De la punctul de tensiune la Evanghelie

  1. Capitolul doi: De la punctul de tensiune la Evanghelie
  2. Identificarea punctului de tensiune

De ce exista un loc pentru conversatie1

Daca omul din fata noastra ar fi logic fata de presupozitiile lui necrestine, nu am putea avea punct de comunicare cu el. Ar fi imposibil sa comunicam cu el daca ar fi consecvent. Dar in realitate nimeni nu poate trai logic conform propriilor sale presupozitii necrestine, de aceea, fiind confruntat cu lumea reala si cu sine, in practica vom gasi un loc unde putem comunica. El nu ar fi unde este, suspendat intre lumea reala si concluziile logice ale presupozitiilor sale, daca ar fi consecvent. Singurul motiv pentru care poate fi in punctul de tensiune, mai aproape de lumea reala decat i-ar permite logic presupozitiile sale, este ca, intr-o oarecare masura nu este logic; si cu cat este mai aproape de lumea reala, cu atat este mai ilogic fata de presupozitiile sale. De exemplu, este ilogic ca John Cage sa culeaga ciuperci asa cum o face, intr-un univers care - spune el - este intrinsec intamplator, dar - ilogic - asa le culege; astfel, am putea incepe sa discutam cu el despre inconsecventa sistemului sau, despre muzica sa aleatorie, in relatie cu ciupercile pe care le culege.

In practica deci, avem un loc de conversatie, dar n-ar fi corect sa spunem ca acest loc este "neutru". Nu exista fapte neutre, pentru ca faptele sunt faptele lui Dumnezeu. Dar exista un teren comun intre crestin si necrestin pentru ca, indiferent ce sistem ar avea omul, el trebuie sa traiasca in lumea lui Dumnezeu. Daca ar fi consecvent cu presupozitiile sale necrestine, ar fi separat de universul real si de omul real si nu ar mai fi posibile conversatia si comunicarea.2

In felul acesta, nu mi se pare ca trebuie sa consideram ca apologetica presupozitionala ar pune capat conversatiei cu oamenii din jurul nostru. Pe de alta parte, a incerca sa operam sub nivelul linei disperarii fara a avea un concept clar definit al apologeticii presupozitionale ar insemna sa distrugem pur si simplu posibilitatea de a-i ajuta pe oamenii secolului al XX-lea. Este un nonsens ca discutia sa preceada o analiza a presupozitiilor, mai ales a presupozitiilor speciale care se refera la natura adevarului si la metoda de a ajunge la el.

A da si a primi lovituri

Dupa ce descoperim, cat putem mai corect, punctul de tensiune al persoanei, urmatorul pas este sa o impingem spre concluzia logica a presupozitiilor sale:

LUMEA REALA - CONCLUZIA LOGICA A

LUMEA EXTERIOARA PRESUPOZITIILOR

SI OMUL INSUSI NECRESTINE ALE OMULUI

De fapt, nu ar trebui sa incercam sa indepartam omul de la concluziile logice ale presupozitiilor sale, ci sa-1 impingem inspre ele, in directia sagetii. Ar trebui sa-1 ducem in directia naturala a presupozitiilor sale. Sa-1 impingem spre locul unde ar trebui sa fie, daca nu s-ar fi oprit undeva pe cale.

Procedand astfel, trebuie sa-mi amintesc tot timpul ca acesta nu este un joc. Daca incepe sa-mi placa asemenea unui exercitiu intelectual, inseamna ca sunt un om plin de cruzime si nu ma pot astepta la rezultate spirituale reale. Cand scot omul din falsul lui echilibru, el trebuie sa simta ca imi pasa de el. Altfel voi sfarsi distrugandu-1, iar monstruozitatea si cruzimea gestului meu ma vor distruge si pe mine. Daca sunt doar abstract si rece, arat prin aceasta ca nu cred cu adevarat ca cel din fata mea este creat dupa chipul lui Dumnezeu si, deci, un semen al meu. Impingandu-1 spre logica presupozitiilor sale ii voi produce durere, de aceea nu trebuie sa-1 imping mai departe decat este necesar.

Daca vom gasi ca omul este pregatit sa-L primeasca pe Cristos ca Mantuitor, atunci nu trebuie in nici un caz sa vorbim despre presupozitii, ci sa-i spunem vestea cea buna si glorioasa. Scopul pentru care le vorbim oamenilor secolului al XX-lea asa cum am aratat mai sus nu este sa-i facem sa admita ca noi avem dreptate intr-un mod oarecum superior, nici sa-i impingem cu nasul in noroi, ci sa-si vada nevoia - pentru a asculta apoi Evanghelia. Cand cel din fata noastra este gata sa asculte Evanghelia, nu trebuie sa il impingem mai departe - este oribil sa fii impins in directia insignifiantei in pofida marturiei lumii exterioare si in pofida propriei tale marturii.

Cand ne pregatim sa vorbim acelei persoane despre raspunsul lui Dumnezeu la nevoia ei, trebuie sa ne asiguram ca ea intelege ca discutam despre adevarul adevarat, si nu despre ceva vag religios, ce pare sa dea rezultate pe plan psihologic. Trebuie sa ne asiguram ca intelege ca vorbim despre o vina reala inaintea lui Dumnezeu si ca nu ii oferim doar usurare pentru sentimentele sale de vinovatie. Trebuie sa ne asiguram ca intelege ca ii vorbim despre o istorie si ca moartea lui Isus nu a fost doar ceva ideatic sau simbolic, ci un fapt petrecut in spatiu si timp. Daca vorbim cu cineva care nu intelege termenul "istorie spatio-temporala", putem spune: "Crezi ca Isus a murit in sensul ca, daca ai fi fost acolo in ziua aceea, ai fi putut sa atingi crucea cu mana si o aschie ti- ar fi putut intra in deget? " Cat timp nu intelege importanta acestor trei lucruri, omul nu este pregatit sa devina crestin.

