Cuvant inainte 6

  1. 1
  2. 1
  3. 1
  4. 1
  5. 1
  6. 1
  7. 1

A doua consecinta a acestei separari e ca nu mai avem o baza adecvata pentru legislatie. Intregul sistem legislativ al Reformei a fost elaborat pornind de la faptul ca Dumnezeu a revelat ceva real in viata comuna. In stravechea cladire a Curtii Supreme a Elvetiei din Lausanne exista o pictura bine realizata a lui Paul Robert, intitulata Justitia instruind judecatorii. Jos, in prim-planul marelui tablou mural, artistul prezinta multe tipuri de litigii - sotia impotriva sotului, arhitectul impotriva constructorului, si asa mai departe. Cum vor judeca judecatorii pricinile lor? Iata cum judecam intr-o tara reformata, declara Paul Robert. El a reprezentat Justitia indicand cu sabia o carte pe care stau scrise cuvintele: "Legea lui Dumnezeu". Omul Reformei avea o baza pentru legislatie. Omul modern a respins nu numai teologia crestina, ci si posibilitatea a ceea ce stramosii nostri aveau ca baza pentru moralitate si lege.

O alta consecinta este ca in felul acesta se inlatura raspunsul la problema raului. Raspunsul crestinismului la problema raului porneste de la Caderea reala, completa, istorica. Pozitia crestina autentica sustine ca in istoria spatio-temporala a existat un om neprogramat (liber), care a facut o alegere libera si s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu. O data ce respingem acest fapt trebuie sa ne confruntam cu afirmatia profunda a lui Baudelaire: "Daca exista un Dumnezeu, atunci El este Diavolul", sau cu afirmatia lui Archibald MacLeish din piesa J.B.: "Daca El e Dumnezeu, atunci nu poate fi bun; daca este bun, nu poate fi Dumnezeu." Fara raspunsul crestinismului, si anume ca Dumnezeu a creat un om cu semnificatie intr-o istorie cu semnificatie, unde raul este rezultatul revoltei lui Satan si apoi al revoltei spatio-temporale a omului, nu exista alt raspuns decat acceptarea afirmatiei lui Baudelaire. O data ce respingem raspunsul crestin istoric, tot ce mai putem face este sa facem un salt la nivelul superior si sa spunem ca, in ciuda tuturor evidentelor, Dumnezeu este bun. Sa remarcam ca, daca acceptam dualitatea, crezand ca astfel evitam conflictul cu cultura moderna si cu consensul din gandire, suntem prinsi intr-o iluzie, caci dupa ce vom face cativa pasi in aceasta directie, ne vom trezi exact unde sunt si ei.

A patra consecinta a plasarii crestinismului la nivelul superior este ca ne ratam astfel sansa de a evangheliza oamenii reali ai secolului al XX-lea in starea in care se afla ei de fapt. Omul modern tanjeste dupa un raspuns diferit de cel al damnarii lui. El n-a acceptat linia disperarii si dihotomia pentru ca asa a vrut el, ci pentru ca, pe baza evolutiei firesti a presupozitiilor sale rationaliste, a fost nevoit sa o faca. Din cand in cand, el poate sa vorbeasca cu mult curaj, dar in ultima instanta tot disperare este.

De aceea, crestinismul are ocazia sa spuna clar ca raspunsul lui contine tocmai lucrul dupa care tanjeste omul modern - unitatea gandirii. El da un raspuns unificat pentru viata in totalitatea ei. E adevarat ca omul trebuie sa renunte la rationalismul lui; dar mai apoi, pe baza a ceea ce poate fi discutat, el are posibilitatea de a-si recupera ratiunea. Acum se poate observa de ce am insistat inainte atat de mult asupra diferentei dintre rationalism si rationalitate. Omul modern a pierdut-o pe aceasta din urma. Dar o poate avea din nou, cu un raspuns unificat privind viata, de pe baza a ceea ce este deschis verificarii si discutarii.

