Cuvant inainte 1

  1. 1
  2. 1
  3. 1
  4. 1
  5. 1
  6. 1
  7. 1

Daca cineva doreste sa plece in strainatate pentru o perioada mai lunga, se va pregati, fara indoiala, invatand limba tarii care il va primi.

Nu este suficient doar atat, mai ales daca el doreste sa comunice realmente cu cei printre care va trai. El va trebui sa studieze modul lor de a gandi pentru ca sa-i inteleaga si sa le comunice mesajul sau.

Crestinii se gasesc, in toate epocile, in fata aceleiasi probleme: cum sa vorbeasca in asa fel incat sa fie intelesi de contemporanii lor? Problema nerezolvabila, daca nu se ia cunostinta de realitatea care se modifica fara incetare. Daca vrem sa comunicam credinta crestina intr-un mod eficient, trebuie sa cunoastem si sa intelegem modul de a gandi al timpului nostru. Acesta variaza in functie de locuri si mai ales in functie de natiuni. Totusi, anumite caracteristici proprii epocii noastre se regasesc peste tot si la acestea vreau sa ma refer in cartea de fata.

Nu am intentia sa satisfac o curiozitate pur intelectuala, ci mai degraba sa demonstreze clar in cursul acestui studiu care sunt consecintele practice ale unei evaluari juste a acestor curente de gandire.

Unii se vor mira ca am ales opera lui Toma d'Aquino ca punct de plecare al acestei analize. Dar sunt convins ca studiul nostru impune un context care sa fie in acelasi timp istoric si filozofic. Nu putem intelege gandirea moderna fara sa cunoastem evenimentele care au determinat istoric atat situatia actuala, cat si evolutia gandirii filozofice in diversele sale faze. Numai atunci vom putea prezenta diferitele mijloace de a comunica un adevar schimbator intr-o lume in perpetua devenire.

Capitolul

Unu

Natura si Har

Originea omului modern poate fi derivata din mai multe epoci istorice. Eu o voi fixa in epoca lui Toma d'Aquino (1225-1274), a carui invatatura a schimbat in mod real fata lumii. El este cel care a deschis dezbaterile asupra ceea ce se numeste "natura si harul", concept pe care il voi prezenta sub forma diagramei urmatoare:

HAR


NATURA

Aceasta diagrama, dezvoltata in asa fel incat sa includa tot ceea ce implica fiecare termen, se prezinta astfel:

HARUL, NIVEL SUPERIOR Dumnezeu Creatorul; Cerul si lucrurile

ceresti; nevazutul si influenta lui

pe pamant; sufletul omului; unitatea.


NATURA, NIVEL INFERIOR Creatia, pamantul si lucrurile pamantesti; vizibilul (natura + omul) si ceea ce face acesta pe pamant; trupul omului; diversitatea.

Pana la epoca lui Toma d'Aquino formele de gandire ale omului suferisera influenta bizantina, lucrurile ceresti prevalau asupra lucrurilor terestre, caracterul lor sacru interzicand orice reprezentare realista. Astfel, Maria si Cristos nu erau niciodata reprezentati realist, ci doar sub forma de simboluri. Daca luam, de exemplu, unul din mozaicurile bizantine din epoca respectiva care decoreaza Baptisteriul din Florenta, nu este Maria cea pe care o vedem, ci simbolul ei.

De altfel, natura in sine, arborii si muntii, nu prezenta interes pentru artist decat in ??masura in care facea parte din lumea sa. Ascensiunea in munti, de exemplu, n-avea nici un farmec in sine, ea devenind atractiva abia sub influenta ideilor noi. Astfel, pana la epoca lui Toma d'Aquino, reprezentarea simbolica a lucrurilor ceresti, foarte sfinte si foarte indepartate, este de o importanta coplesitoare, in timp ce natura ramane aproape ignorata. Cu Toma d'Aquino asistam la adevaratul inceput al Renasterii si al umanismului sau.

Gandirea acestui filozof nu implica o separare totala intre har si natura, ci intre acestea doua exista o anumita unitate. Dupa el, filozofii s-au straduit vreme indelungata sa defineasca aceasta unitate intre natura si har, in speranta ca i-ar putea stabili un fundament rational. Trebuie sa adaugam ca, in mod cert, d'Aquino nu ar fi fost incantat de toate dezvoltarile ulterioare ale gandirii sale, o data cu trecerea anilor.

