Realism in prezentare 1

  1. 1
  2. 1
  3. 1
  4. 1
  5. 1
  6. 1
  7. 1

Pentru toate aceasta trebuie sa ne atintim privirea in fiecare clipa la Fiul lui Dumnezeu; ele nu pot fi facute prin puterea noastra. Trebuie sa-I dam Lui voie sa aduca roade prin noi. Putem proclama "ortodoxia" in firea pamanteasca si putem sa facem compromisuri in firea pamanteasca. Dar chemarea noastra este alta: sa Il prezentam generatiei noastre pe Dumnezeu si caracterul Sau; prin harul Lui. Trebuie sa-L prezentam ca fiind personal, sfant si intruchiparea dragostei. In firea pamanteasca este posibil sa fim ortodocsi si morti in acelasi timp - sau plini de dragoste si sa facem compromisuri. Trairea in firea pamanteasca face imposibila manifestarea simultana a justitiei lui Dumnezeu si a dragostei Lui - aceasta se poate face numai prin lucrarea Duhului Sfant. Si totusi, ceva mai putin de atat nu este chipul lui Dumnezeu, ci doar o caricatura a Dumnezeului care exista.

Demonstrarea caracterului lui Dumnezeu trebuie sa fie existentiala. Existentialistii au dreptate aici, desi gresesc cand spun ca istoria nu duce nicaieri. In ce priveste trairea, ne aflam pe muchia de cutit a timpului. Ce va conta in cele din urma va fi relatia noastra cu Domnul Isus, individual si apoi comunitar, in acest moment al existentei. Ce conteaza, atunci cand oamenii se uita la noi individual si comunitar, este daca il manifestam acum pe Dumnezeu si caracterul Lui. Pozitia crestina nu este una statica, ci una vie.

Cristos spune: "Voi fiti, deci, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit."2Cum ar putea spune un Dumnezeu perfect: "Pacatuieste si tu putin"? Acest lucru ar fi imposibil. Standardul este perfectiunea lui Dumnezeu. Dar Cuvantul lui Dumnezeu nu ne lasa cu ideea romantica potrivit careia trebuie sa atingem perfectiunea totala in viata aceasta sau, daca nu o putem atinge, sa distrugem totul si sa nu mai avem nimic. Sunt ferm convins ca multe lucruri minunate sunt distruse din cauza ca oamenii au o idee preconceputa si romantica despre cum trebuie sa arate un lucru perfect, nu se multumesc cu mai putin decat perfectiunea si distrug de aceea tot ce ar fi putut sa fie.

Cat de mult ar trebui sa ne bucuram de cuvintele Apostolului Ioan: "Copilasilor, va scriu aceste lucruri, ca sa nu pacatuiti. Dar daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor."3Cuvantul avem poarta niste implicatii extraordinare si minunate: Ioan, apostolul iubit, se plaseaza printre noi. Pe de o parte, trebuie sa ne ridicam impotriva oricarui standard care este mai prejos decat perfectiunea. Standardele noastre nu sunt arbitrare, ci ne sunt date in Biblie de Dumnezeu care exista, iar noi trebuie sa le tratam cu toata seriozitatea. Orice mai putin decat totalitatea acestor standarde este insuficient. Pacatul nu trebuie minimalizat nici in viata individuala, nici in cea comunitara. Antinomianismul in teorie sau practica este intotdeauna gresit si distructiv.

Dar, pe de alta parte, trebuie sa ne impotrivim tuturor conceptiilor romantice privind perfectiunea in viata aceasta. Biblia nu ne promite perfectiune in viata de acum, exceptie facand doar aspectul justificarii. Ea nu ne promite in viata aceasta perfectiune morala, fizica, psihologica sau sociologica. Trebuie sa existe victorie si crestere morala, dar aceasta este diferita de perfectiune. Ioan a putut spune: "noi". Pavel a putut indica propria lui lipsa de desavarsire.4Este posibila vindecarea fizica, dar ea nu inseamna ca cel vindecat devine o fiinta fizica perfecta. Poate ca in ziua in care a fost inviat din morti, Lazar a suferit o durere de cap si cu siguranta ca intr-o zi a murit din nou. Psihologia poate ajuta oamenii intr-un mod absolut minunat, dar aceasta nu inseamna ca ei vor fi dupa aceea niste personalitati total integrate. Pozitia crestina inseamna a intelege ca, desi suntem in anticiparea invierii, noi suntem chemati la perfectiune si in acelasi timp la a nu distruge ce nu putem readuce la viata - doar din cauza ca nu are perfectiunea pe care ne imaginam noi intr-un mod romantic ca ar trebui s-o aiba. De exemplu, cate femei nu am intalnit - si cati barbati - care au calcat in picioare o casnicie foarte buna pana cand aceasta a murit, pentru ca nutreau un concept romantic despre ce ar fi trebuit sau ar fi putut aceasta sa fie, atat din punct de vedere fizic, cat si emotional.