Prin urmare, nu trebuie sa uitam, in calitate de crestini, ca daca ne lasam prinsi in cursa despre care am avertizat, ne vom gasi in situatia - printre altele - de a spune in cuvinte evanghelice ceea ce necredinciosul formuleaza in cuvintele lui. Daca vrem sa-1 abordam in mod eficient pe omul modern, nu trebuie sa preluam si noi aceasta dihotomie. Trebuie sa lasam Scripturile sa spuna adevarul atat despre Dumnezeu insusi, cat si despre domeniul in care Biblia atinge istoria si cosmosul. Predecesorii nostri, reformatorii, au inteles foarte bine acest lucru.

Asa cum am mai spus, din perspectiva naturii infinite noi suntem separati total de Dumnezeu, dar din perspectiva personalitatii suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu poate sa ne vorbeasca despre El insusi - nu in mod exhaustiv, dar intr-un mod conform cu adevarul. (Fiind niste creaturi finite, nu putem cunoaste nimic in mod exhaustiv.) Apoi ne vorbeste despre lucrurile din lumea finita, creata. Ne-a spus lucruri adevarate despre istorie si cosmos. In felul acesta noi nu suntem lasati la voia intamplarii.

Dar acest raspuns exista numai daca aderam la perspectiva reformata asupra Scripturilor. Nu ajunge sa spunem ca Dumnezeu Se reveleaza pe Sine in Isus Cristos, pentru ca nu este suficient continut in aceasta afirmatie, daca ea este separata de Scripturi. Atunci ea devine un alt stindard lipsit de mesaj. Tot ceea ce stiu in legatura cu aceasta revelare prin Cristos vine din Scripturi. Isus insusi nu a separat autoritatea Lui de autoritatea Cuvantului scris. El a actionat pe baza unitatii dintre autoritatea Lui si continutul Scripturilor.

In toate acestea este implicat si un element personal. Cristos este Domn peste toate lucrurile - peste toate aspectele vietii. Nu are rost sa spunem ca El este Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul, Domn peste toate lucrurile, daca El nu este Domn peste intreaga mea viata intelectuala unificata. Sunt un fatarnic sau plin de echivocuri daca celebrez Domnia lui Cristos, dar incerc sa-mi pastrez autonomia in unele domenii ale vietii mele. Acest lucru e adevarat, indiferent daca e vorba de viata mea sexuala sau de cea intelectuala, ori chiar de un aspect veleitar al vietii mele intelectuale. Autonomia, de orice fel ar fi ea, este gresita. Autonomia in stiinta sau in arta este gresita, daca prin stiinta si arta autonoma intelegem o stiinta si o arta care nu contin mesajul lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca ramanem cu o stiinta sau cu o arta statica - dimpotriva. Ele ne dau doar structura in interiorul careia - finita fiind - libertatea este posibila. Stiinta si arta nu pot fi plasate la nivelul inferior autonom fara a se ajunge la acelasi sfarsit tragic, repetat de-a lungul istoriei. Am vazut ca, de fiecare data cand nivelul inferior a devenit autonom, indiferent ce nume i s-a dat, el a "inghitit" nivelul superior. A disparut nu numai Dumnezeu, ci libertatea si omul deopotriva.

Biblia isi este singura dovada

Sunt intrebat adesea: "Cum de poti sa comunici cu acesti oameni atat de diferiti de noi? Se pare ca vorbesti in asa fel incat ei reusesc sa inteleaga ce le spui, chiar daca nu-ti accepta spusele." Pot fi invocate mai multe motive pentru acest lucru, dar unul dintre ele este ca incerc sa-i conving sa analizeze sistemul biblic si adevarul continut de el, fara sa fac apel la autoritatea oarba - dupa care cineva trebuie sa creada doar pentru ca familia lui crede, sau ca si cum intelectul nu ar avea nici un rol de jucat in aceasta problema.

Asa am devenit si eu crestin. Am frecventat multi ani la rand o biserica "liberala" si am decis ca singurul raspuns posibil, pe baza a ceea ce auzeam acolo, e agnosticismul sau chiar ateismul. Nu cred ca as fi putut ajunge la o decizie mai logica pornind de la teologia liberala. Am devenit un agnostic iar apoi am inceput sa citesc Biblia pentru intaia oara, cu intentia de a o pune fata-n fata cu filozofia greaca pe care tocmai o citeam. Am facut acest lucru ca pe un act de onestitate, din moment ce renuntasem deja la ceea ce credeam eu ca este crestinismul, desi nu citisem niciodata Biblia in intregime. Dupa aproximativ sase luni am devenit crestin deoarece ma convinsesem ca raspunsul pe care-1 da Biblia este suficient pentru problemele de care eram constient la acea data, si inca intr-un mod extraordinar.