Dar Renasterea a avut mai multe consecinte salutare. In particular, ea a creat o conceptie mai justa asupra rolului naturii. Conform Bibliei, natura, care este opera lui Dumnezeu, este importanta si nu trebuie dispretuita, asemeni trupului privit in relatie cu sufletul. Frumusetea este si ea importanta, iar viata sexuala nu este nicidecum gresita in ea insasi. Toate acestea decurg din faptul ca, fiind un dar al lui Dumnezeu facut omului, natura este buna si omul care dispretuieste aceste lucruri, dispretuieste de fapt ceea ce Dumnezeu a creat, si in consecinta pe Dumnezeu insusi.

Poluarea si moartea omului: Conceptia crestina despre ecologie trateaza in detaliu perspectiva biblica asupra naturii.

Toma d'Aquino si omul autonom

Putem acum sa abordam raportul dintre natura si har dintr-un alt unghi. Desi repunerea naturii la locul care-i revenea de drept a avut cateva consecinte fericite, ea a devenit cu timpul, dupa cum vom vedea, un ferment al distrugerii. In gandirea lui Toma d'Aquino, vointa omului este cazuta, dar nu si intelectul sau. Aceasta intelegere incompleta a Caderii, contrara Bibliei, este cauza tuturor dificultatilor ulterioare. O data cu trecerea timpului, intelectul omului a ajuns sa fie considerat autonom.

Aceasta autonomie se exprima in mai multe feluri in opera lui Toma d'Aquino; ea favorizeaza, de exemplu, dezvoltarea teologiei naturale, si aceasta independent de Scripturi. Cu toate acestea, el dorea sa mentina unitatea si afirma ca exista o corelatie intre teologia naturala si Scriptura. Dar este necesar sa subliniem aici ca exista de acum inainte un domeniu unde gandirea era cu adevarat libera, autonoma.

Plecand de la acest principiu al autonomiei, filozofia se elibereaza la randul ei tot mai mult de revelatie si, rupand-o complet cu Scripturile, isi deschide aripile si isi ia zborul incotro doreste. De atunci, aceasta tendinta care nu era totusi noua, s-a conturat si s-a afirmat tot mai mult. Departe de a ramane izolata doar in teologia filozofica a lui Toma d'Aquino, ea avea sa castige in curand domeniul artelor.

Trebuie sa constatam o slabiciune a sistemului nostru educativ contemporan: avem tendinta de a ignora asocierile dintre diversele discipline si de a le trata separat, fapt care se constata atat in ??invatamantul crestin, cat si in cel laic. Este unul din motivele pentru care marea schimbare petrecuta in generatia noastra i-a luat pe crestinii evanghelici prin surprindere. Noi am abordat exegeza ca exegeza, teologia ca teologie, filozofia ca filozofie. La fel am procedat cu arta si cu muzica, neintelegand ca, de fapt, toate acestea il privesc pe om, si deci, n-ar putea fi izolate unele de altele.

Dupa Toma d'Aquino putem observa aceasta interrelatie a teologiei, filozofiei si artelor in mai multe directii.

Pictori si scriitori

Cimabue (1240-1302), profesorul lui Giotto (1267-1337), a fost primul artist supus acestei influente. Toma d'Aquino a trait intre anii 1225-1274, deci artele au fost foarte devreme influentate de aceasta noua tendinta. In loc sa reprezinte subiectele de deasupra liniei care separa natura si harul doar ca pe niste simboluri, in maniera bizantina, Cimabue si Giotto au inceput sa picteze natura in maniera realista. Aceasta schimbare nu a fost nici radicala, nici imediata. In timpul acestei perioade de tranzitie, artistii au avut tendinta de a conferi reprezentarii subiectelor o importanta secundara, dupa cea a reprezentarii naturii, continuand totusi s-o reprezinte pe Maria, de exemplu, ca pe un simbol.

