Realism in prezentare 2

  1. 1
  2. 1
  3. 1
  4. 1
  5. 1
  6. 1
  7. 1

Daca oamenii nu au intrebari intelectuale "moderne", nu are rost sa ne ocupam de astfel de intrebari; dar trebuie sa recunoastem ca in generatia noastra aproape toata lumea le are. Intr-o dimineata acum cateva saptamani, pe cand ieseam din restaurant, am vazut o fata sezand cu o ceasca cu cafea in fata si citind cartea lui Skinner, Beyond Freedom and Dignity. Ea reprezinta milioane de oameni. Exista milioane si milioane de oameni care se confrunta cu aceste intrebari, si cred ca de fapt majoritatea comunitatii are astfel de intrebari. Si pentru asta nu trebuie sa fi absolvit o universitate. Am lucrat cu muncitori din porturi, din mori, cu tot felul de oameni (si, cand am fost tanar, am lucrat personal la ferme, ca vanzator ambulant, in fabrici si asa mai departe) si sunt convins ca acesti oameni au adesea aceleasi intrebari ca intelectualii; singura deosebire este ca ei nu le articuleaza, sau daca le articuleaza, nu o fac in aceeasi terminologie. Cunosc oamenii acestia si sunt convins ca lucrurile despre care vorbim pot fi discutate cu aproape toata lumea - tot ce trebuie sa facem este sa ne adaptam limbajul. Dar si aceasta este tot o manifestare a dragostei.

Familia din clasa mijlocie se intreaba nedumerita de ce s-au schimbat lucrurile - membrii ei realizeaza problema relativismului, desi poate ca nu vor folosi termenul acesta. Sunt adusi in fata relativismului cand fiica lor lipseste noaptea de acasa ca sa doarma cu cineva, si este clar ca ea nu vede lucrul acesta ca fiind nici rau, nici surprinzator. De asemenea, vede ca legea se schimba, si nu stie de ce, de aceea membrii ei sunt tulburati. Si familia aceasta isi pune aceleasi intrebari. Ea este fie sub "linia disperarii", fie ii surprinde existenta, chiar daca vag. Dragoste inseamna a-i aborda pe oameni acolo unde sunt ei.

Cat priveste "omul modern", ii putem vorbi cu mult folos pentru ca, deoarece nu imbratisam conceptele relativismului, noi stim ca exista motive intemeiate, adecvate si suficiente care sa ne convinga de adevarul raspunsurilor crestine. Nu cred ca este necesar un salt al credintei; exista motive intemeiate si suficiente care sa indice adevarul crestinismului - si, mai mult, Biblia insasi insista asupra acestui lucru. Biblia afirma raspicat ca exista motive intemeiate si suficiente pentru a cunoaste adevarul crestinismului, iar necredinta ar fi un semn de neascultare, facandu-ne astfel vinovati.

Sistemul crestin (invatatura continuta in intreaga Biblie) este un sistem de gandire unitar. Crestinismul nu consta doar dintr-o multitudine de elemente disparate - el are un inceput si un sfarsit, un intreg sistem al adevarului, si sistemul acesta este singurul care va rezista tuturor intrebarilor care ni se pun atunci cand ne confruntam cu realitatea existentei. Unele sisteme raspund si ele anumitor intrebari, in vreme ce unele raman fara raspuns. Cred ca numai crestinismul poate oferi raspuns la toate intrebarile cruciale.

Care sunt aceste intrebari? Sunt acelea care ni se pun atunci cand ne confruntam cu realitatea existentei. Dumnezeu ne inchide in realitate. Nu putem scapa de realitatea a ceea ce este, indiferent ce credem sau gandim.

Realitatea aceasta despre care vorbesc cunoaste doua aspecte: existenta autentica a universului si configuratia acestuia, apoi ceea ce eu numesc "umanitatea" omului - adica modul meu propriu de a spune ca omul este unic. Oamenii au anumite calitati ce trebuie explicate.

