi devenit crestini daca discutiile noastre nu s-ar fi desfasurat in domeniul personalitatii. Multi ar fi plecat spunand: "Voi nu stiti care sunt intrebarile." Aceste lucruri nu sunt abstracte, ci au legatura directa cu comunicarea Evangheliei crestine in secolul al XX-lea.

Mi se pune de foarte multe ori intrebarea de ce nu ma multumesc sa predic "Evanghelia simpla". De fapt, trebuie sa predicam "Evanghelia simpla" in asa fel incat sa fie simpla pentru persoana careia ne adresam - sau altfel nu mai este simpla. Dilema omului modern este clara: el nu stie ce confera omului semnificatie. El este pierdut, este si ramane un nimic. Aceasta este condamnarea generatiei noastre, miezul problemei omului modern. Insa daca pornim de la personalitate, si ea este originea a tot ce exista, atunci personalitatea are sens, iar omul si aspiratiile lui nu sunt lipsite de sens. Aspiratia omului catre realitatea personalitatii este in concordanta cu ceea ce a existat la origine si cu ceea ce a fost intotdeauna intrinsec.

Crestinul este cel care detine aici raspunsul - si inca unul extraordinar! Si atunci de ce continuam sa spunem marile adevaruri in moduri pe care nimeni nu le intelege? De ce continuam sa vorbim intre noi, in vreme ce oamenii sunt pierduti si spunem ca-i iubim? Condamnarea omului de astazi este ca el nu poate gasi sens pentru om, dar daca pornim de la un inceput personal avem o stare de lucruri inversata. Avem realitatea faptului ca personalitatea are sens pentru ca nu este alienata fata de ceea ce a existat intotdeauna, exista si va exista mereu. Acesta este raspunsul nostru - si astfel avem o solutie nu numai la problema existentei fiintei si a complexitatii ei, ci si la realitatea evidenta ca omul este diferit, cu o personalitate care-1 distinge de non-om.

Putem folosi exemplul a doua vai. Deseori in Alpii Elvetieni exista o vale umpluta cu apa si o vale adiacenta fara apa. Destul de surprinzator, uneori muntii se fisureaza si deodata a doua vale este inundata cu apa. Cata vreme nivelul apei din a doua vale nu se ridica mai sus decat nivelul apei din prima vale, toti trag concluzia ca exista posibilitatea reala ca al doilea lac sa se fi nascut din primul. Totusi, daca apa din a doua vale urca mai sus cu vreo zece metri fata de apa din prima vale, nimeni nu mai vine cu un astfel de raspuns. Daca pornim de la un inceput personal al tuturor lucrurilor, atunci putem intelege ca aspiratia omului pentru personalitate are un raspuns posibil.

Daca pornim de la ceva inferior personalitatii, va trebui ca in final sa reducem personalitatea la impersonal. Lumea stiintifica moderna face aceasta prin reductionismul ei, in care cuvantul personalitate inseamna doar impersonal plus complexitate. In lumea stiintifica naturalista, in sociologie, in psihologie sau in stiintele naturale - omul este redus la impersonal plus complexitate.

Insa o data ce luam in considerare un inceput personal, mai avem de facut inca o alta alegere. Acesta este pasul urmator: raspunsul pe care il vom alege va fi un dumnezeu sau dumnezeii? Dificultatea in cazul zeilor, in locul lui Dumnezeu, este ca zeii limitati nu sunt suficient de mari. Pentru un raspuns adecvat cu privire la un inceput personal, avem nevoie de doua lucruri. Avem nevoie de un Dumnezeu personal infinit (sau de un Dumnezeu infinit-personal) si avem nevoie de o unitate si de o diversitate personala in Dumnezeu.




Realism in prezentare 1 | Realism in prezentare 2 | Realism in prezentare 3 | Realism in prezentare 4 | Cuvant inainte 1 | Cuvant inainte 2 | Cuvant inainte 3 | Cuvant inainte 4 | Cuvant inainte 5 | Cuvant inainte 6 |

© um.co.ua -