In literatura, asistam la o evolutie identica la Dante (1265-1321), la Petrarca (1304-1374) si Boccaccio (1313-1375). Dante a inceput sa scrie in acelasi mod in care acestia pictau. Totul a inceput sa se schimbe pornind de la ideea ca natura este importanta. Petrarca este primul om despre care auzim spunandu-se ca a urcat pe munte din simpla placere. Acest interes fata de natura pe care a facut-o Dumnezeu este, dupa cum am vazut, intru totul legitim. Dar Toma d'Aquino a deschis calea unui umanism autonom, unei filozofii autonome, cand, luand amploare, miscarea nu a intarziat sa patrunda in toate domeniile.

Natura opusa Creatiei

Sa remarcam aici principiul vital conform caruia o data ce natura devine autonoma, ea incepe sa "inghita" harul. De-a lungul Renasterii, de la Dante la Leonardo da Vinci, natura isi afirma tot mai mult autonomia, indepartandu-se de Dumnezeu pe masura ce filozofii devin tot mai liberi. In momentul de apogeu al Renasterii, natura inghite complet harul. Aceasta afirmatie poate fi demonstrata in multe feluri.

Vom examina pentru inceput o miniatura pictata in jurul anului 1415, care se intituleaza Grandes Heures de Rohan. Ea ilustreaza istoria unui miracol, tema curenta pe atunci. Cu ocazia fugii in Egipt, Maria, Iosif si copilul trec pe langa campul unde un om isi seamana samanta si se produce un miracol. La o ora dupa trecerea Sfintei Familii, graul este deja mare, gata pentru recoltat. In timp ce omul isi recolteaza graul, vin soldatii trimisi in urmarirea Sfintei Familii si il intreaba daca s-a scurs mult timp de cand aceasta a trecut pe acolo. Omul raspunde ca Iosif, Maria si Copilul au trecut pe acolo pe cand el semana, asa ca soldatii fac cale intoarsa. Nu este istoria cea care ne intereseaza aici, ci felul in care este conceputa miniatura. In primul rand, exista o mare diferenta de proportii intre grupul format din Iosif, Maria, Copilul Isus, un servitor si un magar, dispusi cu totii in partea de sus a tabloului, dominandu-1 prin marime, si micile siluete ale soldatilor si a omului cu secera in mana, in partea de jos a tabloului. In al doilea rand, mesajul miniaturii este comunicat nu numai prin dimensiunea personajelor din partea superioara a picturii, ci si prin fundalul aurit al partii superioare. Avem aici o reprezentare artistica totala a raportului dintre natura si har.

Acesta este vechiul concept, in care harul detine pozitia predominanta, in timp ce natura ocupa foarte putin loc.

In Nordul Europei, Van Eyck (1380-1441) a fost cel care a dat naturii o importanta noua, reprezentand-o asa cum este. In 1410, o data foarte importanta in istoria artelor, el a pictat o miniatura care, in ciuda dimensiunilor ei foarte reduse (in jur de 12/7 cm), este totusi o opera esentiala, deoarece contine primul peisaj realist. Toti pictorii Renasterii s-au inspirat din ea. Tema este botezul lui Isus, Caruia pictorul ii consacra totusi un loc redus in tablou. In planul secundar: un rau, un castel adevarat, case, munti - un peisaj autentic - ceea ce arata clar ca natura a devenit preeminenta. Dupa aceasta, peisajele se raspandesc rapid in pictura din toata Europa.

Madona cancelarului Rolin a lui Van Eyck, pictata in 1435, - astazi la Luvru - reprezinta etapa urmatoare. Cancelarul Rolin, in picioare in fata Mariei, are aceleasi dimensiuni ca ea, si apare aici un detaliu semnificativ: Maria nu mai este un personaj indepartat, dominand silueta cancelarului, cum erau infatisati donatorii anterior, ci acesta este egal cu Maria, desi are mainile impreunate intr-o atitudine de rugaciune. De aici inainte problema va fi: cum trebuie rezolvat echilibrul dintre natura si har?

Un alt pictor de o importanta considerabila, Masaccio (1401-1428), va merge un pas mai departe decat Giotto (mort in 1337), introducand perspectiva si spatialitatea reala. Pentru prima data, lumina cade in tablou din directia corecta. In minunata Biserica a Carmelitelor din Florenta, de exemplu, frescele sunt pictate in asa fel incat umbrele sa cada corect in raport cu lumina infiltrata in incinta printr-o anumita fereastra a cladirii. Masaccio a pictat natura reala. Picturile sale creau impresia de relief, de atmosfera si descoperim pentru prima data o grija deosebita acordata compozitiei.