Dumnezeu a inchis toti oamenii in aceste lucruri si imi place intotdeauna sa ma intorc la enuntul lui Jean-Paul Sartre, desi el personal nu a avut nici un raspuns pentru propriul lui enunt, anume ca principala problema filozofica e ca ceva exista. Lucrurile exista si este necesara o explicatie pentru existenta lor. Apoi trec dincolo de cuvintele lui Sartre, la o afirmatie a lui Einstein. Einstein a spus ca cel mai uimitor lucru in legatura cu universul e ca putem cunoaste cu adevarat ceva despre el. In alte cuvinte, el are o forma si este inteligibil, desi este inepuizabil. Si apoi spun ceva si mai mult - si anume ca nu conteaza ce spun oamenii ca sunt, ei sunt ceea ce sunt; adica omul este unic, fiind facut dupa chipul lui Dumnezeu. Orice sistem de gandire, pentru a fi luat in serios, trebuie cel putin sa incerce sa explice aceste doua mari fenomene, al universului si al omului. Cu alte cuvinte, vorbim despre un adevar obiectiv raportat la realitate, si nu despre ceva ce exista doar in capetele noastre.

Acum as dori sa adaug un corolar la toate acestea: in Whatever Happened to the Human Race ?, si mai ales in notele extensive de la capitolul cinci, mai exista un al treilea lucru, si anume modul in care Biblia intalneste istoria. Acest lucru este extraordinar, fiindca alte religii nu se fundamenteaza in istorie, ele sunt undeva "afara" sau pot fi concepute in interiorul mintii omului - putem privi lucrurile si intr-un fel, si intr-altul. Pe de alta parte, Biblia pretinde ca este inradacinata in istorie. Indiferent daca analizam istoria Vechiului Testament, istoria lui Cristos, inclusiv invierea sau calatoriile lui Pavel, se insista asupra ei ca istorie reala. Astfel ca acum avem trei parti intretesute. De obicei ma ocup de primele doua, deoarece cred ca ele au o atingere mai mare cu omul secolului al XX-lea, dar si a treia este prezenta. Trebuie sa facem fata realitatii universului si faptului ca el are o existenta si o configuratie. Trebuie sa facem fata realitatii unicitatii omului. Putem discuta si despre faptul ca Biblia este inradacinata in istorie.

Repet, Dumnezeu inchide pe toata lumea in faptul realitatii, si toti trebuie sa se confrunte cu realitatea a ceea ce este.

Daca ne intoarcem la Biblie, aceasta spune ca pe baza lumii create de Dumnezeu si pe baza a ceea ce suntem noi exista motive suficiente si intemeiate de a sti ca raspunsurile biblice sunt cele adevarate. Oamenii ajung la cunoasterea faptului ca ea este adecvata la mai multe niveluri, in functie de inteligenta, educatia, personalitatea lor si de modul in care functioneaza mintea lor; dar la un moment dat ei ajung sa aiba cu adevarat ceea ce ar trebui sa fie pentru ei motive suficiente si adevarate, precum si raspunsuri adecvate.

Deci avem fluxul totalitatii realitatii - in loc sa ne concentram doar asupra lucrurilor religioase, avem lucrurile religioase ca parte a realitatii. Si in loc ca acest concept sa fie contrar Bibliei, acesta e chiar felul in care ea este scrisa. Ea nu este "doar o carte religioasa"; Biblia este inradacinata in istoria spatio-temporala si vorbeste despre totalitatea realitatii.

Titlul de glorie al Bibliei este ca ea e suficienta pentru fiecare epoca si pentru fiecare persoana. Daca luam primele capitole, de la Geneza la Deuteronomul, revelate lui Moise in jurul anului 1500 i.Cr., ele au comunicat adevarul pentru oamenii acelor zile. Am ajuns in zilele noastre, si stim despre cosmos multe lucruri pe care cei de atunci nu le stiau, tot felul de lucruri, si aceleasi capitole (si restul Bibliei) sunt suficiente pentru a ne comunica si noua adevarul. Daca Cristos isi va mai intarzia venirea cu aproximativ 500 de ani, oamenii vor sti atunci mai multe decat stim noi acum, dar Biblia le va comunica si lor adevarul. Deci, indiferent daca ne referim la individ, oricare ar fi nivelul educatiei si al complexitatii, sau la epoca in care traim, cu toata cunoasterea pe care o avem, Biblia este suficienta ca sa raspunda la intrebarile ridicate de realitate.