De fapt, trebuie sa impingem omul spre logica pozitiei sale in domeniul intereselor pe care le manifesta. Daca este interesat de stiinta, il vom impinge spre concluzia logica a pozitiei sale in stiinta. Daca este interesat de arta, il vom impinge - cu blandete, dar ferm totodata - dinspre punctul de tensiune spre concluzia presupozitiilor sale. Dar in orice moment al conversatiei trebuie sa-i permitem sa formuleze intrebari, oricare ar fi acestea. Nu putem spune, pe de o parte, ca credem in unitatea adevarului si apoi, pe de alta parte, sa ne retragem brusc din discutie si sa ii cerem sa creada pe baza unei autoritati oarbe. El are dreptul sa puna intrebari. Este perfect adevarat ca nu toti crestinii procedeaza in felul acesta cu toti oamenii moderni, si totusi ei sunt adusi la Cristos prin ei. Ar trebui sa fim foarte recunoscatori pentru fiecare persoana mantuita. Dar a da inapoi in discutie spunand ori sugerand "Taci si crede numai" poate duce mai tarziu la insuficienta spirituala, chiar daca persoana devine crestina, caci va lasa fara raspuns unele intrebari cruciale. De aceea, in eforturile noastre de a ne sustine cauza, trebuie sa fim gata sa primim si lovituri. Cu cat interlocutorul nostru reprezinta mai bine secolul al XX-lea, cu atat este mai important, daca dorim sa-1 vedem crestin, sa acceptam loviturile intrebarilor lui, in numele lui Isus Cristos si in numele adevarului. Pe de alta parte, trebuie sa-1 presam si noi la randul nostru, caci si el trebuie sa raspunda la intrebari. Daca ne facem timp sa studiem lumea moderna in care traim si, mai ales, Biblia noastra, vom ajunge sa cunoastem tot mai multe raspunsuri. In plus, trebuie sa ne fi confruntat noi insine cu intrebarea: "Este crestinismul adevarat?" Trebuie sa fim oameni ai Scripturii, ca sa stim care este continutul sistemului biblic. Biblia trebuie sa fie obiectul studiului de fiecare zi a vietii noastre pentru a ne asigura ca pozitia pe care o prezentam este intr-adevar pozitia crestina, una relevanta pentru zilele noastre.

Inlaturarea acoperisului

Sa vedem acum lucrurile dintr-o perspectiva usor diferita. Fiecare om si-a facut un acoperis deasupra capului pentru a se proteja in punctul lui de tensiune.

LUMEA REALA - CONCLUZIA LOGICA A

LUMEA EXTERIOARA. PRESUPOZITIILOR

SI OMUL INSUSI NECRESTINE ALE OMULUI

In punctul de tensiune, omul nu se gaseste intr-o pozitie de consecventa in sistemul lui si acoperisul este facut ca protectie impotriva loviturilor lumii reale, interioare si exterioare. Seamana cu marile adaposturi construite in unele trecatori montane pentru a proteja vehiculele de avalansele de stanci si pietre care se prabusesc periodic de pe munte. Avalansa, in cazul unui necrestin, este lumea reala cazuta si anormala care ne inconjoara. Cu multa dragoste, crestinul trebuie sa scoata acoperisul si sa permita ca adevarul despre lumea exterioara si despre om sa vina peste el. Cand acoperisul este inlaturat, fiecare om sta gol si ranit in fata adevarului existentei.

Adevarul pe care il lasam sa patrunda primul nu este o enuntare dogmatica a adevarului Scripturilor, ci adevarul despre lumea exterioara si adevarul despre identitatea omului. Acesta ii arata nevoia. Atunci Scriptura ii prezinta starea lui reala de pierzanie si solutia pentru aceasta. Iata, sunt convins, ordinea corecta a apologeticii noastre in a doua jumatate a secolului al XX-lea pentru oamenii care traiesc sub linia disperarii.


LUMEA REALA - CONCLUZIA LOGICA A

LUMEA EXTERIOARA PRESUPOZITIILOR

SI OMUL INSUSI NECRESTINE ALE OMULUI

Este neplacut sa fii acoperit de o avalansa, dar trebuie sa lasam omul sa treaca prin experienta aceasta ca sa inteleaga ca sistemul lui nu are raspuns pentru problemele cruciale ale vietii. El trebuie sa stie ca acoperisul lui este o protectie falsa in fata furtunii existentei; apoi putem sa-i vorbim despre tempestuozitatea judecatii lui Dumnezeu.

Indepartarea acoperisului nu este un exercitiu optional, ci este strict biblica in accentele sale. In gandirea omului secolului al XX-lea, conceptele de judecata si Iad sunt nonsensuri, de aceea a incepe discutia pornind de aici inseamna a baigui intr-o limba care nu stabileste nici un contact cu el. Iadul sau alte concepte de felul acesta sunt de neconceput pentru omul modern, deoarece creierul lui a fost spalat prin acceptarea credintei monolitice a naturalismului care il inconjoara din toate partile. Noi, cei din Vest, nu am fost supusi spalarii creierului din partea Statului, dar creierul nostru a fost spalat prin cultura. Chiar si radicalii moderni sunt radicali intr-un cerc foarte limitat.

Inainte ca oamenii sa treaca sub linia disperarii, ei stiau de cele mai multe ori ca sunt vinovati, dar rareori se gandeau ca sunt si morti. Prin contrast, omul modern rareori se considera vinovat, dar adesea recunoaste ca este mort. Biblia sustine ca amandoua acestea sunt adevarate. Omul razvratit impotriva Dumnezeului sfant care exista este vinovat si se afla deja sub mania lui Dumnezeu. Vina il separa pe om de singurul lui punct de referinta real si deci e si mort. Biblia nu spune ca omul va fi pierdut, ci ca el este pierdut. Marea falie in invatatura biblica nu intervine in momentul mortii, ci in momentul convertirii, cand omul trece de la moarte la viata. Acesta este punctul antitezei; inainte ca aceasta sa se intample, omul este intr-adevar mort.

Asadar, abordam omul modern predicandu-i acolo unde se gaseste si unde poate sa inteleaga. El intelege adesea ideea ingrozitoare a insignifiantei si recunoaste adesea tensiunea dintre lumea reala si logica presupozitiilor sale. Apreciaza adesea oroarea de a fi mort si totusi viu. Cuvantul lui Dumnezeu este coplesitor de clar atunci cand indica existenta a doua aspecte ale pierzarii: cel prezent si cel viitor. Cand il accept pe Cristos ca Mantuitor, trec de la moarte la viata, de aceea inainte de acest moment sunt cu siguranta mort. Deci cand omul modern se simte mort, el se recunoaste in experienta lui asa cum il prezinta Biblia. El nu va putea sa defineasca in sinea lui starea de om mort, caci el nu stie ce este aceasta - si cu atat mai putin stie care este solutia pentru ea. Dar e constient de un singur lucru, si anume ca este mort. Datoria noastra este sa-i spunem ca moartea pe care o cunoaste in prezent este o moarte morala, si nu doar o stare de pierzanie metafizica, apoi sa-i dam solutia lui Dumnezeu. Dar pornim de la pierzania prezenta cu care el se lupta. Aceasta nu implica o completare a Evangheliei; inseamna a trai practic profunzimea adevarurilor Cuvantului lui Dumnezeu, si anume ca omul razvratit este fara scop si mort.