Desi disparut prematur, la varsta de doar 27 de ani, el a acordat naturii adevaratul ei loc in pictura. Importanta pe care Masaccio si Van Eyck au acordat-o naturii ar fi putut conduce inspre o conceptie biblica asupra artei.

O data cu Filippo Lippi (1406-1469), natura incepe sa "inghita" harul intr-un mod mai serios decat in ??Madona cancelarului Rolin, de Van Eyck. Doar cu cativa ani mai inainte, pictorii nu s-ar fi gandit niciodata s-o reprezinte pe Maria altfel decat sub forma de simbol. Cand Filippo Lippi o picteaza pe Madona in 1475, schimbarea este de-a dreptul surprinzatoare. Vedem acum otanara foarte frumoasa care tine in brate un copil, iar in peisajul din spatele ei regasim fara nici o indoiala influenta lui Van Eyck. Fecioara nu mai este acum un simbol indepartat, ci o fata frumoasa care tine in brate un bebelus.

Dar mai trebuie sa stim ca tanara care imprumuta trasaturile sale Mariei nu este alta decat metresa pictorului, fapt cunoscut de toata Florenta. Nimeni n-ar fi indraznit sa faca acest lucru cu cativa ani mai devreme. De data aceasta natura a ucis harul.

In Franta, Fouquet (1416-1480) a reprezentat-o ??prin anul 1450 pe Maria sub trasaturile lui Agnes Sorel, metresa regelui, si curtenii care priveau tabloul stiau lucrul acesta. In locul Mariei alaptand copilul Isus o vedem pe amanta regelui infatisata cu sanul dezgolit; harul a murit.

Trebuie sa subliniem ca atunci cand natura isi dobandeste autonomia, devine distrugatoare. Imediat ce acceptam conceptul unui domeniu autonom, constatam ca elementul inferior inghite elementul superior. De aici inainte, vom numi cele doua elemente "nivelul inferior" si respectiv "nivelul superior".

Leonardo da Vinci si Rafael

Iata acum cazul lui Leonardo da Vinci. El aduce un nou factor in curgerea istoriei si este mai aproape de omul modern decat oricine altul inaintea lui. Incadrarea lui istorica este importanta (1452-1519), deoarece coincide cu inceputul Reformei. El joaca de asemenea un rol foarte mare in evolutia gandirii filozofice a epocii. Cel care a vazut primul importanta filozofiei platonice a fost Cosimo cel Batran, filozof florentin, decedat in 1464. Daca Toma d'Aquino a pus la loc de cinste aristotelismul, Cosimo s-a facut aparatorul neoplatonismului. Marele filozof neoplatonist, Ficino (1433-1499) 1-a avut ca elev pe Lorenzo Magnificul (1449-1492). In timpul lui Leonardo da Vinci, neoplatonismul domina gandirea filozofica a Florentei, din simplul motiv ca trebuia umplut cu ceva golul lasat de har la "nivelul superior". Neoplatonismul a fost introdus pentru a revaloriza ideea si idealul, adica universaliile.

HARUL - UNIVERSALIILE


NATURA - PARTICULARIILE

O universalie este ceva ce da sens si unitate tuturor particulariilor. Particulariile sunt toate lucrurile individuale - fiecare lucru individual in particular.

Rafael (1483-1520) ilustreaza filozofia aceasta in Scoala din Atena, tablou care se gaseste expus la Vatican. In aceeasi sala care gazduieste acest tablou, pe peretele opus, exista o fresca reprezentand Biserica Catolica. Scoala din Atena apare ca o contrabalansare a acestei fresce, simbolizand gandirea pagana clasica. In acest tablou Rafael prezinta diferenta dintre gandirea lui Aristotel si gandirea lui Platon. Cei doi barbati sunt in picioare, in centrul tabloului, iar Aristotel isi indreapta mana in jos (insistand asupra particulariilor), in timp ce Platon si-o ridica in sus (insistand asupra ideilor si idealurilor, adica a universaliilor).