Personalitatea este centrala

Asadar, vorbim acum despre acele lucruri care au o importanta vitala pentru concluziile logice ale presupozitiilor crestine. Pana acum am discutat doua dintre ele: comunitatea si substantialitatea. Acum vom adauga un al treilea lucru important, personalitatea.

Sistemul crestin este mai consecvent cu sine decat orice alt sistem care a existat vreodata. Frumusetea sa nu poate fi cuprinsa in cuvinte, pentru ca are o calitate pe care celelalte sisteme nu o au pe deplin - si anume aceea ca, pur si simplu, in el incepem cu inceputul, si de acolo ne indreptam spre sfarsit. Si fiecare parte din sistem poate fi raportata inapoi la inceput. Orice am discuta, pentru a intelege corect acel lucru, mergem inapoi la inceput, si atunci toate lucrurile se potrivesc la locul lor. Inceputul este ca Dumnezeu exista si ca El este un Dumnezeu personal si infinit. Generatia noastra tanjeste dupa realitatea personalitatii, dar nu o poate gasi. Crestinismul spune ca personalitatea este valida din cauza ca nu a aparut pur si simplu la intamplare in univers, ci isi are radacina in Dumnezeul personal care este dintotdeauna.

Prea adesea, cand ne adresam lumii pierdute, noi nu incepem cu inceputul si de aceea lumea nu ne mai asculta. Daca nu punem accentul pe personalitate, nu ne putem astepta ca oamenii sa ne asculte cu adevarat, pentru ca altminteri conceptul de mantuire este suspendat in vid.

Daca intelegem lucrul acesta, intelegem si semnificatia vietii. Semnificatia vietii nu sfarseste o data cu justificarea, ci este vazuta prin prisma realitatii ca acceptarea lui Cristos ca Mantuitor al nostru, in adevaratul sens biblic al cuvantului, ar determina o restaurare a relatiei noastre personale cu Dumnezeul personal. In crestinism, oriunde ne-am intoarce, suntem adusi fata in fata cu minunea personalitatii - opusul dilemei si durerii omului modern care nu gaseste semnificatie in personalitate. Sa analizam cuvintele lui Pavel: "Harul Domnului Isus Cristos si dragostea lui Dumnezeu si impartasirea Duhului Sfant sa fie cu voi cu toti."5Aici suntem adusi la ceea ce este personal. In primul rand, avem relatia personala cu Dumnezeu Insusi - aceasta este cea mai minunata, si nu vom avea parte de ea doar in Cer, dar ea este substantial reala in practica chiar acum. Cand ne intelegem chemarea, relatia aceasta nu este doar adevarata, ci si minunata - si ar trebui sa fie de-a dreptul fascinanta. Este greu de inteles cum un evanghelic ortodox, un crestin care crede in Biblie, poate sa nu fie fascinat de ea. Mai mult decat atat, suntem adusi la o relatie personala cu Dumnezeul care este. Daca suntem niste crestini lipsiti de bucurie, ar trebui sa ne cercetam si sa descoperim care este motivul acestei insuficiente. Suntem inconjurati de o generatie care "nu se simte acasa" in univers. Daca este ceva care marcheaza generatia noastra, este tocmai faptul acesta. Dimpotriva, crestin fiind, imi cunosc identitatea; si Il cunosc pe Dumnezeul personal care este. Vorbesc, si El aude. Nu sunt inconjurat numai de materie sau numai de particule de energie, ci El exista. Si daca L-am acceptat pe Cristos ca Mantuitor, atunci relatia personala cu Dumnezeul care exista - desi s-ar putea sa nu fie perfecta in viata aceasta - poate avea realitate pentru mine, clipa de clipa, pe baza lucrarii pe care a savarsit- o Cristos.