Aceasta intelegem prin inlaturarea acoperisului. Nu vrem insa nicidecum sa dam de inteles ca ar fi un lucru usor. Cel mai greu este atunci cand, dupa ce l-am expus pe omul modern tensiunii lui, el refuza totusi adevarata solutie. In consecinta, s-ar parea ca-1 lasam intr-o stare mai rea decat fusese inainte. Dar la fel s-a intamplat si la evanghelizarile din trecut. Cand evanghelistul predica realitatea Iadului, oamenii care nu credeau erau mai nefericiti dupa ce il auzeau predicand decat daca nu l-ar fi auzit niciodata. Noi suntem in aceeasi postura. Confruntam oamenii cu realitatea, inlaturam scutul lor de protectie si locurile de evadare, permitem avalanselor sa cada. Daca nu devin crestini, atunci sunt intr-adevar intr-o stare mai rea decat inainte ca noi sa le fi vorbit.

Capitolul trei

Declararea Evangheliei

Cum indraznim asa ceva?

Cum indraznim sa tratam oamenii in felul acesta? O facem dintr-un singur motiv - deoarece crestinismul este adevarul. Daca nu functionam in ideea ca acesta este adevarul absolut, o astfel de metoda de evanghelizare este extrem de haina. Dar daca acesta este adevarul, daca este adevarat ca omul din fata mea este separat de Dumnezeu si pierdut acum si pentru eternitate, atunci chiar daca in cazurile individuale oamenii nu il accepta pe Cristos si raman intr-o stare mai rea decat au fost la inceput , trebuie totusi sa avem curajul de a le vorbi in felul acesta. Daca exista o teza, exista si o antiteza. Daca exista adevar adevarat, exista si eroare. Daca exista mantuire crestina adevarata (in contrast cu conceptul mantuirii in noua teologie), exista si pierzanie.

Cand am inceput sa lucrez cu oamenii in felul acesta, acum cativa ani, sotia mi-a spus: "Nu te temi ca cineva se va sinucide intr-o zi?" De atunci am avut o singura fata care a incercat sa faca lucrul acesta, dar din fericire nu a murit si mai tarziu si-a marturisit credinta crestina. Chiar daca ar fi reusit, dupa ce as fi cutreierat prin munti si as fi strigat inaintea lui Dumnezeu, as fi procedat la fel cu urmatoarea persoana care mi-ar fi iesti in cale.

Nu vom putea face lucrul acesta pana cand nu ne vom fi confruntat personal cu intrebarea daca sistemul iudeo-crestin este adevarat in sensul in care vorbim noi despre adevar. Cand noi insine suntem siguri de aceasta, atunci - daca iubim oamenii - vom avea curajul sa inlaturam acoperisul de peste vietile oamenilor si sa-i expunem prabusirii lucrurilor care le asigura defensiva. Noi insine stand in fata acestor oameni, trebuie sa avem integritatea de a trai in continuare deschisi fata de intrebarile: "Exista Dumnezeu?" "Este continutul sistemului iudeo-crestin adevarat?"

Cu cat vom fi mai intelegatori cand vom inlatura acoperisul, cu atat ii va fi mai greu omului sa respinga raspunsul crestin. Intr-o lume cazuta, trebuie sa fim dispusi sa ne confruntam cu adevarul ca, oricata dragoste am pune in predicarea Evangheliei, daca omul o respinge, va fi nefericit. Intunericul de afara e mare. Cred ca unul din motivele care ma face capabil sa vorbesc cu acest tip de om al secolului al XX-lea este ca inteleg putin cata intunecime poate fi afara. Oamenii trebuie sa stie ca si noi ne-am confruntat la modul cel mai serios cu realitatea caii intunecate pe care pasesc ei acum.

Un postuniversitar de la Universitatea Cambridge mi-a spus odata, in fata grupului intrunit in camera lui: "Domnule Schaeffer, v-am auzit vorbind odata anul trecut. De atunci, am inceput sa pregatesc un eseu si as dori sa vi-1 citesc . Indraznesc sa vi-1 citesc deoarece cred ca intelegeti. Domnule, am oroare de intuneric. " Nu este nici urma de romantism in incercarea de a conduce omul in directia onestitatii. Pe baza sistemului sau, il impingem tot mai departe spre ceea ce este nu numai total impotriva lui Dumnezeu, dar si impotriva lui insusi. Il impingem afara din universul real. Desigur ca doare, desigur ca este intuneric acolo unde omul, pentru a fi consecvent presupozitiilor sale necrestine, trebuie sa nege ce exista in viata aceasta si in cea viitoare.

Adesea ia mult mai mult timp sa-1 fortam spre concluzia logica a pozitiei sale decat sa-i prezentam, mai tarziu, raspunsul. Luther a vorbit despre Lege si Evanghelie; Legea, nevoia, trebuie sa fie prezentata intotdeauna mai intai, cat se poate de clar. Dupa aceea putem prezenta raspunsul crestin, pentru ca omul stie ca are nevoie de ceva; atunci ii putem spune ce inseamna in realitate starea lui de om mort si solutia in intreaga structura a adevarului. Dar daca nu ne facem suficient timp pentru inlaturarea acoperisului, omul secolului al XX-lea nu va intelege ce incercam sa comunicam, nici ce anume a cauzat moartea lui, nici solutia. Nu trebuie sa uitam niciodata ca prima parte a Evangheliei nu este "Accepta-L pe Cristos ca Mantuitor", ci "Dumnezeu exista". Abia apoi suntem gata sa auzim solutia lui Dumnezeu la dilema morala a omului, in lucrarea substitutionara a lui Cristos in istorie.

Cand ajungem aici cu un om, descoperim ca oricat de complicat ar fi omul modern sub linia disperarii, oricat de sofisticat, ori de cult, ori de informat - cand isi intelege nevoia, vestea buna este aceeasi ca intotdeauna. Lucrul cu adevarat extraordinar este ca acum putem comunica nu numai aceleasi idei, ci putem sa folosim chiar aceleasi cuvinte pentru toti oamenii.