Cand oamenii refuza raspunsul lui Dumnezeu, ei traiesc impotriva revelatiei data in univers si impotriva revelatiei data in ei insisi. Ei neaga revelatia lui Dumnezeu in cine sunt ei insisi. Nu spun ca necrestinii nu traiesc in lumina existentei reale. Dar spun ca ei nu au nici un raspuns pentru a trai in ea. Nu spun ca nu au impulsuri morale, ci doar ca nu au nici o baza pentru ele. Nu spun ca o persoana cu un sistem necrestin (chiar si cu un sistem radical cum ar fi budismul, sau hinduismul, sau mentalitatea sansei in Occidentul modern) nu stie ca obiectele exista - problema este ca nu are un sistem care sa explice corelatia subiect- obiect. De fapt, aceasta este damnarea lor, aceasta e tensiunea lor, ca sunt nevoiti sa traiasca in lumina existentei lor, care este lumina realitatii - realitate totala in toate aceste domenii - si ei traiesc in ea, dar nu au o explicatie suficienta pentru vreunul din aceste domenii. Deci, cu cat sunt mai intelepti, cu cat sunt mai onesti, cu atat simt mai mult tensiunea aceasta, si aceasta este damnarea lor prezenta.

Oamenii nu se pot ascunde nicaieri pentru a scapa de harul pe care l-au primit de la Dumnezeu, acela de a-i inchide in realitatea care exista. Si daca ii iubim pe oameni suficient de mult, daca avem destula compasiune, de cele mai multe ori putem gasi modalitatile de a ne apropia de ei, oricat de adanca ar fi caderea lor. Asta vreau sa spun. Nu trebuie sa folosim o formula universala pentru a ajunge la oameni, nici in evanghelizare, nici in apologetica.

Cand spunem despre cineva ca este pierdut, ne gandim ca este pierdut in sens evanghelic, ca este pacatos si ca are nevoie sa-L accepte pe Cristos ca Mantuitor. Dar trebuie sa intelegem ca oamenii acestia nu stiu ca sunt pierduti in sens evanghelic. Cum ar putea sa stie? Ei nu cred ca exista bine si rau, nu cred ca exista un Dumnezeu, nu cred ca exista un absolut si nu au nici un motiv sa creada ca sunt pacatosi. Putini mai cred in vinovatie. Nu mai exista decat "boala" sau "sentimente de vinovatie", sau "nonconformism sociologic". Nu exista vinovatie reala. Cat sens au pentru o astfel de persoana cuvintele noastre referitoare la acceptarea lui Cristos ca Mantuitor? Dar exista si un al doilea sens in care generatia noastra este pierduta, si anume acela ca nu are semnificatie in lumea aceasta, nu are scop, nu are morala, nu are o baza pentru legislatie, nu are principii ultime, nu are raspunsuri finale pentru nimic. In sensul acesta, ea stie ca este pierduta. Daca ne intoarcem la Biblie, Biblia afirma clar ca acesti oameni sunt pierduti in ambele sensuri - sunt pierduti din punct de vedere evanghelic; dar fara Dumnezeu, ei sunt pierduti si in sens modern.

La aceasta putem raspunde prin existenta unui Creator. De aceea, crestinismul nu incepe cu "accepta-L pe Cristos ca Mantuitor". Crestinismul incepe cu: "La inceput Dumnezeu a creat cerurile (intregul cosmos) si pamantul." Acesta este raspunsul nostru pentru secolul al XX-lea si starea lui pierduta. Abia apoi vom putea explica si a doua stare de pierzanie (cauza originara a oricarei forme de pierzanie) si vom putea da raspunsul pentru ea, care este in moartea lui Cristos.

In rezumat: Dumnezeu, in harul Lui, ne-a inchis in totalitatea realitatii in raspunsurile biblice - anume ca exista motive intemeiate, adecvate si suficiente pentru a sti ca raspunsurile crestine sunt adevarate - in asa masura incat, daca nu ne plecam in fata acestor raspunsuri, Biblia spune ca suntem neascultatori si ca ne facem vinovati.