Am avut dintotdeauna tendinta de a gandi in imagini, asa ca imi imaginam problemele mele ca pe niste baloane care plutesc pe cer. Pe atunci nu cunosteam atatea din problemele esentiale la care se gandesc oamenii. Dar ceea ce era extraordinar pentru mine (si este inca si astazi) a fost ca atunci cand m-am aplecat asupra Bibliei, am descoperit nu numai ca ea a inlaturat problemele asa cum ar sparge o arma antiaeriana baloanele dispersate, ci a facut ceva mult mai fantastic - a raspuns la probleme in sensul ca eu, asa limitat cum eram, puteam sta ca si cum as fi avut un cablu in mana cu toate problemele si raspunsurile interconectate sub forma unui sistem, in structura caruia Biblia spune ca exista adevar. Si am vazut aceasta experienta personala repetandu-se mereu si mereu. Sistemul pe care Biblia il prezinta poate fi luat si adus pe piata ideilor emise de oameni si lasat sa stea singur in picioare si sa pledeze pentru sine.

Sa remarcam ca sistemul Bibliei este diferit de oricare altul, caci este singurul sistem religios sau filozofic care ne spune de ce ii este ingaduit omului sa faca ceea ce de fapt trebuie sa faca - si anume, sa se ia pe sine insusi ca punct de plecare . De fapt, nu putem porni de altundeva decat de la noi insine - fiecare om vede prin propriii sai ochi - dar acest lucru implica o adevarata problema. Cu ce ??drept pornesc eu de aici? Nici un alt sistem nu-mi explica acest drept al meu. Dar Biblia imi raspunde la intrebarea de ce pot sa fac ceea ce trebuie sa fac - adica sa incep cu mine insumi.

Biblia spune, inainte de toate, ca la inceput toate lucrurile au fost create de un Dumnezeu personal si infinit care exista dintotdeauna. Asadar, ceea ce exista este mai degraba intrinsec personal decat impersonal. Apoi Biblia spune ca El a creat toate lucrurile in afara Lui. Termenul "in afara Lui" este, cred eu, cea mai buna modalitate de a vorbi despre creatie cu omul secolului al XX-lea. Folosim sintagma aceasta nu intr-un sens spatial, ci pentru a nega ca universul ar fi o extensie panteista a esentei lui Dumnezeu. Dumnezeu exista - un Dumnezeu personal care exista dintotdeauna - si El a creat toate lucrurile in afara Lui. Din aceasta cauza, pentru ca universul are un inceput cu adevarat personal, dragostea si comunicarea (ce sunt o povara pentru omul secolului al XX-lea) nu sunt contrare existentei asa cum este ea. Universul are un inceput personal, care se opune unui inceput impersonal, de aceea dorinta omului de a avea dragoste si comunicare nu se opune existentului in sine. Si lumea este o lume reala, caci Dumnezeu a creat-o cu adevarat independenta de Fiinta Sa. Ceea ce a creat El este real in mod obiectiv, asa ca exista cauza si efect cu adevarat istorice. Exista istorie veritabila si exista un "eu" veritabil.

In acest cadru al unei istorii cu semnificatie, Biblia spune ca Dumnezeu a facut omul intr-un mod special, dupa chipul Sau. Daca nu intelegem ca relatia fundamentala a omului e orientata in sus, trebuie sa incercam s-o cautam in jos. Orientand-o in jos, insa, omul care se raporteaza la animal este astazi foarte demodat. Astazi omul modern cauta sa se relationeze la masina.

Dar Biblia spune ca eu trebuie sa ma raportez nu in jos, ci in sus, pentru ca am fost facut dupa chipul lui Dumnezeu. Omul nu e o masina.