Imi amintesc ca acum cativa ani doi oameni si-au marturisit credinta in Cristos in aceeasi zi. Unul era un medic foarte inteligent, celalalt un taran suedez foarte simplu. In conversatiile mele anterioare cu ei, taranul ar fi inteles prea putine din discutiile mele cu doctorul. Dar in ziua aceea, cand amandoi au ajuns sa isi inteleaga nevoia, vorbind intai cu unul apoi cu celalalt, am putut sa formulez nu numai in aceleasi idei, ci exact in aceleasi cuvinte, raspunsul pentru nevoia lor. Nu are rost sa ne complicam atunci cand omul inteligent sau omul simplu isi intelege nevoia; sunt suficiente nu numai aceleasi idei, dar chiar si aceleasi cuvinte.

Problema cu care ne confruntam in apropriere de omul modern de astazi nu este cum sa schimbam invatatura crestina pentru a fi mai usor acceptati de acesta, caci procedand astfel ratam orice sansa de a le da oamenilor disperati raspunsul adevarat; problema este, mai degraba, cum sa comunicam Evanghelia in asa fel incat sa fie inteleasa.

Credinta in sens biblic

In primul rand, credinta crestina depinde de realitatea existentei lui Dumnezeu, de faptul ca El este.1Apoi ea depinde de acceptarea faptului ca dilema omului este de natura morala si nu metafizica. Fiecare om trebuie sa se confrunte cu aceste lucruri la propriul lui nivel, ca fiind niste adevaruri.

Temnicerul din Filipi i-a intrebat pe Pavel si pe Sila: "Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit?" Pasajul spune in continuare: "Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit tu si casa ta. Si i-au vestit Cuvantul Domnului, atat lui cat si tuturor care erau din casa lui."2

Raspunsul lui Sila si Pavel la intrebarea temnicerului nu a venit in vid. Din cauza cutremurului si a modului in care Pavel si Sila s-au comportat in inchisoare, acesta a avut motive care sa-1 constientizeze de existenta unui Dumnezeu personal - un Dumnezeu care actioneaza in istorie, raspunde la rugaciuni si da oamenilor realitate in vietile lor . Dar asta nu a fost totul. Intregul oras fusese rascolit din cauza spuselor si faptelor lui Pavel si Sila inainte ca ei sa fi ajuns in inchisoare. In sfarsit, deducem din precizia temnicerului coroborata cu ce stim din alte parti despre modul de predicare al lui Pavel ca temnicerul auzise mesajul crestin de la Pavel insusi.

Dupa ce i-a dus in casa lui, citim ca Pavel si Sila i-au vorbit in tinuare, lui si casei lui, despre lucrurile Domnului. Abia dupa - si avem motive sa credem ca nu a fost o conversatie de doar cateva minute - au crezut cu totii.

Adevarata credinta crestina se bazeaza pe un continut. Nu este ceva vag care ia locul intelegerii reale, nici forta credintei - care e dealtfel ceva pretios. Adevarata baza a credintei nu este credinta insasi, ci lucrarea pe care a incheiat-o Cristos pe cruce. Nu pe baza credintei mele sunt mantuit - ci pe baza lucrarii lui Cristos. Credinta crestina este orientata in afara, spre o persoana obiectiva: "Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit."

O data ce cunoastem adevarul existentei lui Dumnezeu si o data ce stim ca avem o vina morala adevarata inaintea unui Dumnezeu sfant, vom fi bucurosi sa aflam solutia propriei noastre dileme. Solutia ne vine din partea lui Dumnezeu, nu este a noastra.

Acum continutul promisiunilor propozitionale ale lui Dumnezeu incepe sa devina minunat pentru noi. Pavel si Sila i-au facut o astfel de promisiune temnicerului si Dumnezeu face astfel de promisiuni in tot cuprinsul Bibliei. De exemplu, Ioan 3:36 spune: "Cine crede in Fiul, are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul, nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el." Avem o antiteza puternica aici. A doua parte a versetului vorbeste despre pierzarea prezenta si viitoare a omului, pe cand prima parte a versetului da solutia lui Dumnezeu. Chemarea la credinta crestina se bazeaza pe promisiunile propozitionale ale lui Dumnezeu. Noi trebuie sa analizam daca aceste lucruri sunt adevarate, dar apoi ne confruntam cu o alegere - fie Il credem, fie Il facem pe Dumnezeu mincinos si plecam de la El, nedorind sa ne inchinam inaintea Lui.

Cand omul este pus in fata promisiunilor lui Dumnezeu, credinta crestina inseamna o dubla inchinare: in primul rand, el trebuie sa se inchine in sfera Fiintei (metafizic) - adica sa recunoasca faptul ca a pacatuit si ca are din cauza aceasta o vina reala inaintea Dumnezeului care este. Daca are o vina morala reala in fata dumnezeului care este, inseamna ca are o problema, anume ca el - ca fiinta finita - nu are cum sa indeparteze aceasta vina. De aceea, are nevoie de o solutie neumanista. Si acum sta in fata promisiunii propozitionale a lui Dumnezeu: "Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit."

Mai ramane sa discutam sensul cuvintelor: "Crede in Domnul Isus". Ce inseamna a crede in Isus, a te baza pe El? Sugerez ca aici sunt patru aspecte cruciale. Se poate intra in mai multe detalii, dar acestea sunt cruciale. Nu sunt niste sloganuri care sa fie repetate pe de rost si nu trebuie spuse exact in cuvintele acestea, dar omul trebuie sa ajunga la o concluzie pozitiva si la o afirmatie in ce le priveste, daca vrea sa creada in sensul biblic al cuvantului:

1. Crezi ca Dumnezeu exista, ca El este un Dumnezeu personal si ca Isus Cristos este Dumnezeu? - Sa nu uitam ca nu ne referim la ideea sau cuvantul de dumnezeu, ci la Dumnezeul infinit si personal care exista.

2. Recunosti ca esti vinovat in prezenta acestui Dumnezeu? - Sa nu uitam ca nu ne referim la sentimentele de vinovatie, ci la vina morala reala.

3. Crezi ca Isus Cristos a murit pe cruce in spatiu si timp, adica istoric, si ca atunci cand a murit, lucrarea Lui substitutiva de preluare a pedepsei lui Dumnezeu impotriva pacatului a fost deplina si totala?