Am putea formula aceasta problema si astfel: unde se poate gasi unitatea daca diversitatea este lasata sa se afirme libera? O data ce particulariile au devenit libere, cum mai pot fi ele tinute impreuna? Leonardo da Vinci s-a luptat cu aceasta problema. El a fost un pictor neoplatonician, si, cum s-a spus pe drept cuvant, primul matematician modern. El a inteles ca, daca pornim de la ratiunea autonoma nu putem ajunge decat la matematica (la masurabil), iar matematica nu se ocupa decat de particularii, nu de universalii. In consecinta, nu se poate trece niciodata dincolo de mecanica. Constient de necesitatea unitatii, el nu putea accepta aceasta solutie. Astfel ca s-a straduit sa picteze sufletul. Sufletul pentru el este diferit de sufletul crestin; - Sufletul este aici universalul - de exemplu sufletul arborelui, al marii.

SUFLETUL - UNITATEA


MATEMATICA - PARTICULARIILE - MECANICA

Fiind in cautarea unei expresii a universului in pictura, Leonardo nu a pictat niciodata prea mult, iar eforturile sale au ramas zadarnice.

Giovanni Gentile, unul din cei mai mari filozofi italieni, recent disparut, a spus ca Leonardo da Vinci a murit in deznadejde, pentru ca n-a putut renunta niciodata la speranta de a gasi o unitate rationala intre particularie si universal.1Leonardo da Vinci ar fi putut scapa de disperarea aceasta daca ar fi fost alt om. Ar fi trebuit sa abandoneze speranta descoperirii unei unitati intre nivelul superior si cel inferior. Dar, nefiind un om modern, el nu a renuntat niciodata la speranta unui camp unificat al cunoasterii.

Capitolul

Doi

Unitatea dintre natura si har

A venit momentul sa remarcam relatia istorica dintre Renastere si Reforma. Calvin se naste in 1509. Invatatura religiei crestine apare in 1536. Leonardo da Vinci moare in anul 1519, anul controversei de la Leipzig, care il opune pe Luther (1483-1546) doctorului Eyck. Regele care 1-a dus pe Leonardo in Franta spre sfarsitul vietii lui este acelasi rege, Francisc I, caruia Calvin i-a dedicat invatatura sa. Ajungem astfel la o coincidenta a Renasterii cu Reforma. Reforma a dat problemei unitatii dintre natura si har un raspuns cu totul opus celui dat de Renastere.

Reforma a respins atat aristotelismul, cat si neoplatonismul. Ce solutie a propus ea in schimb? A respins umanismul care patrundea tot mai mult in Biserica Catolica, precum si conceptul Caderii incomplete, cu consecintele sale, ideea intelectului autonom si posibilitatea teologiei naturale, care poate fi practicata independent de Scripturi. Prin contrast, Reforma isi insuseste conceptia biblica asupra Caderii. Daca Dumnezeu este Creatorul oricarei fiinte omenesti, atunci aceasta fiinta este cazuta acum in intregime - inclusiv intelectul si vointa ei. Numai Dumnezeu este autonom.

Acest lucru este adevarat in doua domenii. Inainte de toate, nu exista nimic autonom in domeniul autoritatii finale. Pentru Reforma, cunoasterea finala si suficienta se gaseste in Biblie. Aceasta inseamna "numai Scriptura" in contrast cu "Scriptura plus orice altceva paralel cu ea" - fie Biserica, fie o teologie naturala. In al doilea rand, in domeniul mantuirii nu exista ideea omului ca fiinta autonoma. In pozitia romano-catolica exista o divizare a lucrarii mantuitoare - Cristos a murit pentru a ne mantui, dar omul trebuie sa fie vrednic de meritul lui Cristos, aici fiind implicat un element umanist. Reformatorii afirmau ca omul nu poate face nimic; nici un efort propriu sau umanist, religios sau moral nu-1 poate ajuta. Singura baza a mantuirii este lucrarea incheiata a lui Cristos, intrucat El a murit in istoria spatio-temporala si omul poate fi mantuit doar daca ridica prin credinta mainile spre cer si accepta, prin harul lui Dumnezeu, darul Lui gratuit - "numai credinta". Avem deci "numai Scriptura" si "numai credinta".