Daca respingem originea intrinsec personala a universului, ce alta perspectiva ne ramane in schimb? Trebuie spus raspicat ca nu ramane un alt raspuns final decat acela ca omul e un produs al impersonalului, la care se adauga timpul si hazardul. Nimeni n-a reusit vreodata sa explice personalitatea pornind de la aceasta baza, desi au incercat multi, asemenea lui Teilhard de Chardin. Asa ceva nu se poate face. Daca nu incepem cu personalitatea, simpla concluzie care se impune este ca suntem produsele naturale ale impersonalului, la care se adauga timpul si hazardul. Si nimeni nu a aratat in ce fel timpul si intamplarea pot produce o schimbare calitativa dinspre impersonal inspre personal.

Daca teoria de mai sus ar fi adevarata, atunci am fi pierduti fara speranta. Dar cand Biblia spune ca omul e creat dupa chipul unui Dumnezeu personal, ea ne da un punct de plecare. Nici un sistem umanist nu permite omului vreo justificare pentru a porni de la sine. Raspunsul Bibliei este absolut unic. In acelasi timp, Biblia explica de ce poate omul sa faca ceea ce trebuie sa faca (sa porneasca de la sine), si ii da punctul de referinta adecvat, care este Dumnezeul personal si infinit. Toate acestea sunt intr-un contrast total cu alte sisteme in care omul porneste de la sine, fara sa stie de ce are dreptul sa procedeze astfel, si nici in ce directie sa se indrepte.

Pornind de la mine insumi, si totusi ...

Cand vorbim de posibilitatea ca omul sa porneasca de la sine insusi pentru a intelege sensul vietii si al universului, trebuie sa ne definim atent termenii. Exista doua concepte sau idei despre cunoastere care nu trebuie confundate. Primul este conceptul rationalist sau umanist - si anume ca omul, fiind total independent si autonom, poate construi un pod inspre adevarul ultim - ca si cum ar incerca sa faureasca un pod suspendat deasupra unei prapastii infinite. Acest lucru nu e posibil, pentru ca omul este limitat si ca atare nu poate indica cu certitudine inspre nimic. El nu poate sa stabileasca suficiente universalii pornind de la sine insusi. Sartre a inteles foarte clar acest lucru, atunci cand, negasind un punct de referinta infinit, a conchis ca totul trebuie sa fie absurd.

Al doilea concept este cel crestin. El afirma ca, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul poate porni de la sine insusi - nu ca fiinta infinita, ci ca una personala. In plus, la fel de important este (asa cum vom vedea mai jos) ca Dumnezeu a dat omului cazut o cunoastere plina de continut, de care el are disperata nevoie.

Faptul ca omul a cazut nu inseamna ca el a incetat sa poarte chipul lui Dumnezeu; el nu a incetat sa mai fie om din cauza ca este cazut. Omul e in stare sa iubeasca, desi e cazut. Ar fi o greseala sa se afirme ca numai un crestin poate iubi. Mai mult, un pictor necrestin poate picta lucruri frumoase. Tocmai faptul ca este inca in stare sa faca asta arata ca e purtatorul chipului divin, afirmand cu alte cuvinte, aceasta forma unica a "umanitatii" omului.

Prin urmare, este cu adevarat minunat ca, desi intr-o stare denaturata, corupt si pierdut in urma Caderii, omul a ramas totusi om. Nu a devenit nici masina, nici animal, nici planta. El poarta inca semnele "umanitatii" - dragostea, rationalitatea, tanjirea dupa semnificatie, teama de nefiinta si asa mai departe - chiar daca sistemul lui necrestin il face sa spuna ca toate acestea nici nu exista. Dar tocmai ele il disting de animale, de plante si de masina. Pe de alta parte, pornind doar de la sine intr-un mod autonom, e evident ca - finit fiind - nu va ajunge niciodata la un raspuns absolut. Acest lucru ar fi asa chiar si numai pe baza faptului ca e finit, dar la aceasta trebuie sa se mai adauge si razvratirea lui de la Cadere incoace. El a contestat si a pervertit marturia a tot ceea ce exista - universul si legile acestuia, precum si "umanitatea" omului.