4. Pe baza promisiunilor lui Dumnezeu in comunicarea Lui scrisa pe care ne-a adresat-o, Biblia, te-ai increzut in acest Cristos ca Mantuitorul tau personal - adica sa nu-ti pui increderea in tine insuti sau in ceva ce ai facut ori vei face vreodata?

Dar sa observam cu atentie ca promisiunea lui Dumnezeu "Cine crede in Fiul are viata vesnica" se bazeaza pe faptul ca Dumnezeu exista; ca Cristos este a doua persoana din Trinitate, moartea Lui avand de aceea o valoare infinita; ca nu cred ca ma pot mantui singur, ci ma bazez pe lucrarea incheiata a lui Cristos si pe promisiunile scrise ale lui Dumnezeu. Credinta mea este pur si simplu mana goala cu care accept darul lui Dumnezeu.

In Calatoria crestinului, John Bunyan il pune pe Plin-de-Nadejde sa declare: "El [Credinciosul] m-a sfatuit sa merg la El si sa incerc. I-am spus ca aceasta ar fi o indrazneala. Nu, zise el, tu esti chemat sa mergi.3Apoi mi-a dat o carte in care erau mai multe invitatii ale lui Isus, ca sa ma incurajeze sa merg la El. Despre cartea aceasta m-a incredintat ca fiecare slova si fiecare cuvant din ea sunt mai trainice decat cerul si pamantul. L-am intrebat mai departe cum ar trebui sa-I rostesc ruga mea. El mi-a zis atunci: Il vei gasi sezand pe scaunul harului Sau tot anul, dand iertara si indurare tuturor celor ce vin la El. I-am raspuns atunci ca nu voi sti ce sa-I spun cand voi ajunge la El. El mi-a spus sa rostesc lamurit urmatoarele: Doamne, Dumnezeule, indura-Te de mine pacatosul! Invredniceste-ma sa-L cunosc pe Fiul Tau Isus Cristos si sa cred in El, caci eu vad ca fara sfintenia Lui si fara credinta in El sunt cu totul pierdut. Doamne, am auzit ca Tu esti Dumnezeul indurarii, ca Tu L-ai randuit pe Fiul Tau Isus Cristos sa fie Mantuitorul si Izbavitorul lumii si ca Tu vrei sa ierti pe niste sarmani pacatosi ca mine si eu sunt in adevar un mare pacatos! Doamne, nu ma lasa sa plec de Tine fara sa ma asculti si preamareste harul Tau in mine, mantuindu-mi sufletul prin Isus Cristos, Fiul Tau ". Bunyan spune ca Plin - de-Nadejde nu a inteles imediat, dar curand dupa aceea a inteles si a spus: "Din toate acestea, am inteles ca trebuie sa ma straduiesc sa-mi caut sfintenia in Fiinta Sa si spalarea pacatelor in sangele Sau; ca tot ceea ce a facut El, supunandu-Se legii Tatalui Sau si suportandpedeapsa Lui, n-a fost pentru El Insusi, ci pentru aceia care primesc jertfa Lui ca facuta pentru ei insisi si ii multumesc pentru aceasta. "4

Iata ce inseamna "a crede in Isus Cristos". Daca cineva crede in felul acesta, are promisiunea lui Dumnezeu ca este crestin.5

Desigur, a deveni crestin este doar inceputul, dar vom reflecta mai mult la aceasta in ultima sectiune a acestei carti.

Dupa ce omul devine crestin, il vor ajuta patru lucruri.

1. In primul rand, studiul regulat al Bibliei, care este comunicarea lui Dumnezeu adresata noua.

2. In al doilea rand, rugaciunea regulata. Acum, dupa ce vina noastra a fost inlaturata, nu mai exista nici o bariera intre noi si Dumnezeu si putem vorbi liber cu El. Exista doua tipuri de rugaciuni pe care trebuie sa le practicam: rugaciunile inocazii speciale si cautarea constanta a voii lui Dumnezeu in preocuparile noastre zilnice.

3. In al treilea rand, discutiile cu altii despre faptul ca Dumnezeu exista si despre solutia Lui la dilema omului.

4. Frecventarea regulata a unei Biserici care crede in Biblie este cea de-a patra. Aceasta nu inseamna orice Biserica, ci una care este loiala continutului Bibliei si una care nu se multumeste doar sa declame cuvintele care trebuie spuse, ci traieste adevarul comunitar si manifesta compasiune pentru cei din Biserica si din afara ei.

Sectiunea a cincia

Preevanghelizarea nu este o optiune usoara

Capitolul intai

Cum sa comunicam Evanghelia generatiei noastre

Apararea credintei

Apologetica crestina are doua scopuri. Primul este apararea. Al doilea este acela de a comunica crestinismul intr-un mod pe care orice generatie sa-1 poata intelege.

Apararea este corecta si necesara din cauza ca crestinismul istoric va fi atacat in toate epocile. A apara nu inseamna a te plasa in defensiva si nici nu trebuie sa fim stanjeniti de folosirea cuvantului a apara. Sustinatorii oricarei pozitii care sunt activi in generatia lor trebuie sa aiba suficiente raspunsuri atunci cand se ridica intrebari in privinta ei. Astfel, cuvantul aparare nu este folosit aici intr-un sens negativ, din cauza ca in orice conversatie, in orice comunicare ce este cu adevarat un dialog, trebuie formulate raspunsuri la obiectiile ridicate.

Raspunsurile sunt necesare in primul rand pentru mine ca crestin, daca vreau sa-mi pastrez integritatea intelectuala ca o conditie a unitatii in viata personala, devotionala si intelectuala. In al doilea rand, aceste raspunsuri sunt necesare si pentru cei fata de care am o responsabilitate.

Este nerezonabil sa ne asteptam ca generatia urmatoare a oricarei epoci sa ramana pe pozitiile crestinismului istoric, daca aceasta nu este ajutata sa vada unde gresesc argumentele si conotatiile indreptate impotriva crestinismului si impotriva lor ca crestini de catre cei apartinand propriei lor generatii.