Cine obiecteaza impotriva pozitiei ca exista motive intemeiate, adecvate si suficiente pentru a cunoaste cu ratiunea noastra adevarul crestinismului, ramane in cele din urma cu o pozitie probabila. La un moment dat si intr-o anumita terminologie, el este lasat sa faca un salt al credintei. Aceasta nu inseamna ca el nu este crestin, ci doar ca ofera inca o probabilitate relativistilor secolului al XX-lea, pentru care totul se reduce la probabilitate. De asemenea, mai ofera un salt al credintei in afara ratiunii (sau cu o diminuare serioasa a ratiunii) unei generatii careia i s-au propus o mie de salturi ale credintei in privinta aspectelor cruciale ce tin de viata umana. Repet ca in felul acesta crestinismul ramane o simpla probabilitate.

Desigur, este nevoie de credinta pentru a deveni crestin, dar exista doua conceptii in legatura cu credinta. Iata care sunt acestea. Una afirma ca credinta ar fi un salt orb in intuneric. Un salt orb, in ??care credem ceva fara nici un fel de ratiune (sau fara o ratiune adecvata), pur si simplu credem. Aceasta inteleg eu printr-un salt orb al credintei. Cealalta conceptie despre credinta, care nu are nici o legatura cu prima, absolut nici una, postuleaza ca ni se cere sa credem ceva si sa ne inchinam inaintea acestui ceva pe baza unor ratiuni intemeiate si adecvate. Nu exista nici o legatura intre aceste doua conceptii despre credinta.

Conceptia biblica despre credinta este reprezentata in mare masura de a doua acceptiune, si nu de prima. Nu ni se cere sa incuviintam un salt orb al credintei. Biblia ne invata ca exista motive intemeiate si suficiente sa stim ca aceste lucruri sunt adevarate. Daca analizam lucrarea lui Pavel, dar si pe cea a lui Cristos, vedem ca ei au raspuns necontenit la intrebari. Aici nu exista notiunea: "Taci si crede." Asa ceva nu exista. Pavel a raspuns la intrebarile evreilor, a raspuns la intrebarile neevreilor, a raspuns intotdeauna la intrebari; iar Epistola catre Romani a raspuns cu siguranta atat la intrebarile celor fara Biblie, cat si la intrebarile celor care aveau deja o Biblie.

Exista motive intemeiate si suficiente pentru a sti ca aceste lucruri sunt adevarate. Ne-am ocupat deja de realitatea in sine si am aratat ca toata lumea trebuie sa isi puna problema realitatii, care consta in: (1) existenta universului si a structurii acestuia; (2) natura distincta a omului; (3) la acestea mai putem adauga un element, si anume, examinarea istoricitatii Scripturii.

Dar acum putem pune o alta intrebare. Daca e adevarat ca exista motive intemeiate si suficiente care sa ne convinga de adevarul crestinismului, de ce nu accepta toata lumea raspunsurile suficiente?

Trebuie sa intelegem ca crestinismul este religia cea mai usoara din lume, fiindca este singura religie in care Dumnezeu Tatal, Cristos si Duhul Sfant fac totul. Dumnezeu este Creatorul; noi nu putem altera propria noastra existenta sau existenta altor lucruri. Putem modela alte lucruri, dar nu putem schimba faptul existentei lor. Nu facem nimic pentru mantuirea noastra, pentru ca Cristos a facut totul. Nu trebuie sa facem nimic. In toate celelalte religii trebuie sa facem ceva - totul, de la arderea tamaii, de la sacrificarea primului nascut pana la aruncarea unei monede in farfuria de colecta - intregul spectru. Dar in crestinism nu trebuie sa facem nimic. Dumnezeu a facut totul: El ne-a creat si L-a trimis pe Fiul Lui; Fiul Lui a murit si, fiindca e infinit, El poarta vina noastra totala. Nu este nevoie sa ne purtam singuri vina, nici nu trebuie sa meritam meritul lui Cristos. El face totul. Deci dintr-un punct de vedere, este cea mai usoara religie din lume.