Sursa de cunoastere de care avem nevoie

In acest cadru, Biblia isi declara singura identitatea. Ea se prezinta ca adevarul propozitional proclamat de Dumnezeu consemnat in scris, pentru cei care sunt facuti dupa chipul lui Dumnezeu. Functionand pe baza presupozitiei uniformitatii cauzelor naturale intr-un sistem inchis, atat gandirea seculara cat si cea teologica nebiblica de astazi arata ca asa ceva este imposibil. Dar Biblia afirma tocmai acest lucru. Putem lua, de exemplu, ceea ce s-a intamplat in pustia Sinai.1Moise a spus poporului: "Ati vazut; ati auzit." Poporul a auzit atunci (printre alte lucruri) o comunicare verbala, propozitionala, de la Dumnezeu la om, intr-o situatie istorica spatio-temporala clar definita. Nu a fost nicidecum o experienta existentialista lipsita de continut, nici un salt anti-intelectual. Gasim exact acelasi gen de comunicare repetandu-se in Noul Testament, de exemplu, atunci cand Cristos ii vorbeste lui Pavel in ebraica pe drumul Damascului. De aceea, pe de o parte avem comunicarea propozitionala pe care Dumnezeu ne-o transmite in Scriptura iar, pe de alta parte, il avem pe cel caruia i se adreseaza aceasta comunicare propozitionala.

Biblia declara ca, desi omul este pierdut fara nici o speranta, el nu este un nimic. Omul este pierdut pentru ca e separat de Dumnezeu, adevaratul lui punct de referinta, printr-o vina morala reala. Dar el nu va fi niciodata un nimic. In aceasta consta grozavia pierzarii sale. Fiindca e tragic ca in pofida unicitatii si minunatiei sale, omul sa fie pierdut.

Nu trebuie sa minimalizam realizarile omului. In stiinta, de exemplu, realizarile omului demonstreaza ca el nu e lipsit de valoare, desi scopul in care le foloseste arata adesea cat de pierdut este el. Desi strabunicii nostri credeau ca omul e pierdut, nu isi puneau problema semnificatiei omului. Omul poate influenta istoria, inclusiv vesnicia sa si a altora. Aceasta perspectiva il vede pe om ca om, ca pe o minunatie.

Prin contrast, rationalistul se pune cu hotarare in centrul universului si staruie sa porneasca in mod autonom doar de la cunoasterea pe care o poate acumula in mod independent, sfarsind in cele din urma prin a descoperi ca este cu totul lipsit de sens. Ajunge la o concluzie similara celei a budismului Zen, care exprima atat de bine gandirea omului modern: "Omul intra in apa fara sa provoace valuri." Dar Biblia spune ca el starneste valuri care nu se sfarsesc niciodata. Pacatos fiind, omul nu poate fi selectiv in ce priveste semnificatia sa, asa ca lasa in urma sa, in istorie, urme bune si urme vatamatoare; cu siguranta, insa, ca nu este lipsit de valoare. Crestinismul este un sistem alcatuit dintr-un set de idei care pot fi dezvaluite. Prin sistem, noi nu intelegem o abstractie scolastica; cu toate acestea, nu ne sfiim sa folosim acest cuvant. Biblia nu enunta ganduri incoerente. Sistemul pe care il stabileste are un punct de plecare si se desfasoara din acel punct intr-un mod consecvent intrasistemic. Punctul de plecare este existenta unui Dumnezeu infinit si personal, care este Creatorul tuturor lucrurilor. Crestinismul nu este doar un set vag de experiente incomunicabile, bazate pe un "salt in intuneric", total neverificabil. Nici convertirea (inceputul vietii crestine), nici spiritualitatea (cresterea) nu trebuie sa fie un asemenea salt. Ambele sunt adanc relationate la Dumnezeul care exista si la cunoasterea pe care El ne-a dat-o - si ambele il implica pe om in intregul lui.

Mentalitatea "saltului in intuneric"

Omul modern a ajuns la aceasta pozitie pentru ca el a imbratisat o noua atitudine fata de adevar. Acest lucru nu este vazut nicaieri mai clar si mai tragic, totodata, ca in teologia moderna.

Pentru a vedea in perspectiva corecta aceasta noua atitudine fata de adevar, sa mai analizam doua concepte privitoare la adevar; primul e acela al grecilor si al doilea cel al evreilor. De cele mai multe ori, conceptul grecesc despre adevar era un sistem metafizic echilibrat, adus la armonie cu sine in toate punctele. Dar conceptul evreiesc si biblic despre adevar este diferit. Cu toate acestea, conceptul rational grecesc nu a fost lipsit de importanta pentru evrei - caci atat Vechiul Testament, cat si Noul Testament functioneaza pe baza a ceea ce poate fi discutat in mod rational - dar mintea evreiasca avea nevoie de ceva mai concret. Si baza aceasta mai ferma era apelul la istoria reala - istoria spatio-temporala care putea fi consemnata in scris si discutata ca istorie.