Pretutindeni unde merg - atat in ??Statele Unite ale Americii cat si in alte tari - vad cum copiii crestinilor sunt pierduti pentru crestinismul istoric. Acest lucru se petrece peste tot, nu numai in grupuri mici, apartinand unor arii geografice restranse. Sunt pierduti pentru ca parintii lor nu reusesc sa-si inteleaga copiii, si de aceea nu-i pot ajuta cu adevarat atunci cand se afla in nevoie. Lipsa de intelegere nu apartine numai parintilor, ci adesea si Bisericilor, colegiilor si misiunilor crestine. Unele colegii crestine (si nu ma refer la colegiile "liberale") pierd multi dintre cei mai buni studenti inainte ca acestia sa-si incheie studiile. Am lasat generatia urmatoare nepregatita in fata gandirii secolului al XX-lea, care ii inconjoara din toate partile.

Asadar, apararea - pentru mine si pentru cei fata de care sunt responsabil - trebuie sa fie o aparare constienta. Nu trebuie sa presupunem ca din cauza ca suntem crestini in sensul biblic deplin al cuvantului si locuiti de Duhul Sfant, vom fi automat eliberati de influenta lucrurilor care ne inconjoara. Duhul Sfant poate sa faca ce vrea El, dar Biblia nu separa lucrarea Lui de cunoastere; de asemenea, lucrarea Duhului Sfant nu anuleaza responsabilitatea noastra ca parinti, pastori, evanghelisti, misionari sau profesori.

Comunicarea credintei

Dar spunand aceasta, nu trebuie niciodata sa restrangem apologetica crestina la apararea impotriva atacurilor de tot felul. Noi avem responsabilitatea sa comunicam Evanghelia in generatia noastra.

Apologetica crestina nu seamana cu viata intr-un castel cu toate podurile ridicate, din care aruncam din cand in cand cate o piatra peste ziduri. Ea nu trebuie fundamentata pe o mentalitate a citadelei - adica sa stam pasivi inauntru spunand: "Nu poti ajunge pana la mine." Daca crestinul adopta aceasta atitudine, fie in teorie fie in practica, contactele lui cu cei care au acceptat mentalitatea secolului al XX-lea vor inceta. Apologetica nu trebuie sa fie doar un subiect academic, un nou tip de scolasticism. Ea trebuie elaborata si practicata in tumultul contactului viu cu generatia prezenta. Astfel, crestinul trebuie sa fie interesat nu numai de prezentarea unui sistem propriu bine echilibrat, asemenea sistemului metafizic grec, ci mai degraba de ceva aflat intr-un contact permanent cu realitatea - realitatea intrebarilor puse de generatia lui si de cea care-i urmeaza.

Nimeni nu poate deveni crestin daca nu intelege mesajul crestinismului. Multi pastori, misionari si invatatori crestini se dovedesc total neputinciosi in incercarea de a vorbi cu oamenii educati si cu masele de oameni din jurul lor. Ei par sa nu inteleaga faptul ca sarcina noastra este sa ne adresam generatiei noastre; trecutul e trecut, viitorul n-a sosit inca. Deci latura pozitiva a apologeticii este comunicarea Evangheliei in generatia prezenta in termeni pe care aceasta ii poate intelege.

Scopul "apologeticii" nu este doar sa castige polemici sau discutii, ci ca oamenii cu care intram in contact sa devina crestini si sa traiasca sub domnia lui Cristos in intregul spectru al vietii lor.

Mai intai de toate, este important sa ne amintim ca nu putem separa apologetica autentica de lucrarea Duhului Sfant, nici de relatia vie, in rugaciune, a crestinului cu Domnul. Trebuie sa intelegem ca, in ultima instanta, batalia pe care o dam nu este doar impotriva carnii si sangelui.

Insa accentul biblic potrivit caruia inainte de mantuire este nevoie de cunoastere ne va ajuta in insusirea acelei cunoasteri de care avem nevoie pentru comunicarea Evangheliei. Crestinismul istoric nu s-a separat niciodata de cunoastere, ci insista ca adevarul este unul singur si ca noi trebuie sa traim si sa proclamam lucrul acesta, chiar daca gandirea si teologia secolului al XX-lea il neaga.

Invitatia la actiune vine abia dupa ce am stabilit o baza adecvata a cunoasterii - afirmatie in concordanta cu motivatia pe care o da Ioan pentru scrierea Evangheliei lui: "Isus a mai facut inaintea ucenicilor Sai multe alte semne care nu sunt scrise in cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi sa credeti ca Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; si crezand, sa aveti viata in Numele Lui. "1Cuvantul "semne" se refera la evenimentele istorice ale vietii, mortii si invierii lui Cristos prezentate in Evanghelia lui. In limbajul secolului al XX-lea, am putea traduce cuvantul "semne" prin "dovezi spatio-temporale": "Isus a mai produs inaintea ucenicilor Sai multe alte dovezi spatio-temporale." Observati mai intai ca aceste dovezi spatio-temporale, observabile prin insasi natura lor, sunt prezentate ca avand loc in prezenta ucenicilor care le-au observat. Si nu numai atat: ele au fost scrise intr-o forma verbalizata. Aceasta inseamna, desigur, ca aceste dovezi spatio-temporale pot fi analizate pe baza folosirii normale a limbii, asa cum apare ea in gramatici si lexicoane.

Ordinea acestor versete este importanta. in primul rand, exista dovezi spatio-temporale in forma scrisa, deci atent analizabile. Apoi, in al doilea rand, aceste dovezi sunt de asa natura incat pot sa produca argumente intemeiate si suficiente ca Cristos este Mesia, asa cum a fost El profetit in Vechiul Testament, si deci ca este Fiul lui Dumnezeu. Astfel ca, in al treilea rand, nu ni se cere sa credem inainte de a ne confrunta cu intrebarea daca cele afirmate sunt adevarate pe baza dovezilor spatio-temporale.

O baza asemanatoare pentru cunoasterea autentica se gaseste si in Prologul Evangheliei lui Luca:2"Fiindca multi s-au apucat sa alcatuiasca o istorisire amanuntita despre lucrurile care s-au petrecut printre noi (exista lucruri care s-au intamplat in fata" noastra ", in istoria spatio-temporala), dupa cum ni le-au incredintat cei ce le-au vazut cu ochii lor de la inceput (istoria aceasta este deschisa verificarii prin martori oculari), si au ajuns slujitori ai Cuvantului, am gasit si eu cu cale, prea alesule Teofile, dupa ce am facut cercetari cu deamanuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obarsia lor, sa ti le scriu in sir unele dupa altele (ce este deschis verificarii poate fi verbalizat, sub forma scrisa), ca sa poti cunoaste astfel temeinicia invataturilor pe care le-ai primit prin viu grai. " Nu exista aici nici un salt in intuneric, caci este posibil sa "cunoastem adevarul". Abia dupa ce intelegem aceasta introducere suntem pregatiti pentru restul Evangheliei lui Luca, incepand chiar cu versetul urmator: "In zilele lui Irod, imparatul Iudeii, era un preot ..." Stim din Prolog ca Luca opereaza in limitele adevarului istoric si trebuie sa- i plasam pe Irod, Zaharia si Cristos in interiorul acestui cadrul spatio-temporal.