Capitolul doi

Legal, dar nu numai legal

Astazi, majoritatea necrestinilor exclud orice notiune reala de lege. Fac lucrul acesta fiindca nu au nici un absolut in univers, si fara un absolut nu putem avea in mod real moralitate ca moralitate. Pentru ei, totul este relativ, nu au un perimetru real al legii. Nu exista un perimetru in interiorul caruia sa existe binele, in contrast cu ceea ce se gaseste in afara cercului, si de aceea este rau. Dar pentru crestin lucrurile nu stau asa. Dumnezeu exista si El are un caracter; exista lucruri care sunt in afara poruncilor pe care Dumnezeu ni le-a dat ca expresie a caracterului Sau. De exemplu, exista un perimetru legal propriu in ce priveste Biserica vizibila. Biserica vizibila trebuie sa fie o Biserica adevarata. Ea nu va fi o Biserica perfecta, dar trebuie sa fie adevarata. Tot asa, casatoria este perimetrul propriu pentru relatiile sexuale. Noua moralitate, care urmeaza noua teologie si careia ii lipseste epistemologia crestina, Scriptura crestina si Dumnezeul crestin, nu poate gasi un perimetru legal propriu, si deci nici o cale de a stabili limite.

Greseala ortodoxiei este ca, desi are un perimetru legal, ea tinde prea adesea sa actioneze ca si cum situarea in perimetrul legal ar fi suficienta. Ar trebui sa fim recunoscatori pentru acest perimetru legal - un absolut real, ceva ce putem cunoaste si in interiorul caruia putem functiona - deoarece inseamna ca nu trebuie sa actionam pornind de la supozitia ca putem, sau trebuie, sa cantarim toate rezultatele actiunilor noastre pana la infinit, cand, fiind finiti, noi nu putem vedea rezultatele actiunilor noastre mai departe de doi pasi in fata. Este dureros sa trebuiasca sa actionam ca niste dumnezei finiti. Dar ce tragedie sa credem ca deoarece suntem in perimetrul legal propriu, totul este facut si incheiat - ca si cum casnicia, Biserica si alte relatii umane ar fi statice si numai perimetrul legal ar fi tot ce conteaza.

In problema justificarii, multi crestini perfect ortodocsi in doctrina lor considera ca justificarea lor ar fi sfarsitul tuturor lucrurilor, cel putin pana in momentul mortii lor. Dar nu este asa. Nasterea este esentiala vietii, dar parintele nu se bucura numai de nasterea copilului sau. El se bucura cand copilul lui viu creste. Cine a vazut vreodata un cuplu logodindu-se doar din dorinta de a se bucura de ceremonia nuptiala? Ei doresc, de fapt, sa traiasca impreuna. Asa se intampla si cand cineva devine crestin. Intr-un fel poti spune ca nasterea din nou este totul; pe de alta parte, poti spune ca ea este prea putin. Ea este totul fiindca e indispensabila unui inceput, dar este prea putin in comparatie cu relatia existentiala vie. Perimetrul legal al justificarii nu este static; el imi deschide o comunicare vie de la persoana la persoana cu Dumnezeul care exista.

In casnicie, in Biserica si in alte relatii umane, este valabil acelasi lucru - relatia legala proprie trebuie sa fie prezenta, dar daca este statica, ea devine un monument prafuit, nu mai este frumoasa. Devine o floare ce moare sub sticla. Ea poate fi frumoasa doar daca, in interiorul unui perimetru legal propriu, avem o relatie personala care vorbeste despre Dumnezeul personal care este. Chemarea noastra nu este doar sa prezentam lumii care ne priveste ceva substantial si real, ci si sa ne bucuram noi insine de acest ceva. Sunt chemat sa-L iubesc pe Dumnezeu cu toata inima mea, cu tot sufletul meu si cu toata mintea mea, si sunt chemat sa-mi iubesc aproapele ca pe mine insumi: fiecare persoana implicata in perimetrul propriu si intr-o relatie personala cu mine .