Crestinii trebuie sa observe aici ca Reforma a afirmat "numai Scriptura", si nu "numai revelatia lui Dumnezeu in Cristos". Daca nu avem conceptia asupra Scripturii pe care au avut-o reformatorii, nu putem intelege cu adevarat continutul cuvantului Cristos - Si tocmai aceasta este tendinta teologiei moderne. Ea foloseste acest cuvant fara un continut, deoarece Cristos este scos din Scriptura. Reforma a urmat invatatura lui Cristos insusi, legand revelatia pe care Cristos a dat-o despre Dumnezeu de revelatia scrisa a Scripturilor.

Scripturile ne dau cheia pentru doua feluri de cunoastere - cunoasterea lui Dumnezeu si cunoasterea omului si a naturii. Marile marturisiri de credinta ale Reformei accentueaza ca Dumnezeu Si-a revelat oamenilor atributele in Scriptura si ca aceasta revelatie a avut semnificatie atat pentru Dumnezeu, cat si pentru om. Nu ar fi putut exista nici Reforma si nici cultura a Reformei in Europa de Nord fara intelegerea faptului ca Dumnezeu i-a vorbit omului in Scriptura si ca noi stim ceva adevarat despre El pentru ca ni S-a descoperit.

Avand in vedere interesul contemporan pentru comunicare si studiul limbajului, e bine sa pastram in minte principiul ca, desi nu avem un adevar exhaustiv, Biblia ne da totusi ceea ce eu numesc un "adevar adevarat". Astfel, noi cunoastem adevarul adevarat despre Dumnezeu, despre om si despre natura. Asa ca, pe baza Scripturilor, avem totusi o cunoastere adevarata si unificata, chiar daca nu una exhaustiva.

Reforma si omul

Noi stim astfel ceva minunat despre om. Printre alte lucruri, ii cunoastem originea si stim cine este el - o creatura facuta dupa chipul lui Dumnezeu. Omul nu e minunat doar in starea de crestin "nascut din nou"; este minunat si asa cum 1-a facut Dumnezeu, dupa chipul Lui. El are valoare din cauza a ceea ce a fost initial, inainte de Cadere, din cauza a ceea ce este prin creatie.

Acum cativa ani pe cand tineam prelegeri in Santa Barbara, mi-a fost prezentat un baiat care se droga: avea o fata frumoasa si sensibila, par lung si buclat, purta blue jeans si sandale in picioare. Venise sa-mi asculte expunerea, si mi-a zis: "Asta e ceva cu totul nou pentru mine; niciodata n-am auzit ceva asemanator." Asa ca a fost adus si in dupa-amiaza urmatoare, iar eu l-am salutat cu multa caldura. Tanarul m-a privit in ochi si mi-a spus: "Domnule m-ati salutat intr-un mod minunat - de ce ati facut-o?" "Fiindca stiu cine esti - stiu ca esti facut dupa chipul lui Dumnezeu", i-am spus eu. Apoi am avut cu el o conversatie extraordinara. Daca nu cunoastem cu adevarat originea oamenilor - cine sunt ei - nu-i putem trata ca pe niste fiinte cu adevarat umane. Dumnezeu ii face cunoscut omului statutul sau. El ne spune ca a creat omul dupa chipul Sau. Asadar, omul e ceva minunat.

Dar Dumnezeu ne mai spune ceva despre om - ne vorbeste despre Cadere, celalalt element pe care trebuie sa-1 cunoastem pentru a-1 intelege pe om. Cum se face ca omul este atat de minunat, si totusi atat de corupt? Cine e de fapt omul? Cine sunt eu? Cum de poate omul sa infaptuiasca toate acele lucruri care-1 fac unic si de ce e el totusi atat de ingrozitor? De ce?

Biblia spune ca suntem minunati din cauza ca suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu, dar ca suntem corupti pentru ca la un moment dat in istoria spatio-temporala omul a cazut. Reformatorii stiau ca omul este separat de Dumnezeu din cauza razvratirii sale impotriva Lui.




Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 3 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 4 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 5 | Crestinismul istoric si dilema omului | Identificarea punctului de tensiune | De la punctul de tensiune la Evanghelie | Vizibilitatea | Realism in prezentare 1 | Realism in prezentare 2 | Realism in prezentare 3 |

© um.co.ua -