Conceptul modern de adevar separa perspectiva greaca de cea evreiasca, dar o face unde nu trebuie. Sustinatorii punctului de vedere modern ii descriu pe greci ca adepti ai adevarului rational, iar pe evrei ca existentialisti. In felul acesta ei incearca sa revendice Biblia pentru ei insisi, ceea ce este ingenios, dar complet gresit. Conceptul evreiesc diferea de cel grecesc prin aceea ca era inradacinat in istoria spatio-temporala, si nu doar un sistem echilibrat. Dar conceptul evreiesc si biblic totodata despre adevar e mult mai aproape de conceptul grecesc decat de cel modern, in sensul ca nu respinge ceea ce tine de "umanitatea" omului - aspiratia rationalitatii, a ceea ce poate fi gandit rational si abordat in termenii antitezei.

Neschimbatorul intr-o lume schimbatoare

Exista doua lucruri de care trebuie sa ne tinem cu putere atunci cand cautam sa comunicam Evanghelia astazi, indiferent daca ne adresam noua insine, altor crestini sau celor care sunt total in afara crestinismului.

Primul este ca unele fapte sunt mereu aceleasi, intotdeauna adevarate. Acestea nu au nici o legatura cu fluctuatiile din jur. Ele fac ca sistemul crestin sa fie ceea ce este, iar daca sunt alterate, crestinismul devine altceva. Trebuie sa insistam asupra acestui aspect, pentru ca exista astazi crestini evanghelici care, cu toata sinceritatea, preocupati de esecul lor in comunicare si pentru a construi poduri in comunicare, tind sa schimbe ceea ce trebuie sa ramana neschimbat. Dar daca procedam astfel, nu mai comunicam crestinismul si ceea ce ne ramane nu e altceva decat consensul ce ne inconjoara din toate partile.

Daca insa ne oprim aici, imaginea pe care o prezentam nu este deloc echilibrata. Trebuie sa intelegem ca stam in fata unor schimbari istorice rapide, si daca vrem sa le comunicam oamenilor Evanghelia, trebuie sa cunoastem fluxul si refluxul tiparelor actuale de gandire. Altfel, principiile neschimbatoare ale crestinismului se vor izbi de niste urechi surde. Si daca vrem sa atingem cu Evanghelia intelectualii si muncitorii, ambele categorii fiind in afara bisericilor noastre ce apartin indeobste claselor mijlocii, atunci va fi nevoie de multa munca pentru a descoperi caile adecvate de comunicare a ceea ce este etern intr-o situatie istorica aflata in continua schimbare.

Desigur ca e mult mai confortabil sa comunicam Evanghelia in frazeologia familiara claselor de mijloc. Dar acest lucru ar fi la fel de gresit ca si situatia in care Hudson Taylor ar fi trimis misionari in China si le-ar fi cerut sa invete numai unul din cele trei dialecte pe care le vorbesc chinezii. Intr-un asemenea caz, numai un singur grup din cele trei ar fi putut auzi Evanghelia. Nu ni-1 putem imagina pe Hudson Taylor ca fiind atat de lipsit de inima. Bineinteles ca el era constient de faptul ca oamenii nu vor crede fara lucrarea Duhului Sfant, si viata lui a fost o viata de rugaciune in acest sens; dar el mai stia, de asemenea, ca oamenii nu pot crede daca nu aud Evanghelia. Fiecare generatie a Bisericii, din orice strat social ar proveni ea, are responsabilitatea de a comunica Evanghelia in termeni inteligibili, tinand seama de limbajul si tiparele de gandire ale respectivului context social.




De la punctul de tensiune la Evanghelie | Vizibilitatea | Realism in prezentare 1 | Realism in prezentare 2 | Realism in prezentare 3 | Realism in prezentare 4 | Cuvant inainte 1 | Cuvant inainte 2 | Cuvant inainte 3 | Cuvant inainte 4 |

© um.co.ua -