Daca spunem ca personalitatea nu este o intruziune in univers ci este un element central al acestuia, lumea are dreptul sa vada crestinii, individual si comunitar, traind la un nivel personal. Oamenii trebuie sa vada ca luam personalitatea suficient de in serios pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, sa actionam pe baza ei. Trebuie sa existe un indiciu observabil al acestui lucru in viata noastra de zi cu zi, in lumea aceasta anormala, altfel negam presupozitia centrala a crestinismului.

Oameni umani in cultura noastra

Cand folosim expresia "este doar uman", ne referim de obicei la ceva pacatos. In sensul acesta, crestinul ar trebui sa nu se simta chemat la a fi uman; dar intr-un sens mai profund, crestinul este chemat sa manifeste caracteristicile adevaratei umanitati, deoarece a fi om nu inseamna in mod intrinsec a avea o natura pacatoasa, ci inseamna a fi omul facut dupa chipul lui Dumnezeu, cel dinainte de Cadere.

De aceea, crestinii ar trebui sa manifeste in relatiile lor umanitatea la cea mai inalta tinuta posibila. Aceasta il marturiseste pe Dumnezeu intr-o epoca a inumanitatii, a impersonalitatii si a lipsei individualitatii. Cand oamenii ne privesc, reactia lor ar trebui sa fie: "Oamenii acestia sunt umani"; umani, fiindca noi stim ca diferim de animal, de planta si de masina, si ca personalitatea este un dat al fiintarii noastre. Lucrurile acestea nu trebuie prezentate doar in lumina ratiunii - cand oamenii ne observa insa, reactia lor ar trebui sa fie: "Oamenii acestia sunt umani!"

Daca nu se pot uita la noi si nu pot spune: "Oamenii acestia sunt reali", nimic altceva nu va fi suficient. De prea multe ori se intampla ca o data convertiti, tinerii cauta in Biserica oameni reali - dar le este greu sa-i gaseasca. Prea adesea evanghelicii sunt oameni de hartie.

Daca nu predicam lucrurile acestea, daca nu vorbim despre ele intre noi si nu le predam de la amvoane si in salile de clasa, nu ne putem astepta ca crestinii sa actioneze in felul acesta. Ele au fost intotdeauna importante, dar sunt in special azi, din cauza ca suntem inconjurati de o lume in care personalitatea este tot mai erodata. Daca noi, care am devenit copiii lui Dumnezeu, nu aratam ca El este personal in vietile noastre, inseamna ca negam in practica existenta Lui. Oamenii ar trebui sa vada frumusete intre crestini, cand acestia practica centralitatea relatiilor personale - in intreaga lor viata si cultura. Aceasta ar echivala azi, cand multi cred ca omul si Dumnezeu au murit, imnurilor de lauda si veneratie din Vechiul Testament, imnuri care erau cantate tocmai din cauza ca Dumnezeu este un Dumnezeu viu si nu un idol fara viata.

In ultima zi din cadrul unei serii de prelegeri pe care am tinut-o la un colegiu crestin acum cativa ani, presedintele Consiliului Studentesc mi-a dat urmatoarea scrisoare, redactata pe hartie cu antetul Consiliului Studentesc.

Draga domnule Schaeffer,

Saptamana aceasta m-ati ajutat foarte mult sa identific cateva din motivele mele de rebeliune atat impotriva formei evanghelice de ortodoxie, cat si - intr-o oarecare masura - impotriva lui Dumnezeu. Nu va pot multumi indeajuns pentru aceasta, si nici lui Dumnezeu, care m-a ajutat sa ma inteleg ceva mai clar. Desigur, dificultatea vine cand se pune problema sa pun in aplicare concluziile la care am ajuns, desi am incredintarea ca acest lucru se va intampla.