Dar acum putem rasturna afirmatia aceasta, deoarece crestinismul este si cea mai grea religie din lume, din acelasi motiv. Esenta razvratirii lui Satan si a omului a fost dorinta de autonomie; si acceptarea credintei crestine ne priveaza nu de existenta noastra, nu de demnitatea noastra (de fapt, ea ne da demnitate), ci ne priveaza total de autonomie. Nu noi ne-am creat, nu suntem un produs al intamplarii, nu suntem nimic din toate acestea; stam in fata Creatorului plus nimic, stam in fata Mantuitorului plus nimic - aceasta este o negare totala a autonomiei. Constient sau inconstient (si in cazul celor mai inteligenti oameni este uneori constient), cand oamenii vad suficienta raspunsurilor la propriul lor nivel, ei se ridica brusc impotriva umanitati lor celei mai intime - nu umanitate in sensul ca au fost creati pentru a fi umani, ci in sensul rau al cuvantului, incepand de la Cadere. Din cauza aceasta, oamenii nu accepta raspunsurile suficiente si de aceea Dumnezeu ii considera neascultatori si vinovati atunci cand nu se inchina.

Oamenii traiesc impotriva revelatiei pe care o primesc in ei insisi. Ei neaga revelatia lui Dumnezeu, care sunt ei insisi si intreaga realitate. O neaga, si totusi trebuie sa traiasca cu ea. Cand omul intelege ca exista motive intemeiate si suficiente, el se confrunta cu o problema; fie ca se pleaca inaintea acestor motive intemeiate si suficiente, inchinandu-se inaintea Persoanei din spatele acestor motive, fie ca refuza sa I se plece.

Problema nu este ca raspunsurile nu sunt bune, adecvate si suficiente. Pana cand omul nu renunta la autonomia lui, el nu poate accepta raspunsurile.

Rationalismul

Unii au spus ca felul in care discut eu "apologetica" este o forma de rationalism.

In primul rand, este utila definirea termenilor. Rationalist este cineva care crede ca omul poate incepe cu sine si cu ratiunea lui, plus ce observa, fara informatii dintr-o alta sursa, si sa ajunga la raspunsuri finale cu privire la adevar, etica si realitate. In contrast cu cuvintele rationalist ori rationalism, rationalitatea se refera la valabilitatea gandirii sau la posibilitatea rationarii.

Cativa din cei care spun ca sunt rationalist spun ca sunt si aristotelic - cu alte cuvinte ca gandirea mea este influentata de Aristotel. Cine spune asta, de obicei (daca nu intotdeauna) sustine ca gandirea in termenii antitezei origineaza in Aristotel. Gandirea in termenii antitezei inseamna ca daca ceva este adevarat, opusul lui nu este adevarat; sau daca ceva este bine, opusul lui este rau. Ar fi bine sa reganditi acum tot ce am spus despre antiteza in Dumnezeu care exista, dar si in Evadare din rational. In Dumnezeu care exista, nota 5 din sectiunea a IlI-a, capitolul 3, cea referitoare la Heidegger, este importanta pentru aceasta discutie.

Heidegger si altii care sustin ideea ca gandirea rationala in termenii antitezei a inceput o data cu Aristotel nu au o baza istorica pentru aceasta. Gandirea rationala ca antiteza nu este inradacinata in Aristotel, ci in realitate: in primul rand, in realitatea existentei obiective a lui Dumnezeu in antiteza cu inexistenta Lui; in al doilea rand, in realitatea ca Dumnezeu este un Dumnezeu personal-infinit pentru care nu toate lucrurile sunt la fel, in antiteza cu un Dumnezeu impersonal ori limitat, sau unul care nu face diferentieri in domeniile adevarului si moralei; in al treilea rand, in realitatea existentei obiective a ceea ce Dumnezeu a creat in contrast cu ce nu a creat El; in al patrulea rand, in ceea ce oamenii fac sau creeaza, sau picteaza, sau gandesc etc, in contrast cu ceea ce nu exista. In morala, antiteza se bazeaza pe ceea ce se conformeaza caracterului lui Dumnezeu, in contrast cu ceea ce se opune acestuia.

Apoi, mintile noastre sunt create de Dumnezeu in asa fel incat gandim prin antiteza: cu atat mai mult cu cat singurul mod in care cineva poate nega antiteza este pe baza antitezei. Nu este surprinzator ca Dumnezeu a facut ca mintile noastre sa gandeasca in categoria antitezei, caci aceasta se potriveste realitatii existentei Lui si realitatii creatiei Lui.