Cunoasterea precede credinta. Aceasta asertiune este cruciala pentru intelegerea Bibliei. A spune (asa cum de fapt trebuie sa faca orice crestin) ca numai acea credinta care Il crede pe Dumnezeu pe baza cunoasterii este credinta adevarata inseamna a face o afirmatie care va produce o adevarata efervescenta in lumea secolului al XX-lea.

Capitolul doi

Importanta adevarului

Cu catva timp in urma, m-am adresat unui grup de studenti in teologie de la Universitatea Oxford pe tema comunicarii Evangheliei in fata celor dominati de consensul gandirii caracteristic secolulului al XX-lea. Dupa ce am terminat de vorbit, un student postuniversitar canadian sa ridicat si a spus: "Domnule, daca va intelegem corect, vreti sa spuneti ca inaintea evanghelizarii trebuie facuta o preevanghelizare. Daca este asa, inseamna ca am facut o greseala aici, la Oxford . Motivul pentru care nu am ajuns cu Evanghelia la oamenii de aici este ca nu ne-am facut timp pentru preevanghelizare. " I-am spus ca sunt intru totul de acord cu el.

Adevarul vine inaintea convertirii

Inainte ca cineva sa fie pregatit ca sa devina crestin, el trebuie sa aiba o intelegere corecta a adevarului, indiferent daca s-a analizat exhaustiv conceptul de adevar sau nu. Toti oamenii, fie ca isi dau seama, fie ca nu, functioneaza in cadrul unui concept al adevarului. Conceptul nostru de adevar va afecta intr-un mod radical felul in care intelegem ce inseamna a deveni crestin. Nu ne intereseaza acum atat continutul adevarului cat conceptul de adevar.

Unii din cei ce se considera crestini autentici au fost patrunsi de formele de gandire ale secolului al XX-lea. In economia convertirii, in sensul crestin al termenului, mai intai trebuie sa vina adevarul. Expresia "acceptarea lui Cristos ca Mantuitor" "poate insemna orice. Nu vom comunica ce dorim noi sa comunicam pana cand vom spune cat se poate de clar ca atunci cand afirmam veritatea crestinismului, ne referim la adevarul obiectiv si ca, de aceea," acceptarea lui Cristos ca Mantuitor "nu este doar o forma de" salt la nivelul superior ".

Adevar si spiritualitate

Asa cum insistam asupra adevarului obiectiv inainte de a trece la evanghelizarea efectiva, trebuie sa insistam asupra lui si inainte de a putea vorbi de spiritualitatea autentica. Din punct de vedere biblic, spiritualitatea nu este fragmentata. De aceea, trebuie sa o distingem de conceptele moderne ale spiritualitatii din Occident si din Orient si, din nefericire, si de unele concepte evanghelice. Ea nu este fragmentata, deoarece priveste omul in integralitatea lui, in trairea lui de clipa cu clipa. Spre deosebire de aceasta conceptie autentic biblica, o parte a miscarii evanghelice este platonica, in sensul ca pune prea mare accent pe suflet in contrast cu intreaga persoana, incluzand aici trupul si intelectul.

Este foarte important sa intelegem, in pofida conceptelor moderne de "experienta spirituala", ca experienta biblica se bazeaza ferm pe adevar. Ea nu este doar o experienta emotionala si nu este lipsita de continut.

Ne putem gandi la spiritualitate ca avand trei parti. Este indispensabil la inceput sa reflectez la cine (sau ce) "este" si cum pot sa am o relatie cu el. Acest ceva sau cineva trebuie inteles si definit. Nu poti avea o relatie personala cu ceva necunoscut. Apoi, dupa ce am inteles cine este cel cu care voi avea o relatie personala si cum pot avea o astfel de relatie, urmeaza pasul intrarii efective in relatie. Biblia numeste pasul acesta convertire, "nastere din nou" si el poate fi facut de o persoana numai la modul individual. Nu putem fi nascuti din nou ca grupuri, ci doar unul odata. Dar a spune ca este o actiune individuala nu este echivalent cu a spune ca este o actiune individualista. S-ar putea ca aceste doua cuvinte sa semene, dar ele sunt total diferite. Ele ofera baza pentru un intreg concept sociologic si cultural.

Spiritualitatea autentica nu poate fi despartita de adevar, pe de o parte, si de omul intreg si cultura intreaga, pe de cealalta parte. Daca exista spiritualitate adevarata, ea trebuie sa cuprinda totul. Biblia insista ca adevarul este unul - si ea este aproape singurul sistem inca viabil in generatia noastra, care face lucrul acesta.

Pentru a evita orice confuzie, sa observam ce nu implica accentul acesta pus pe unitatea adevarului. In primul rand, din punct de vedere biblic, adevarul nu se raporteaza in ultima instanta la ortodoxie. Ortodoxia este importanta, iar eu sunt cunoscut ca un teolog ortodox convins. Dar adevarul nu se raporteaza in ultima instanta la ortodoxie. In al doilea rand, adevarul nu se raporteaza finalmente nici la Crezuri. Si eu sunt de parere ca Crezurile crestine istorice sunt importante, dar trebuie sa intelegem ca, desi Crezurile sunt importante, adevarul nu se raporteaza finalmente la ele. Adevarul se raporteaza la ceva ce sta in spatele ortodoxiei si al Crezurilor.

In al treilea rand, adevarul nu se raporteaza ultim nici la Scripturi. Sa ma explic. Desi cred ferm invatatura Bisericii primare si a reformatilor despre natura Scripturii, si desi insist ca aceasta invatatura referitoare la Scripturi are o importanta cruciala, adevarul se raporteaza ultim la ceva din spatele Scripturilor. Scripturile sunt importante nu din cauza ca sunt tiparite intr-un anumit fel ori legate intr-un anumit tip de piele, nici din cauza ca au ajutat multi oameni. Nu acesta este principalul motiv pentru care Scripturile au o importanta covarsitoare. Biblia, Crezurile istorice si ortodoxia sunt importante fiindca Dumnezeu exista si, la urma urmelor, acesta este singurul motiv pentru care ele sunt importante.