De asemenea, ma preocupa efectul mesajelor dumneavoastra asupra restului campusului si asupra miscarii evanghelice in general. Ati afirmat ca crestinismul este atat un sistem, o ortodoxie, cat o asociere personala cu Cristos. Ca atare, exista cateva absoluturi pe care noi, ca crestini, ne putem baza si le putem pretinde si altora, daca acestia doresc intr-adevar sa fie considerati crestini. Cu aceasta sunt de acord, desi s-ar putea sa nu sustin toate absoluturile pe care le-ati indicat ca necesare pentru "sistemul" crestin. Dar problema care ma intereseaza pe mine este ca sunt multi aici, la (___) si in miscarea evanghelica in general, care, deoarece cred ca detin adevarul adevarat, isi impun propriile absoluturi subculturale, societale si evanghelice asupra noastra, care am ramas "fara acoperis "deasupra capului. Rezultatul este fie ca studentii sunt obligati sa accepte evanghelicalimsul, cu toate absoluturile sale, victoriene sau de la inceputul secolului al XX-lea, fie ajung la o disperare totala. Credeti-ma, domnule, cand spun ca sunt multi aici, la (___) in aceasta situatie. De fapt, aceasta m-a impins pe mine in cele din urma la neo-ortodoxie si la scepticism.

Astfel ajung la ultima mea idee, care este aceasta: Acum, dupa ce ati reusit sa "inlaturati acoperisul" in cazul catorva studenti si ati invatat miscarea evanghelica sa procedeze la fel, ne spuneti, va rugam, cum poate evanghelicalismul sa elimine unele dintre aceste absoluturi irelevante, care fac ca ortodoxia (asa cum o cunoastem noi) aproape imposibil de inghitit. Cum pot evanghelicii sa devina cu adevarat sarea pamantului, cand multe din absoluturile lor le interzic pana si sa intre in contact cu pamantul? Cum inlatura casa evanghelica praful intr-o masura suficienta ca sa faca din ea casa ortodoxa? Abia dupa aceea vom putea fi, probabil, relevanti pentru omul secolului al XX-lea?

Cu sinceritate,

(___)

Presedintele Consiliului Studentesc

Cred ca nu as putea fi de acord in toate detaliile cu studentul acesta, dar sunt de acord ca exista mult praf ce trebuie inlaturat. Sarcina noastra este sa ne ocupam de praf, dar sa nu dam foc intregii case pentru a-1 indeparta.

Apendice A

Problema apologeticii

De la prima publicare a lucrarii Dumnezeu care exista pana acum, s-au ridicat o serie de intrebari legate de conceptiile mele asupra a ceea ce indeobste numim "apologetica" ". Voi incerca sa le lamuresc sub trei capitole. Apologetica, Rationalismul si Evanghelizarea si stilul de viata.

Apologetica

Raspunsul la intrebarea daca sunt un apologet depinde de felul in care este definit conceptul de apologet sau de apologetica.

In primul rand, nu sunt apologet, daca apologetica inseamna a construi o casa de locuit care sa ne ofere protectie, pentru ca noi, crestinii, sa putem sta in ea linistiti si in siguranta. Crestinii ar trebui sa iasa afara, in lume, ca martori si ca sare, nu sa stea intr-o fortareata inconjurata cu un sant de aparare.

In al doilea rand, as vrea sa citez un fragment care face parte din textul lucrarii Dumnezeu care exista inca din prima editie originala, la pagina 120:

"Inainte de a vorbi mai detaliat despre felul cum trebuie sa ne adresam oamenilor secolului al XX-lea, trebuie sa insistam in primul ca nu putem aplica niste reguli mecanice. Dintre toti oamenii, noi ar trebui sa fim cei dintai care sa intelegem lucrul acesta , fiindca, in calitatea noastra de crestini, credem ca personalitatea exista cu adevarat si ca este importanta. Putem stabili niste principii generale, dar ele nu pot fi aplicate automat. Daca suntem niste fiinte cu adevarat personale, asa cum ne-a creat Dumnezeu, atunci fiecare individ difera de toti ceilalti. De aceea, fiecare persoana trebuie tratata ca fiind individuala, nu ca o data statistica ori ca o masina. Lucrand cu astfel de oameni, nu putem aplica mecanic principiile discutate in aceasta carte. Pentru a putea folosi eficient acest material, trebuie sa ne rugam Domului si sa asteptam lucrarea Duhului Sfant. "

In lumina acestora, am fost adesea uluit de ce s-a spus despre "apologetica lui Schaeffer".