Cand anumiti oameni spun despre cei ce sustin rationalitatea (cu referire la suficienta si natura adecvata a raspunsurilor crestine) ca sunt aristotelieni sau rationalisti, ar trebui sa se opreasca si sa se intrebe daca nu cumva ei insisi sunt prinsi in irationalitate, nu numai in aceasta problema, ci si in alte domenii.

Dupa cum am spus mai sus, rationalistul este o persoana care crede ca omul si ratiunea lui ajung la raspunsurile finale, fara informatii dintr-o alta sursa. Nimeni nu insista mai mult ca mine ca oamenii nu au raspunsuri finale privitoare la adevar, morala si epistemologie in afara revelatiei lui Dumnezeu continute in Biblie. Acest lucru este adevarat in filozofie, in stiinta si in teologie. Rationalismul poate lua o forma seculara sau una teologica. In ambele insa, rationalistul crede ca pe baza ratiunii omului, plus ceea ce poate vedea despre el, raspunsurile finale sunt posibile. Cartile mele insista ca omul nu poate genera singur raspunsuri finale. In primul rand, chiar si inainte de Cadere, omul a fost finit si a avut nevoie de cunoasterea pe care i-a dat-o Dumnezeu (revelatia). In al doilea rand, din pricina Caderii ea este cu atat mai necesara.

Aici v-as sugera sa recititi ilustratia cu cartea rupta in bucati, pe care am dat-o in Dumnezeu care exista. In calitatea noastra de crestini, avem raspunsuri la intrebarile pe care le ridica realitatea. Dar nu noi am gasit aceste raspunsuri, nu noi le-am generat, nu noi suntem originea raspunsurilor - le cunoastem din revelatia lui Dumnezeu. Si aceasta este tocmai opusul rationalismului.

Pe de alta parte, Biblia nu spune ca omul nu are valoare. Conform acestei pareri, de la Cadere incoace omul nu poate face nimic, el sta pasiv si deodata, lovit de un fulger coborat din cer, devine crestin. insa Biblia nu spune asa ceva. Dupa cum am spus, Biblia insista ca omul individual este vinovat inaintea lui Dumnezeu daca nu se inchina, in lumina suficientei raspunsurilor biblice la intrebarile ridicate de realitate. Individul are responsabilitatea de a se inchina o data ce este pus in fata raspunsurilor pe care ratiunea le considera suficiente si necesare.2

Lucrarea Duhului Sfant si responsabilitatea pe care o am ca om creat dupa chipul lui Dumnezeu nu poate fi transpusa intr-o formula carteziana, matematica. Dar aceasta este cu totul altceva decat a spune, pe de o parte, ca omul poate gasi raspunsurile finale numai prin ratiunea lui finita (si cazuta), sau, pe de alta parte, ca omul, asa cum este el acum, nu are valoare . Biblia respinge amandoua aceste pozitii.

Iar cand vorbim despre echilibrul dintre lucrarea Duhului Sfant si responsabilitatea persoanei de a fi suficient de umila pentru a renunta la autonomia sa pentru a se umili in acceptarea raspunsurilor adecvate, si noi la randul nostru, dand aceste raspunsuri adecvate si suficiente (pe care nu noi le-am generat, ci pe care le avem din Biblie), trebuie sa ne rugam in mod constient pentru lucrarea Domnului. Formularea unor raspunsuri nu trebuie inteleasa in opozitie cu necesitatea de a fi atenti sa nu minimalizam lucrarea Duhului Sfant. Cand vorbesc cu o persoana ori stau pe o platforma si vorbesc in fata a 5 000 de oameni sau raspund la intrebarile lor, foarte adesea, mai adesea decat cred majoritatea oamenilor, eu ma rog pentru ei. Nu exista nici o contradictie intre rugaciunea aceasta plina de asteptare ca Dumnezeu sa raspunda la ea si afirmarea faptului ca Biblia da raspunsuri intemeiate, adecvate, suficiente si necesare la intrebarile pe care le ridica realitatea, iar omul, daca nu se inchina in fata lor, se dovedeste cu adevarat neascultator si se face vinovat.




Misticismul modern: disperarea dincolo de disperare | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 1 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 2 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 3 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 4 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 5 | Crestinismul istoric si dilema omului | Identificarea punctului de tensiune | De la punctul de tensiune la Evanghelie | Vizibilitatea |

© um.co.ua -