Am inteles clar forta acestor afirmatii acum cativa ani, cand un tanar arhitect elvetian vorbitor de limba germana a tinut un referat, in cadrul unui seminar al nostru la Farel House, Elvetia, pe tema ultimelor eseuri ale lui Max Plank. El a aratat ca, vorbind in termenii disciplinei lui, ai fizicii, si nu in termeni religiosi, Max Plank a spus ca omul modern a trebuit sa schimbe de mai multe ori decorul in generatia noastra, si intrebarea pe care a pus-o la sfarsit a fost: care va fi ultimul decor? Planck arata, in eseurile lui, ca nu stim care va fi decorul final in structura materiala a universului. Ideea aceasta a unui decor final a inceput sa sfredeleasca in mintea mea de crestin Si de om care ma exprim in lumea secolului al XX-lea. Care este decorul final al adevarului?

Raspunsul poate fi numai existenta lui Dumnezeu si identitatea Lui. De aceea, adevarul crestin consta in acele lucruri care sunt in relatie cu ceea ce exista, si in ultima instanta cu Dumnezeu care exista. Si adevarata spiritualitate consta in a fi in relatie corecta cu Dumnezeu care exista, in primul rand prin actul unic si irepetabil al justificarii si in al doilea rand prin situarea in aceasta relatie corecta ca o realitate continua, moment de moment. Acesta este accentul biblic privind adevarata spiritualitate. Ea este o relatie corecta continua, clipa de clipa, cu Dumnezeu care exista.

Dumnezeu din spatele adevarului

Am ales sa folosesc expresia "Dumnezeu care este" ca fiind echivalenta cu "Dumnezeu care exista" nu din cauza ca nu sunt constient de discutiile teologice ale zilei, nici din cauza ca nu am intalnit pe cineva care, aderand la adevarul Bibliei, crede intr -un univers trietajat, ci pentru a intampina problema teologiei moderne, care neaga faptul ca Dumnezeu exista in sensul istoric biblic. Trebuie sa avem curajul sa spunem ca Dumnezeu este sau, ca sa folosesc o alta terminologie, ca mediul final a ceea ce este e Dumnezeu insusi, Cel care a creat toate celelalte lucruri.

Sa observam aici cu grija ca atunci cand spunem ca Dumnezeu este, noi spunem ca Dumnezeu exista, si nu ne referim doar la cuvantul Dumnezeu sau la ideea de Dumnezeu. Noi vorbim de fapt de relatia corecta cu Dumnezeul viu care exista. Pentru a intelege problemele generatiei noastre, trebuie sa fim foarte atenti la aceasta distinctie.

Semantica (analiza lingvistica) a fost pentru o vreme miezul studiului filozofic modern in lumea anglo-saxona. Desi crestinul nu o poate accepta ca pe o filozofie, nu are motive sa nu se bucure de conceptia potrivit careia cuvintele trebuie definite inainte ca sa poata fi folosite in comunicare. In calitate de crestini, trebuie sa intelegem ca nu exista cuvant mai lipsit de sens decat cuvantul dumnezeu daca acesta nu primeste o definitie. Nici un alt cuvant nu este mai folosit decat acesta pentru a enunta concepte de-a dreptul opuse. Asadar sa nu ne lasam derutati. Astazi suntem inconjurati de multa "spiritualitate" care se raporteaza la cuvantul dumnezeu sau la ideea de dumnezeu; dar nu la aceasta ne referim. Adevarul biblic si spiritualitatea nu inseamna o relatie cu cuvantul dumnezeu, sau cu ideea de dumnezeu, ci o relatie cu Cel ce exista. Este un concept cu totul diferit.

Dupa discutia pe tema cine sau ce este Dumnezeu, se pune o a doua intrebare fundamentala astazi: "Cine sau ce sunt eu?" Pentru ca sa fie posibila o relatie semnificativa intre Dumnezeu si om, trebuie sa raspundem la amandoua aceste intrebari.

Raspunsul pe care-1 dam aici afecteaza profund ideea noastra despre forma relatiei dintre Dumnezeu si om. Daca consideram relatia aceasta ca fiind mecanica, determinista sau - infinit mai minunat - personala, va depinde de raspunsul pe care-1 dam la intrebarile "Cine este Dumnezeu care este?" si "Cine sunt eu?"

Multi oameni sensibili de astazi se lupta efectiv pentru viata lor, intrebandu-se: "Care este scopul omului?" De fapt, modernul inca nu a venit cu un raspuns satisfacator la aceasta intrebare, in oricare din domeniile cunoasterii. Nu conteaza prea mult daca a abordat-o din perspectiva rationalismului pur sau a saltului in intuneric care este profesat de modernitatea seculara sau de misticismul teologic; omul secolului al XX-lea nu a reusit sa raspunda la intrebarea aceasta.

Cand cineva ma intreaba care este raspunsul crestin la aceasta intrebare, anume motivul existentei omului, il indrept intotdeauna spre prima porunca a lui Cristos. Sa mentionam in trecere ca nu exista ratiuni sa credem ca prima porunca - "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta"1- Este doar prima porunca enuntata de Isus. Stim ca nu este asa, fiindca ea este citata de fapt din ultima carte a lui Moise, cartea Deuteronomului. Dar putem spune ceva mai mult despre ea, si anume ca este cu siguranta prima porunca fiindca exprima scopul omului si, la modul individual, scopul meu.

Dar citatul acesta, luat izolat, nu este de ajuns. Fara raspunsul dat de crestinismul istoric, anume ca Dumnezeu exista cu adevarat, un astfel de raspuns poate fi doar un cliseu in plus pentru cautatorul onest, inca un "raspuns religios" al secolului al XX-lea; si nu-1 putem condamna daca nu mai asculta ce avem de spus. Cand aud porunca aceasta dintai de a-L iubi pe Dumnezeu care este cu tot ce am, ea aduce cu sine un concept total asupra vietii si adevarului. Omul poate i




Hegel, poarta de intrare 2 | Hegel, poarta de intrare 3 | Hegel, poarta de intrare 4 | Misticismul modern: disperarea dincolo de disperare | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 1 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 2 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 3 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 4 | Folosirea cuvintelor si a simbolurilor 5 | Crestinismul istoric si dilema omului |

© um.co.ua -