Nu cred sa existe vreo apologetica in stare sa satisfaca nevoile tuturor oamenilor. Si, asa cum am spus in textul din Dumnezeu care exista, nu am vrut (si nu vreau) ca ceea ce am scris in cartea aceasta sa fie aplicat mecanic, ca o formula prestabilita. Nu exista o formula prestabilita care sa satisfaca nevoile tuturor si daca este aplicata doar ca o formula mecanica, ma indoiesc ca va satisface nevoile cuiva - altfel decat prin indurarea lui Dumnezeu.

Natura umana fiind ceea ce este, sunt sigur ca exista oameni care au citit Dumnezeu care exista sau au venit la L'Abri si au plecat de aici crezand ca ceea ce au invatat poate fi aplicat mecanic, ca o formula. Eu, si noi toti la L'Abri, incercam sa facem tot ce putem pentru a risipi aceasta parere. Citatul pe care l-am dat mai sus din Dumnezeu care exista face clar lucrul acesta.

Dar care anume (daca nu mentalitatea formulei) trebuie sa fie considerentul dominant cand avem ocazia sa vorbim cu un necrestin? Cred ca trebuie sa fie dragostea. Cred ca aceste lucruri se concentreaza in jurul dragostei si compasiunii fata de oameni nu ca obiecte ce trebuie evanghelizate, ci ca oameni care merita toata dragostea si consideratia pe care le-o putem da, deoarece sunt semenii nostri si sunt facuti dupa chipul lui Dumnezeu. Ei au valoare, asa ca trebuie sa-i intampinam in dragoste si compasiune. Astfel, noi intampinam nevoile persoanei in starea in care se gaseste.

In consecinta, daca as fi impreuna cu Pavel si cu Sila in inchisoarea din Filipi si gardianul filipian m-ar intreba: "Ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit?", Ar fi ingrozitor sa incep sa vorbesc despre epistemologie. As spune ce a spus si Pavel: "Crede in Domnul Isus Cristos si vei fi mantuit.", Pentru ca gardianul a fost, pe baza cunostintelor si evenimentelor precedente, pregatit pentru raspunsul acesta.1

Dar, pe de alta parte, daca discutam cu cineva care este onest si care crede cu adevarat ca adevarul este adevar - ca lucrurile sunt adevarate si ca lucrurile sunt false (si acesta a fost inainte conceptul acceptat aproape pretutindeni) - atunci va exista o nevoie diferita, in aceasta situatie, daca persoana in cauza are intrebari in legatura cu istoricitatea invierii lui Cristos si asa mai departe, vom putea raspunde la aceste intrebari - deoarece ea accepta deja ca adevarul este adevar.

In Dumnezeu care exista incerc sa arat ca pana si atunci cand discutam cu oameni care sustin ca nu exista adevar obiectiv (sau universal), putem totusi continua sa vorbim. Putem sa le vorbim dupa cum au ei nevoie. Nu cred ca exista vreun sistem de apologetica in stare sa satisfaca nevoile tuturor oamenilor, asa cum nu cred ca exista o forma de evanghelizare ce satisface nevoile tuturor. Ea trebuie formulata pe baza dragostei pentru persoana ca persoana.

Daca trebuie sa abordam oamenii acolo unde sunt ei (indiferent daca pot sa-si exprime pozitia intr-un mod sofisticat sau nu), trebuie sa avem suficienta dragoste autentica si suficienta preocupare pentru ei, ca fiinte umane, pentru a trata cu seriozitate lucrurile de care ei se arata interesati. Avem tendinta sa dam oamenilor un raspuns preambalat in loc sa manifestam compasiunea lui Cristos, care inseamna a aborda persoana acolo unde este ea si a patrunde cu adevarat in lumea ei pentru a-i vorbi intr-un mod plin de semnificatie pentru ea. Si daca lumea aceasta este lumea gardianului din Filipi, bine; daca este aceea a cuiva care crede ca adevarul este adevar, bine; daca este vorba de cineva pierdut in desisurile relativismului, putem sa-i dam si acolo raspunsurile crestine.




Hegel, poarta de intrare 4 | Misticismul modern: disperarea dincolo de disperare | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 1 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 2 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 3 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 4 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 5 | Crestinismul istoric si dilema omului | Identificarea punctului de tensiune | De la punctul de tensiune la Evanghelie |

© um.co.ua -